Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
Zic și eu nu dau cu paru' !Editorial de Pigui Cosmin

 

Cei doi R

În urmă cu câteva zile ne distram pe seama procurorului fals depistat la OPC Gorj. Se făcea că acesta era delegat pe lângă inspectorii ce asigură protecția consumatorilor pentru a-i ajuta. Numai că doar se făcea și pe toți ceilalți îi prostea. La auzul acestei informații am exclamat la adresa șefului OPC Gorj, Dan Radu: „Mare putere de nărod!”. Cred că nici nu pot fi contrazis, astfel de situații fiind văzute extrem de rar chiar și în filmele cu proști.
Mare nărod a fost și cel care s-a dat drept procuror, Daniel Rada, fiind imposibil ca impostura să nu-i fie depistată. De altfel, de la Dan Radu la Daniel Rada nu este mare diferență. Eventual putem face schimb între ei. Unul să facă controale ca OPC-ist, altul ca procuror. Oricum rezultatul este același, adică închiderea ochilor în anumite cazuri.
Tocmai de aceea s-ar putea să se îngroașe gluma pentru că nici Radu nu are doar prieteni în instituție, iar aceștia au declarat deja cum, la sugestia falsului procuror, o parte dintre cei ce încălcau legea erau iertați.
De neiertat este chiar Dan Radu care a implicat în activitatea sa, fără pic de verificări și prevenire, un panglicar venit din afara instituției. Mă întreb cum s-a început idila dintre procuror și inspectorii OPC, mai ales că aceștia puteau să solicite anumite documente, să întrebe pe la alte oficii din țară dacă așa este și pe acolo, plus multe alte posibilități prin care să constate că Rada este doar un impostor care încearcă să-și umfle buzunarele dându-se procuror.
Mă mai minunez când mă gândesc cum le povestea Rada OPC-iștilor despre dosarele pe care le anchetează, despre infractorii pe care i-a prins, iar aceștia ascultau cu gura căscată la domnul procuror. Ca să nu mai zic de controale unde, în mod sigur, procurorul era vioara întâi. Ori asta dovedește că ai noștri inspectori nu sunt atât de pregătiți pe cât ne-am aștepta noi. Bineînțeles că ei se așteptau ca șeful OPC Gorj să nu facă astfel de greșeli și să verifice cine este Rada. Cel mai grav este că se pare că Radu și Rada, adică cei doi R, erau prieteni mai demult, ceea ce ar însemna că vorbim deja de circumstanțe agravante. Dacă acest lucru se probează atunci viața lui Radu nu poate fi mai ușoară decât cea a lui Rada. Oricum OPC Gorj s-a făcut de râsul curcilor prin acest procuror care se ocupa mai mult de ilegalități decât de legalitate.
Această întâmplare nu poate avea în nici un caz o finalitate prea plăcută pentru Dan Radu, cei de la București fiind sigur destul de deranjați de prostia subordonaților de la Gorj, o prostie rar întâlnită la niște oameni ce reprezintă o instituție importantă la nivelul județului.

 
Punct ochit

Omul și orchestra

Cu aproape două luni în urmă, Consiliul Local Motru respingea un proiect al primarului Dorin Hanu cu privire la înființarea unei orchestre de muzică populară pe lângă Casa de Cultură a municipiului Motru. Primarul Hanu se baza pe faptul că între asistații sociali la Legea 416/2001 vreo 30 erau lăutari. Consilierii locali nu au la îndemână toate detaliile, între potențialii susținători ai unei asemenea organizări aflându-se omul de afaceri Mihai Râmescu dar și decanul Facultății de Educație Fizică, profesor Doru Căpăstraru. Doru Căpăstraru este de mai mulți ani decanul de cultură al municipiului. Amintim doar faptul că ș-a desfășurat activitatea de profesor de sport numai în Motru timp de peste 30 de ani, că a fost dirijorul primei formații de muzică populară din Motru, a cărei tradiție vrea s-o relanseze acum, că în perioada de după 2000 a fost director în Ministerul Învățământului, înțelegem că biografia sa impresionantă reprezintă o carte de vizită de excepție. Profesorul Doru Căpăstraru se află la vârsta la care alți profesori își văd liniștiți de pensia lor, depănând amintiri cu prietenii și foștii elevi. Este plăcut să auzi mari soliști de talia Angelicăi Stoican declarând cu sinceritate: „Nouă când ne-a fost greu ne-am dus la nenea Doru (Căpăstraru) și nenea Doru ne-a spus și ne-a învățat ce să facem”. Toți elevii pe care i-a avut de-a lungul vieții Doru Căpăstraru rețin că mergeau la orele de sport cu mare plăcere, pentru că înainte de toate profesorul Căpăstraru răsplătea voința aproape la același nivel cu rezultatele. A rămas și își trăiește viața cu un optimism contagios, îndemnându-i pe fiecare în parte să se perfecționeze, să învețe, să lupte pentru idealuri, oferindu-le ajutor spontan, uneori chiar și fără a fi solicitat. Obișnuit toată viața să construiască, motrenii îi datorează profesorului Doru Căpăstraru Colegiul Național „George Coșbuc”, o construcție suplă și elegantă, într-un peisaj de oraș dormitor. Nu îndrăznesc să mă gândesc ce-ar fi ieșit din bagheta maestrului dacă aleșii Motrului ar fi aprobat inițiativa primarului, inițiativă la care îi aștept să își dea acordul la o nouă prezentare în plen.

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 

 

 

 

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.