La mormântul lui Anghelescu

Moartea omului de afaceri Florian Anghelescu este la fel de bizară ca sinuciderea lui Erbaşu. Toată lumea se întreabă în acest moment de ce se sinucid miliardarii noştri. Nimeni nu se întreabă dacă aceştia sunt oameni de afaceri adevăraţi sau doar simple marionete electorale. Invazia post-revoluţionară de miliardari de carton a scandalizat opinia publică pentru scurtă vreme. Apoi, au intrat treptat în rutina zilnică. Nu mai miră pe nimeni acum vreun new-entry în Top 300. În actuala legislatură, însă, au început să dea socoteală. Modul cum au făcut primul milion de dolari se datorează de cele mai multe ori structurilor informative din care au făcut sau fac parte. Nici Omar Hayssam, nici Dinu Patriciu nu sunt străini de afacerile cu petrol, ţigări sau de contrabanda cu armament şi explozibili către lumea a treia.
Petrolierele şi navele frigorifice româneşti au transportat cantităţi impresionante de arme către Irak via Africa. Poate de aceea era necesar să dispară în neant în dosarul „Flota”. Munaf a livrat de la Nitramonia Făgăraş mii de tone de azotat poros cu direcţia Irak. Substanţa folosită de obicei ca îngrăşământ aruncă în aer şi în ziua de azi democraţia americană prin Bagdad. Afacerile Ţigareta 1,2,3 sau câte or mai fi fost au scos din România cantităţi impresionante de armament către Africa. Omar şi Iskandarani nu puteau ridica fabrici şi nu puteau aduce tutun fără acte sau ţigări netimbrate fără ştirea serviciilor secrete româneşti. Mai grav este că astfel de oameni gravitează în jurul preşedinţilor României. Pe lângă slăbiciunile informative ale Băsescului s-au strâns tot felul de căpuşe dubioase.
Grupul de la Golden Blitz în frunte cu Elena Udrea era cât p-aci să năruie Guvernul şi fragila alianţă. În cazul Florian Anghelescu, după ce l-au prins cu ocaua mică, adică cu timbre false şi ţigări de contrabandă, Băsescu nici nu a clipit. După ce şi-a abandonat cu atâta uşurinţă sponsorii din campania electorală, am putea spune că preşedintele nu tolerează clientelismul politic. Din păcate, regretele au rămas în familie. Într-o pauză de echitaţie, Maria Băsescu a vărsat o lacrimă în urma cortegiului funerar. Poate a fost doar o întâmplare.