Petre Bumbaru, achitat pentru înșelăciune și fals în declarații Petre Bumbaru, fratele lui Eugen Bumbaru, actualmente cetățean elvețian și fost apropiat al lui Mischie, a fost achitat de către Judecătoria Târgu Jiu de acuzațiile aduse de procurori, aceștia trimițându-l în judecată pentru înșelăciune și fals în declarații. Procurorii au făcut apel la această decizie a Judecătoriei Târgu Jiu, criticând achitarea, dosarul aflându-se, în prezent, pe rolul Tribunalului Gorj.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu consideră că soluția Judecătoriei Târgu Jiu este netemeinică și nelegală, deoarece Petre Bumbaru a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată. Acesta a fost găsit vinovat de procurori de faptul că a dat în fals, în fața notarului public, mai multe declarații, privind un imobil din București al cărui moștenitor nu era în realitate și a ipotecat și vândut acest imobil, cu toate că știa că se află în litigiu și certificatul de moștenitor îi fusese anulat. Judecătoria Târgu Jiu l-a achitat pe Petre Bumbaru pe motiv că faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, a admis acțiunea civilă în parte, a constatat că BRD Sucursala Gorj nu răspunde civilmente alături de Petre Bumbaru, a anulat contractul de vânzare cumpărare intervenit între acesta și Marco Giani Guasti și l-a obligat pe Bumbaru, în solidar cu Giani Guasti, la plata sumei de 25.000.000 lei vechi daune morale către Ariane Helene Dind, adevărata moștenitoare a imobilului familiei Schileru Grigore. A mai fost anulat certificatul de moștenitor al lui Bumbaru obținut după ce Curtea de Apel București a decis ca Ariane Dind să fie lăsată în deplină proprietate și posesie. Împotriva acestei decizii au făcut apel toate părțile implicate în proces, apelul judecându-se, în prezent, la Tribunalul Gorj. Declarații false la notar Procurorii sunt de părere că Petre Bumbaru se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, deoarece, conform Codului Penal, această infracțiune constă în declararea necorespunzătoare a adevărului făcută în fața unui organ sau unei instituții, în vederea producerii de consecințe juridice pentru sine sau pentru altul, atunci când declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe, ori, Petre Bumbaru a făcut mai multe asemenea declarații în fața mai multor notari publici, în scopul de a vinde un imobil din București ce aparținea familiei de boieri Grigore Schileru. Procurorii spun că Petre Bumbaru a solicitat în 1994 și a obținut un certificat de moștenitor emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1 București și s-a deschis succesiunea lui Grigore Schileru. Pentru a obține certificatul respectiv, procurorii spun că acesta a declarat în fals în fața notarului că este strănepot de soră al lui Grigore Schileru și unicul moștenitor al acestuia. În realitate, arată procurorii, acesta este strănepot de soră al soției lui Grigore Schileru, Margareta Viorica Schileru, fostă Culcer. La urmărirea penală s-a demonstrat că Grigore Schileru nu a mai avut nici o soră, ci un frate predecedat, iar Bumbaru Petre este fiul Sandei Petre, fostă Petrescu, care a fost fiica Anei Petrescu (fostă Culcer), sora Margaretei Schileru, astfel încât Petre Bumbaru nu are vocație succesorală la moștenirea lui Grigore Schileru. Unicul moștenitor în linie directă a fost stabilit ca fiind Ariane Helene Dind, nepoată de fiică, lucru pe care Petre Bumbaru îl cunoștea. Certificatul de moștenitor obținut de acesta l-a folosit în instanță, Judecătoria Sector 1 București constatând că este proprietarul imobilului. Ulterior, la sesizarea în 1998 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a rămas în 2001 definitivă și irevocabilă o hotărâre a aceleiași instanțe prin care se constata nul absolut acest certificat de moștenitor pe numele lui Petre Bumbaru și dispunea ca Ariane Dind să fie lăsată în deplină proprietate și liniștită posesie asupra imobilului, fiind unica moștenitoare. Potrivit procurorilor, cu toate că știa că certificatul lui de moștenitor a fost anulat, Petre Bumbaru a făcut o nouă declarație falsă în fața altui notar, solicitând eliberarea unui alt certificat de moștenitor pe numele bunicii sale, Ana Petrescu, în acesta specificându-se că celelalte rude, între care și Ariane Dind, sunt străine de moștenire. Contract de vânzare și ipoteci pe o casă ce nu îi aparținea Procurorii mai spun că, deși știa încă din 1998 că adevăratul proprietar al imobilului este Ariane Dind, Petre Bumbaru a încercat să obțină un credit de la EXIM BANK București, în iunie 1999, garantând cu acest imobil, însă banca a refuzat constatând că imobilul era în litigiu. Ulterior, în octombrie 1999, Petre Bumbaru a garantat cu imobilul din București un alt credit în valoare de 2 miliarde de lei, obținut de SC FOFO INTERNATIONAL SRL Târgu Jiu. De asemenea, imobilul a mai fost vândut și lui Marco Giani Guasti, contractul fiind autentificat în 2001 de un alt notar public, ocazie cu care Petre Bumbaru a declarat că imobilul este liber de orice alte sarcini sau urmăriri de orice altă natură, după cum spun procurorii. Vânzarea s-a făcut la scurt timp, aproximativ o lună, după ce decizia Judecătoriei Sector 1 București rămăsese definitivă și irevocabilă și stabilea că Ariane Dind este unica proprietară, iar Petre Bumbaru participase la proces, având și avocat ales, astfel că avea cunoștință de această decizie a instanței. Procurorii spun că faptul că Petre Bumbaru cunoștea existența unui moștenitor legal rezultă și din corespondența pe care a purtat-o cu aceasta și care se află depusă la dosar, precum și din depozițiile altor martori, de aici rezultând reaua credință a lui Petre Bumbaru, care a dorit să înstrăineze casa pentru ca Ariane Dind să nu intre în posesia ei. ANA-MARIA ILINCA |