Se anunță o luptă dificilă pentru șefia CamereiCine va fi al treilea om în stat? Un reprezentant al Puterii sau al Opoziției? Politicienii sunt de părere că răspunsul la această întrebare se află în mâna conservatorilor și asta pentru că totul depinde de votul deputaților Partidului Conservator. Analiștii politici spun însă că ne putem aștepta și la alte surprize venite chiar din partea reprezentanților opoziției. Un lucru e cert. Și unii și alții spun însă că va fi nevoie de un al doilea tur de scrutin. Liberalul Bogdan Olteanu, social-democratul Valer Dorneanu și candidatul surpriză din partea conservatorilor, Daniela Popa. Aceștia sunt cei trei concurenți aliniați la startul competiției pentru șefia Camerei Deputaților. Politicienii cred că prin anunțarea unui candidat propriu, Partidul Conservator a reușit să-și asigure rolul de arbitru în acest meci și asta pentru că de votul conservatorilor atârnă soarta câștigătorului. Politicienii cred că la alegerile de luni, Bogdan Olteanu va fi votat de PNL, care l-a și propus, de PD, de reprezentanții UDMR și cei ai minorităților, altele decât cea maghiară. Daniela Popa va fi votată de Partidul Conservator, în timp ce Valer Dorneanu va fi susținut de PRM și PSD. Potrivit scenariului, în aceste condiții ar putea fi nevoie de un al doilea tur de scrutin, în care ar putea rămâne candidatul Alianței și cel al PSD. Iar învingătorul ar putea fi decis de votul Conservatorilor, care vor avea de ales între Putere și Opoziție. Analiștii politici spun însă că ne-am putea aștepta și la alte surprize. (R.T.) Foto: Dan Ioan Popescu Val de demisii în PSDVal de demisii la PSD București. Social-democrații l-au pierdut pe primarul sectorului 2 al capitalei, Neculai Onțanu, dar și un grup de membri ai organizației de tineret din sectorul 3. În același timp, Doru Giugula, șeful comisiei de integritate morală și arbitraj, spune că Dan Ioan Popescu este așteptat să-și dea demisia din funcția de președinte al organizației, și să nu aștepte presiuni ca în cazul colegului Năstase. Ce a motivat acest val de demisii? Tinerii refuză să spună, însă confirmă faptul că gestul lor ar putea fi urmat și de alți colegi din organizațiile de la sectorul patru și doi. În același timp, la filiala PSD București, este așteptată o altă demisie. Cea a lui Dan Ioan Popescu. Doru Giugula spune că are exemple cu care să demonstreze că Dan Ioan Popescu a făcut jocuri de partid și a folosit PSD ca un scut pentru interese personale. În timpul mandatului și-a schimbat atitudinea și a transformat această organizație în SRL. Toate funcțiile de partid, de conducere au fost desemnate personal de dânsul, declară Giugulea. Membrii organizației București îi reproșează lui Popescu faptul că și acum încearcă să creeze o stare de confuzie, ocupând același birou pe post de cabinet parlamentar. Contactat telefonic, Dan Ioan Popescu recunoaște că l-a jignit pe Doru Giugula, dar nu și pe ceilalți colegi de la organizația București. (R.T.) |