Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
EVENIMENT

O nouă serie de militari au jurat
credință patriei

Peste 150 de tineri militari jandarmi și pompieri au depus jurământul militar față de țară în ziua de sâmbătă, 11 martie 2006, festivitatea având loc în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Alături de aceștia s-au aflat rudele, prietenii, apropiații, dar și alți trecători care s-au înghesuit să vadă ceremonialul. Un sobor de preoți a ținut o slujbă religioasă, după care a urmat un exercițiu demonstrativ de autoapărare al Detașamentului Mobil al Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj, care a inclus și demonstrații de spargeri de cărămizi și scânduri. Apoi, „bobocii” au jurat credință patriei și au bătut pas de defilare prin fața conducerilor IJJ Gorj și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, a autorităților locale și a celor dragi. Festivitatea din Piața Prefecturii s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.
În cazul Jandarmeriei, această generație de încorporări este penultima, fiind aproape sigur că în luna iunie va fi ultima încorporare, iar tinerii militari pompieri vor mai fi urmați de încă două generații de boboci, în lunile iunie și octombrie 2006.
IJJ Gorj a continuat manifestările prilejuite de depunerea jurământului cu Ziua Porților Deschise, când a primit aproximativ 250-300 de persoane la sediul instituției, grupurile fiind formate, în principal, din rudele și prietenii celor încorporați, dar și din foste cadre ale unității. Purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj, lt. Alin Ivan, a declarat că au fost prezentate vizitatorilor tehnicile de luptă și de intervenție ale inspectoratului, iar exercițiul demonstrativ cu câinii nu s-a mai ținut. Tinerii recruți au beneficiat de o masă festivă, cu ocazia depunerii jurământului, dar și de o permisie pe timpul zilei de sâmbătă, când au avut voie în oraș, în uniformă.

ANA-MARIA ILINCA

 

Un bărbat din Câlnic a sesizat
un omor imaginar

Nicolae Contoloru, din comuna Câlnic, sat Didilești, a sesizat prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 faptul că are date despre o persoană decedată și îngropată, care se numește I.B. și că aceasta a fost omorâtă de nepotul său, ale cărui date de identitate nu le cunoaște.
În urma sesizării primite, polițiștii au anunțat imediat lucrătorii din cadrul Postului de poliție Câlnic pentru a verifica veridicitatea aspectelor sesizate. Deplasându-se la domiciliul celui care a făcut apelul, polițiștii au constatat că cele sesizate nu se confirmă. Mai mult, Nicolae Contoloru, în mod nejustificat, a adresat agentului de poliție expresii jignitoare, motiv pentru care a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr.61/1991 privind liniștea și ordinea publică, cu amendă în valoare de 500 lei noi.
Primarul comunei Cîlnic a declarat că Nicolae Contoloru nu este cunoscut ca o persoană cu probleme psihice și că una din explicații ar fi aceea că, după un pahar în plus, a sunat la poliție, nedându-și seama de consecințe.

(A.M.I.)

 

Trei bărbați au fost prinși
la furat de gazolină

Polițiștii din Târgu Cărbunești au întocmit dosar penal la trei bărbați ce au fost depistați de o patrulă de jandarmi la scurt timp după ce sustrăseseră produs petrolier. În dimineața zilei de 11 martie 2006, în jurul orei 02.30, Poliția orașului Târgu Cărbunești a fost sesizată telefonic de către o patrulă de jandarmi cu privire la faptul că în zona Parcului nr.1 Colibași au fost surprinse trei persoane ce aveau asupra lor produs petrolier. Deplasându-se la fața locului, polițiștii i-au identificat pe cei trei ca fiind Gheorghe Marinescu, în vârstă de 36 ani, Carp Marian Filip, în vârstă de 33 ani și Florin Negrescu, în vârstă de 28 ani, toți din comuna Bengești-Ciocadia. În urma cercetării la fața locului și având și informațiile oferite de către reprezentanții Parcului nr.1 Colibași, polițiștii au constatat că autorii sustrăseseră cantitatea de 40 litri produs petrolier, pe care o colectaseră în recipienți, din groapa de captare a sondei nr.849. Produsul petrolier și recipienții din plastic au fost predați reprezentanților parcului, iar celor în cauză li s-a întocmit dosar penal pentru comitere infracțiunii de furt calificat.

(A.M.I.)

 

Au furat fier beton de pe
proprietatea altuia

Doi tineri au fost prinși de o patrulă cu „mâța în sac”, cum se spune, adică exact când voiau să ducă acasă fierul beton furat. În seara de 11 martie 2006, agenții Compartimentului Siguranță Publică și Patrulare din cadrul Poliției municipiului Târgu Jiu au oprit în vederea legitimării două persoane al căror comportament a trezit suspiciunea polițiștilor. Întrucât cele două persoane, identificate ca fiind Romică Munteanu, în vârstă de 20 ani și C.I.O., în vârstă de 16 ani, ambii din Târgu Jiu și fără ocupație, transportau fier beton striat, polițiștii le-au cerut date despre proveniența acestuia. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că fierul beton, în valoare de 1.600 lei noi, fusese sustras de proprietatea lui Ion Corobea, din Târgu Jiu. Fierul beton a fost restituit părții vătămate, cei în cauză fiind cercetați în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

(A.M.I.)

 

Dosar penal la 13 ani

Lucrătorii Poliției municipiului Târgu Jiu au întocmit dosar penal lui I.B., în vârstă de 13 ani, din municipiu, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, acesta fiind prins după ce a furat un telefon mobil. Astfel, subunitatea de poliție a fost sesizată în data de 10 martie 2006, de către Corina-Ileana Preda, vânzător la SC SDN TRADING SRL Târgu Jiu, cu privire la faptul că în jurul orelor 12.00, aflându-se de serviciu, persoane necunoscute i-au sustras din buzunar telefonul mobil, în valoare de 640 lei noi. Verificând  persoanele care avuseseră acces în incinta unității în care vânzătoarea își desfășura activitatea, polițiștii au stabilit că autorul faptei este minorul I.B. Pe parcursul cercetărilor efectuate, polițiștii au recuperat telefonul mobil sustras de către făptuitor și l-au restituit femeii păgubite.

(A.M.I.)

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.