| ACTUALITATE
| Nemulțumiri la olimpiada de istorie În această perioadă se desfășoară fazele județene ale olimpiadelor școlare. Majoritatea celor care participă la un astfel de concurs se pregătesc temeinic vreme îndelungată pentru a putea merge mai departe și la fazele naționale. Însă, cum la olimpiadele naționale pot participa doar ocupanții primului loc, lupta este și mai acerbă. Astfel, sâmbătă, 11 martie, la Liceul numărul 4 din Târgu Jiu s-a desfășurat faza județeană a olimpiadei de istorie. Olimpiada s-a derulat în mod corespunzător, rezultatele fiind afișate în aceeași zi, dar destul de târziu. Din această cauză, cei care au participat au aflat notele obținute abia a doua zi de dimineață. Și ca orice concurs au fost și nemulțumiri, în primul rând din cauza notei obținute și în al doilea rând pentru că nimeni nu a putut oferi explicații celor nemulțumiți, deoarece toți membrii comisiei erau plecați, ușile liceului fiind închise. Acest lucru i-a revoltat și mai tare pe o parte dintre participanți. Elevul Alin Vlădoiu spune că pentru acest concurs m-am pregătit nu mai puțin de trei-patru luni de zile și am făcut acest lucru în pofida tuturor sfaturilor primite de la apropiați, care îmi spuneau că îmi pierd timpul și am primit doar nota 9.10, iar acum vreau să contest și nu am unde, totul este închis, deși după regulament contestațiile se pot depune în 24 de ore de la afișarea rezultatelor, și asta o știu și de anul trecut. Elevul crede că și contestația va fi una de formă, pentru că, în fiecare an, spune tânărul, sunt favorizați anumiți elevi de la anumite licee din Târgu Jiu: Sunt convins că și contestația o fac degeaba, dar e dreptul meu și sunt datori să îmi explice de ce lucrarea mea nu a primit notă mai mare. Mai este ceva care deranjează foarte tare și anume faptul că sunt favorizați anumiți elevi, în fiecare an, ceea ce nu mi se pare corect, pentru că în acest fel sunt dezavantajați cei ce se prezintă la concurs pe baza a ceea ce au învățat, fără nici un altfel de ajutor din partea vreunui profesor. Gheorghe Gămăneci inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, a precizat că astăzi, până la ora 12, poate fi depusă contestația elevului nemulțumit de nota primită. Iar pentru că la liceul unde s-a derulat concursul nu a existat nici un membru al comisiei care să primească eventualele contestații, Gămăneci a găsit imediat o scuză, susținând că poate să vină cu contestația la Inspectorat pentru sunt eu aici și o pot primi.
CORINA POPA | | | I-a tăiat tendoanele la mână, cu o lovitură de cuțitUn tânăr din Câlnic s-a ales cu tendoanele tăiate de la o mână, în urma unui scandal cu niște cunoscuți. În dimineața zilei de 11 martie 2006, orele 04.50, Marian Gridan a sesizat prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 faptul că, în timp ce se afla cu un grup de prieteni la un bar din Rovinari, o persoană din acest grup, respectiv Victor-Ovidiu Ciobanu, în vârstă de 30 ani, din comuna Câlnic, sat Pinoasa, a avut un schimb de replici cu frații Viorel Florea, în vârstă de 27 ani și Marian Florea, ambii din Rovinari, pe parcursul cărora s-au jignit reciproc. Tânărul a mai spus că, la un moment dat, după ce au ieșit din incinta barului, Viorel Florea i-a aplicat o lovitură de cuțit peste mâna dreaptă lui Victor Ciobanu, secționându-i tendoanele. Victima a fost transportată la spitalul din localitate pentru a i se acorda primele îngrijiri medicale, apoi a fost transportată la Spitalul Județean Târgu Jiu, iar ulterior la Spitalul Județean din Craiova Secția chirurgie plastică, fiind internat cu diagnosticul plagă tăiată la gâtul mâinii drepte cu secționare de tendoane și nerv. Efectuând cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei, polițiștii au constatat că autorul agresiunii fizice comise este Marian Florea, în vârstă de 22 ani, din localitate, fără ocupație și nu fratele său, așa cum se sesizase inițial, acesta din urmă fiind doar prezent la locul comiterii faptei. Agresorul este cercetat în stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală, urmând ca după examinarea medico-legală a victimei și în funcție de concluziile medicului legist, să se procedeze la încadrarea corectă a faptei. ANA-MARIA ILINCA | | | Șoferi prinși băuți la volanUn bărbat din Târgu Jiu și un tânăr din Tismana au fost depistați conducând sub influența băuturilor alcoolice, bărbatul fiind într-o stare avansată de ebrietate. În ziua de sâmbătă, 11 martie 2006, agenții din cadrul Serviciului poliției rutiere au oprit, pentru control, un autoturism marca Dacia1310 ce rula pe strada Lotrului, din municipiul Târgu Jiu. În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, identificat în persoana lui Florin Lupulescu, în vârstă de 50 ani, din municipiul Târgu Jiu, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă o stare avansată de ebrietate. Fiindu-i solicitat să se fie condus la unitatea medicală în vederea recoltării probelor biologice, conducătorul auto a refuzat. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În aceeași zi, agenții de circulație l-au depistat și pe Ion-Dănuț Rodeanu, în vârstă de 22 ani, din orașul Tismana, care conducea tot un autoturism marca Dacia1310, pe D.J.672 A, în orașul Tismana, având în sânge o concentrație alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice, fiindu-i întocmit totodată dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având o concentrație alcoolică ce depășește limita legală. ANA-MARIA ILINCA | | | PAMFLET
| Conferință de presăCondescu: A fost un mic incident M-au prevenit mingicarii
Dar de-acum voi fi atent Când mă-ncurc cu marinarii! Dulău': Nu am cum să spun prea multe Poate data viitoare
Noi ne-am antrenat la munte, Și ne-am duelat la
mare. Armel: Spirit rău, tribu' de mare
Cium bam bua bambalaua! Baftalo pe ei marcare, Șucărit de hangaraua
Pustinjakovic: Curcă-al lor mișto zbârnaiu
Dobro master Vukotici! Cotonoaga la Mihaiu Fleț drugaru Perisici! NELU POCHEA | | |
| |