| SOCIAL
| Rezultate slabe la simularea testelor naționale Dacă mâine ar avea loc testele naționale, jumătate din elevii clasei a VIII nu le-ar promova. Rezultatele obținute la probele de limba română și matematică, la nivelul județului Gorj, nu fac nici o excepție față de cele obținute în celelalte județe ale țării. Și asta în condițiile în care subiectele au fost mai mult decât accesibile. Până la examen nu mai e mult, dar asta nu-i îngrijorează pe elevi. La limba și literatura română procentul de promovare este de 56,29%, iar la matematică de 67,56%. În județul Gorj nu a existat nici o notă de zece, la nici una din cele două probe susținute până în prezent. La română, cele mai multe note sunt sub cinci și anume 2107, urmând notele între cinci și șase în număr de 729, iar notele între nouă și zece sunt în număr de 320. Situație similară și la proba de matematică. 1559 de elevi au luat note sub cinci, doar 74 de note fiind între 9 și 10. Gheorghe Gămăneci, inspectorul școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj, a precizat că acest procent nu ne prea sperie în condițiile în care și anul trecut procentul la simulare a fost aproape același, însă la examenul din vară rezultatele au fost foarte bune. La proba de limba și literatura română, la școlile din Țânțăreni, Piscoiu, Lelești, Hurezani și Berlești procentul de promovare este sub 50%. Gămăneci a mai precizat că această situație se datorează poate și faptului că semestrul I a fost destul de fragmentat cu multe perioade de inactivitate, a fost greva dascălilor, a urmat vacanțele, iar subiectele din acest an, deși au fost accesibile, au fost formulate astfel încât gândirea și creația elevului să fie puse în valoare. Rezultatele obținute, deși nu vor fi trecute în catalog, vor fi discutate în consiliile metodice. După finalizarea simulărilor, se vor organiza și ședințe cu părinții, iar fiecare unitate școlară va întocmi un program propriu pentru pregătirea intensă a elevilor, pentru fiecare dintre disciplinele de examen, a mai precizat Gămăneci.
CORINA POPA | | | De 8 Martie, Petrecere-cadou pentru bunicile din Târgu Jiu Doamnele de vârsta a treia care sunt înscrise în cele patru cluburi pentru vârstnici din Târgu Jiu au primit de la municipalitate, cu ocazia Zilei Femeii, o petrecere, dar și buchete de flori pentru a le aduce primăvara în suflet chiar dacă vremea anunță mai degrabă reîntoarcerea iernii. Petrecerea a fost organizată și pentru bunicii care frecventează aceste locații pentru a citi un ziar sau doar pentru a mai uita de singurătate și de bătrânețe. Teodora Ciobanu, directoarea Direcției Publice de Protecție Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a precizat că în cele patru cluburi sunt înscriși peste o mie de pensionari târgujieni. La micuța petrecere, bunicile au venit însoțite de parteneri, dar și de nepoței. Meniul pe care acestea l-au servit a fost unul de post, având în vedere că din această săptămână a început Postul Paștelui. Atât mâncarea cât și băuturile au fost asigurate din sponsorizări. Ieri a fost sărbătoare la cluburi, bătrânii au dansat, au discutat și s-au simțit bine, muzica fiind asigurată de formațiile Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu. Spre seară, la Clubul Vârstnicilor din strada Olteniței s-au reunit pentru a sărbători Ziua Femeii pensionarii militari. Aceștia, în număr de peste 80, au chefuit alături de familii.
Un alt dar: cabinet medical Tot ieri a fost inaugurat și cabinetul de medicină generală pentru vârstnicii târgujieni, promis acestora încă de anul trecut. Cabinetul este amplasat în cadrul Clubului Vârstnicilor din strada Olteniței, din Târgu Jiu, și este deschis în fiecare zi între orele 9.00 și 13.00, excepție făcând ziua de marți când medicul poate fi găsit după ora 13.00. Activitatea cabinetului a fost demarată încă de luni, 6 martie, și este destinat atât bătrânilor din cluburi cât și familiilor acestora, a declarat medicul Ilie Chiriță. Acesta va asigura consultațiile medicale și va elibera rețete compensate, având contract încheiat cu Casa Județeană de Asigurări Sociale Gorj, dar și cu trei farmacii din Târgu Jiu. Prin aceste contracte, bătrânii nu vor mai fi nevoiți să alerge de la o farmacie la alta pentru a-și primi medicamentele, explică Chiriță. Primarul Florin Cârciumaru a precizat că dotarea cabinetului medical a fost posibilă printr-o sponsorizare oferită de SC ARTEGO SA. Tot în acest an se încearcă înființarea a altor două cabinete medicale pentru vârstnici, unul stomatologic și altul de reflexoterapie și cosmetică. LOREDANA ECOVIȚĂ | | | Modelul Galați Pensionarii gorjeni au chef de tărăboi cu jandarmii Reprezentantul pensionarilor din județ, Ion Velcea, s-a plâns ieri în fața jurnaliștilor de dorința nebună pe care o au colegii săi de a ieși în stradă pentru a protesta împotriva actualei puteri și a-și cere drepturile. Mențiunea este făcută la câteva zile după ce la Galați pensionarii s-au tamponat serios cu jandarmii cu ocazia unui miting, dar și după ce, la Gorj, liderii acestora s-au întâlnit cu fruntașii filialei locale a PSD pentru a discuta problemele lor. M-au oprit vreo 20 de pensionari aici în centrul orașului că de ce nu facem și noi ca la Galați, că sunt pensiile mici și că oamenii nu mai au răbdare. E nevoie de niște demersuri și noi nu suntem în situația de a ieși în stradă deocamdată, suntem în discuții cu reprezentanții statului și trebuie să mai avem răbdare, a menționat Velcea. Acesta a amintit că mai bine de jumătate din pensionarii județului au pensii de cel mult 3,3 milioane lei vechi, în condițiile în care în perioada de iarnă facturile la gaze sau lemne sunt aproape egale cu suma respectivă. O altă nemulțumire a pensionarilor este legată și de faptul că rețetele compensate sunt eliberate foarte greu, iar drumurile zilnice la farmacii se încheie de cele mai multe ori cu răspunsul că nu sunt fonduri și medicamentele nu pot fi eliberate decât la preț întreg.
GIGI CIUNCANU | | | Luni se negociază contractele minerilor Negocierea Contractului Colectiv de Muncă al minerilor gorjeni pentru 2006 va demara luni, 13 martie, a declarat Viorel Temelescu, vicepreședintele Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia (USMO). Actualul contract al ortacilor este valabil până la data de 1 aprilie a.c., urmând ca apoi să intre în vigoare prevederile noului contract. Temelescu a precizat că se speră ca salariile să crească, având în vedere indicele de inflație și creșterea productivității muncii. Tot de luni se vor primi și cererile de disponibilizare ale minerilor, anul acesta plecând acasă 500 de ortaci. Dintre aceștia, 140 reprezintă salariații care îndeplinesc condițiile legale de pensionare sau mai au unul sau doi până le vor îndeplini, restul de cereri putând fi depuse de minerii care doresc să renunțe de bunăvoie la această meserie. Ei vor primi plăți compensatorii în valoare de două sute milioane lei vechi, iar timp de maxim doi ani, lunar, vor încasa salariul mediu pe economie pe această ramură de activitate, respectiv 7,5 milioane lei vechi.
(L.E.) | | | O fetiță din Slivilești are nevoie urgentă de ajutor financiarÎn noaptea de 7/8 martie a.c., prin implicarea conducerii Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, al cărui director, dr. Nicolae Șerban s-a aflat în serviciul de gradă, echipajele din Mătăsari și Motru au rezolvat un caz dramatic. Este vorba de tânăra Gabriela Rădoi, de 13 ani, din satul Șiacu, comuna Slivilești, care suferă de o boală severă. Fetei i s-a făcut rău, a doua oară în interval de o săptămână. Părinții au chemat ambulanța. De la Șiacu la Mătăsari, punct de salvare, care nu are angajați decât ambulatori (șoferi), fata a fost adusă de ambulatorul de serviciu, Dumitru Boiangiu și preluată de aici pentru că avea nevoie de asistență medicală, de echipajul din Motru. Conform dispozițiilor, cele două mașini au pornit concomitent, astfel că preluarea s-a făcut imediat, în Mătăsari, fără așteptări. Reamintim cititorilor că toate drumurile de acces de la Motru la Slivilești sunt impracticabile. Gabriela provine dintr-o familie extrem de săracă și locuiește în Șiacu la nr. 70. Familia Gabrielei nu are decât un ajutor social de 200 lei RON și are de crescut 4 copii, ea fiind cea mai mică. Sora ei mai mare este studenta la biologie în anul al II-lea la o facultate din Caransebeș, fratele mai mare a terminat liceul în 2005 și este șomer, un al doilea băiat este elev în clasa a X-a la liceu, iar părinții nu au unde lucra. Boala Gabrielei a apărut brusc în urmă cu 3 luni și a fost tratată de un medic din București. Fetița face acum forme tranzitorii de insuficiență respiratorie acută, care îi sperie pe părinți. Mama fetiței spune că medicul bucureștean i-ar fi prescris niște medicamente din străinătate, care costă în jur de 2.000 lei RON. N-avem de unde lua acești bani. Dacă i-am avea fata s-ar vindeca în 6 luni. Altceva nu mi-ar trebui. Tăcut, resemnat, tatăl știe că trebuie să ajungă cât mai repede cu fata la București. Acum ea se află internată la Spitalul Județean de Pediatrie. Cei 2000 lei RON nu sunt o sumă colosală, numai că oamenii nu s-au adresat nimănui, nici instituțiilor de protecție a copilului din Gorj și nici primarului comunei Slivilești, Sorin Bucurescu, pentru vreun ajutor. După câte știm, în cadrul administrației comunale există un serviciu care se poate implica în rezolvarea acestei probleme. C. BUNILĂ | | | Alb citadin cu urme de negurăDin toamna trecută, în câteva zone din municipiul Motru s-a așternut întunericul. Astfel, în zona blocurilor M, la sfârșitul lunii noiembrie 2005, S.C. Electrica SA, monta un cablu de mare putere, întârziind lucrările de amplasare a rețelei de distribuție a gazelor, până în primăvara lui 2006. Tot de atunci, zona a intrat în întuneric. Defecte sunt și în zona blocurilor 13, 14 și 15 din microraionul II, dar și pe strada Minerilor. Viceprimarul Dobrică spune că primarul Hanu a dispus verificarea stâlpilor și a corpurilor de iluminat (atâta este autorizată să facă prin angajații ei Direcția Publică, unitate de prestări servicii a Primăriei Motru). În urma controlului s-a constatat că defectul este la rețeaua de iluminat public a S.C. Electrica SA. Administrația motreană s-a adresat în scris, în mod repetat, conducerii SC Electrica SA, deoarece locatarii din zonele afectate au depus mai multe petiții în legătură cu iluminatul. În plus, în aceste zone s-au înregistrat sporadic incidente infracționale, care au sporit presiunea localnicilor. Autoritățile spun că nu pot mai mult și că așteaptă intervenția S.C. Electrica SA conform solicitărilor înaintate. C. BUNILĂ | | | 30 de case afectate de alunecări, la BustuchinAlunecările de teren creează probleme și la nivelul comunei Bustuchin. Reactivarea vechilor alunecări a dus la creșterea numărului locuințelor afectate de acest fenomen. Dacă în urmă cu ceva vreme, numărul gospodăriilor în pericol era în jur de 17 locuințe, în prezent, primarul Ion Ciocea spune că s-a ajuns la 30 de imobile. Am o mulțime de solicitări din partea localnicilor care-mi cer să merg să le văd casele, spune edilul șef. Anul acesta vom avea mari probleme din cauza acestui fenomen, conchide, dezamăgit, Ion Ciocea. (I.C.) | | | Probleme și la ScoarțaOpt gospodării din comuna Scoarța sunt afectate de alunecările de teren. În urmă cu două săptămâni, după cum susține primarul Mioara Andronie, în satul Pișteștii din Deal s-a produs o scufundare cu un diametru de mai bine de 20 de metri. În opinia edilului, la momentul actual, stoparea acestui fenomen este practic imposibilă. Scufundarea este la cinci metri de trei dintre case, iar oamenii sunt speriați, susține Andronie. De menționat că, în vederea rezolvării acestei probleme, șeful administrației locale a solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj. (I.C.) | | |
| |