Deputatul Stoica, tot mai dorit de viitorii colegi de partid Gheorghe Grivei îl așteaptă cu interes și susținere pe deputatul Ion Stoica în PNȚCD Gorj pentru a promova împreună un proiect de lege. Liderul țărăniștilor din județ afirmă că deputatul va deveni coleg de partid cu el spre sfârșitul lunii, când este programată fuziunea dintre Partidul Popular Creștin Democrat și Uniunea Creștin Socială, în care Stoica s-a înscris după părăsirea PRM Gorj. Este binevenită înscrierea dumnealui, mai ales că îl susținem și să fie membru în conducerea centrală a partidului. Filiala va avea atunci o mai bună legătură cu centrul, a menționat Grivei. Proiectul de lege pe care Grivei speră să îl susțină și viitorul său coleg de partid se referă la posibilitatea ca proprietățile agricole să poată fi puse gaj pentru obținerea unui credit. Liderul țărănist spune că în momentul de față nici o bancă nu acceptă gaj pe păduri, deși sunt destui oameni la sate care vor să își facă un credit și să gajeze cu aceste proprietăți. Gheorghe Grivei a atacat ieri și problema venirii lui Gigi Becali în fruntea PPCD, lucru pe care l-a respins categoric. Domnul Victor Ciorbea a purtat discuțiile cu domnul Becali în nume personal, dumnealui nemaiavând funcții în partidul pe care l-a îngropat oricum. Știu că i s-a propus un salariu de vreo 5000 de euro din partea lui Becali, dar, vă dați seama, că noi nu acceptăm așa ceva, a menționat liderul țărănist.
GIGI CIUNCANU Atac la putere ! PSD de partea pensionarilor și a dascălilor Vremea în care guvernau și erau înjurați pentru pensiile sau salariile mici oferite celor două categorii sociale amintite în titlu a rămas în urmă, liderii PSD Gorj dându-și acum seama că sunt totuși în opoziție și că merită să arate cu degetul spre actuala putere. Șefii filialei s-au întâlnit zilele trecute cu reprezentanți ai pensionarilor și ai dascălilor pentru a putea trage concluzia că nici unii, nici alții nu trăiesc mai bine. Așa au ajuns fruntașii PSD Gorj să critice puterea actuală pentru pensiile mici și pentru modul în care administrează sistemul școlar din județ. Vicepreședintele Vasile Popeangă a apărut ieri într-o conferință de presă pentru a prooroci, ca un veritabil Oracol din Lelești că în 2006 pensionarii vor trăi mai prost. Acesta a adus în sprijinul său nu cifra de 2500 de pensionari care au murit anul trecut în Gorj, și pe care oricum a dat-o publicității, ci faptul că bugetul nu prevede nici o indexare pentru anul în curs a pensiilor. O soluție există însă, mai rămâne ca propunerea lui Popeangă să fie luată în seamă de cine decide mărimea pensiilor. Banii rezultați din vânzarea BCR pot fi folosiți la creșterea pensiilor și la aducerea lor la un nivel mai acceptabil. Avem în județ 45.000 de pensionari care primesc 3,3 milioane lei vechi, și alți 25.000 care au pensii mai mici de 6 milioane. De la 9 milioane în sus nu veți găsi decât câteva sute de persoane. Actuala putere a anunțat că ar intenționa să folosească doar o parte din suma adunată din vânzarea băncii, restul urmând să meargă în infrastructură, a menționat vicepreședintele PSD Gorj. Cam asta a fost cu pensiile, pentru că apoi a venit rândul fostului inspector școlar general Nicolae Mergea să anunțe și el că nici dascălii nu sunt mai mulțumiți de actuala putere decât pensionarii. Acesta spune că liderii sindicali din învățământ au o serie de nemulțumiri de ordin financiar, la care se adaugă lipsa fondurilor pentru modernizarea școlilor sau a construirii unor noi săli de sport. Nu sunt autobuze pentru elevi, dar se închid școlile. Pe vremea mea nu închideam școala până nu avea mijlocul de transport în curte. Acum nu sunt nici dotări, nici lucrările de modernizare nu se mai continuă, nu se mai face aproape nimic. Am aflat că au pus niște directori care nu sunt agreați de consilierii locali din comunele respective și, de aici, noi conflicte, a menționat fostul inspector general. La conferința de presă a filialei a fost prezent și liderul PSD Gorj Florin Cârciumaru, care a menționat că el a primit felicitări de la reprezentanții pensionarilor și ai dascălilor pentru felul în care primăria a colaborat cu pensionarii și unitățile școlare. Cârciumaru a precizat că le-a cerut celorlalți primari ai partidului din județ să îi urmeze modelul și să țină cont de problemele celor două categorii.
GIGI CIUNCANU |
Caralicea revine pe scena politicăGheorghe Caralicea Mărculescu va reintra azi în politica locală printr-o conferință de presă. Acesta reprezintă acum interesele lui Gigi Becali și ale Partidului Noua Generație în Gorj, fostul prefect fiind desemnat ca președinte interimar după ce fosta conducere a migrat la PRM. Caralicea a lipsit de pe scena politică în ultimii doi ani, acesta mai fiind până acum membru la PDSR și la PUR, în 1997, după excluderea sa din fostul partid de guvernământ încercând să înființeze filiala locală a Alianței pentru România. Până la a-și prezenta intențiile, noul lider al PNG Gorj a reușit o mișcare importantă pentru partidul său. Filiala s-a mutat cu sediul într-o clădire privată, pe str. Olteniței, fiind pentru a treia oară când partidul lui Becali se instalează în casă nouă în ultimii trei ani. (G.C.) |