Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
ACTUALITATE

Deși pentru asta se cheltuiesc miliarde de lei pe an,

Gorjenii nu au parte de tratamente stomatologice de urgență

Cabinetele stomatologice din Gorj primesc miliarde de lei de la Casa Județeană de Asigurării de Sănătate (CJAS) Gorj pentru decontarea serviciilor de urgență. Aproape două miliarde de lei vechi a fost suma decontată numai în primul trimestru al anului de Casa Județeană a Asigurărilor de Sănătate celor 52 de cabinete stomatologice cu care are contract. Mai exact 1,780 de miliarde de lei. O sumă de care ar fi trebuit să beneficieze toată lumea, pentru situațiile de urgență, atât copiii până în 18 ani, cât și elevii, studenții, persoanele care nu încasează venituri sau persoanele cu nevoi speciale.
In funcție de gradul medicului care le deservește, cabinetele stomatologice beneficiază lunar de o sumă cuprinsă între 12 și 14 milioane de lei vechi, alocată pentru investigațiile care ar trebui să fie realizate fără ca pacientul să plătească. De exemplu, un pansament calmant este plătit 100% de Casă. Extracția dinților temporari cu tot cu anestezie se face gratuit pentru copiii până la vârsta de 18 ani. De asemenea, extracția dinților la diabetici sau persoanele cu nevoi speciale sunt tot gratuite pentru copiii și persoanele cu handicap și 60% subvenționate pentru tinerii între 18 și 26 de ani care nu înregistrează venituri.
Tratamentele și detartrajul, îndepărtarea corpilor străini din canale sau obturațiile la dinți sunt alte servicii pe care CJAS Gorj le decontează. Să nu mai vorbim de prevenție care este gratuită, dar pe care oricum medicii nu o fac. O decontează, în schimb, din banii asiguraților.
Sunt miliarde de lei de care ar trebui să beneficieze asigurații, din păcate doar medicii stomatologi știu care sunt adevărații beneficiari ai acestor servicii. Este posibil ca în același timp ele să fie decontate de CJAS Gorj, dar și plătite de bolnavi către cabinet.
În Gorj nu există în momentul de față niciun cabinet care să asigure asistență stomatologică de urgență pe timpul nopții. Cabinetul de urgențe pe care autoritățile vor să-l deschidă la Spitalul Județean este deocamdată nefuncțional pentru că Direcția de Sănătate Publică nu a obținut aprobarea pentru două posturi de stomatologi care să lucreze tot timpul aici. Inițial, niciun stomatolog nu a dorit să lucreze în acest cabinet, acum însă nu s-a primit aprobarea…

GABRIELA MLADIN

 

Falsuri la Judecătoria Novaci

Procurorul Mirel Rădescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, a fost trecut prezent pe o încheiere de ședință la care acesta ar fi participat la Judecătoria Novaci, în timp ce el era, de fapt, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru a da declarații unui procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Prim-procurorul Parchetului Gorj, Emil Moța, a declarat că judecătoarea Sofia Țămbălaru, din cadrul Judecătoriei Novaci, cercetată pentru faptul că ar fi modificat patru minute în dosarele sale, după ce acestea au fost trecute în condica de ședință și după ce procurorii declaraseră recurs la aceste hotărâri, ar fi făcut un alt fals în încercarea de a-l acoperi pe primul. „Noi am înaintat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova când am descoperit că am rămas fără obiectul recursului la cele patru hotărâri ale dânsei, după ce a modificat minutele în privința cuantumurilor amenzilor dispuse de dânsa. Procurorul Gheorghe Covei s-a deplasat la Târgu Jiu pentru a audia persoanele implicate în cauză, inclusiv pe doamna judecător, însă aceasta nu s-a prezentat pentru a fi audiată. A fost audiat procurorul de ședință, Mirel Rădescu, grefierii, iar procurorul a fost toată ziua la Parchetul Gorj, joi 9 februarie 2006. În acea zi însă, doamna judecător a dat două încheieri de ședință pentru îndreptarea erorilor materiale pe care le făcuse, în care a trecut prezent, cum că ar fi participat la ședință, pe procurorul Mirel Rădescu. Aceste două încheieri false le vom trimite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, procurorului care se ocupă de acest caz”, a precizat primul-procuror Emil Moța.

ANA-MARIA ILINCA

 

După ce a fost supus presiunilor lui Nicolae Mischie,

Primarul din Bolboși acuză conducerea Prefecturii Gorj de presiune și amenințare

Viorel Croitoru Presiunea asupra edilului șef al comunei Bolboși crește. După ce a acuzat conducerea Prefecturii Gorj de „atac politic”, Viorel Croitoru iese din nou la rampă pentru a face noi acuze la adresa aceleiași instituții. De această dată, înainte de a trece la impietarea actualei conduceri, edilul dă ca exemplu fostul șef al Consiliului Județean Gorj. Astfel, acesta spune că Nicolae Mischie, „pe timpul când conducea destinele județului, făcea presiuni asupra mea pentru a-i retroceda prietenului său Eugen Bumbaru anumite suprafețe de teren arabil dar și de pădure”.
Aici trebuie menționat faptul că Eugen Bumbaru este cel care l-a ajutat pe fostul șef al Consiliului Județean Gorj să-și achiziționeze arma de vânătoare în perioada când Mischie s-a aflat în Elveția, statul în care Bumbaru este „transfug” de 25 de ani. Revenind la perioada actuală, primarul Croitoru spune că, și de această dată, presiunile asupra sa au drept cauză aceeași persoană.
„În prezent, același Eugen Bumbaru reclamă peste tot să-i restituim întreaga suprafață pe care a deținut-o bunicul său”. Problema pe care o ridică edilul șef este aceea că terenul bunicului lui Bumbaru este și al cetățenilor, aceștia din urmă fiind împroprietăriți în baza hotărârii comisei locale. Tocmai pentru a schimba această situație, primarul Croitoru afirmă: „Comisia Județeană a Prefecturii Gorj face presiuni ca toate suprafețele respective să fie atribuite moștenitorilor lui Bumbaru și nu așa cum a hotărât comisia locală”.
Susținând că primarul nu hotărăște de unul singur, Croitoru declară că decizia aparține întregii comisii care, în condițiile actuale, „nu dorește să-și schimbe hotărârea anterioară”. „În felul acesta eu sunt prins la mijloc și atacat în fel și chip datorită simplului fapt că nu reușesc să schimb părerea membrilor comisiei locale”, justifică primarul motivul atacurilor asupra sa. Față de atitudinea celor din Prefectura Gorj, Viorel Croitoru spune c㠄vreau să fim lăsați în pace, să lucrăm în liniște și nu sub presiunea amenințărilor și a controalelor justificate”. În ciuda acestor presiuni, edilul susține c㠄eu ca primar și comisia locală nu vom încălca prevederile legale sub nici o formă”, conchide șeful administrației locale din Bolboși.

IRINEL CEURANU

 

Protest la Parchetul Gorj

- Un bărbat din Scoarța reclamă dispariția unor dosare

Rafail Pavel Un bărbat în vârstă de 74 de ani, din comuna Scoarța, a protestat ieri în fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, reclamând dispariția unor dosare cu plângeri înaintate de către acesta, dar și cercetările efectuate de polițiștii din Scoarța cu privire la un teren al său.
Rafail Pavel spune că a înaintat o plângere la Ministerul Justiției, care i-a răspuns că plângerea sa a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, de unde va primi răspuns. Văzând că nu i se răspunde, Rafail Pavel s-a adresat Parchetului Gorj, care i-a răspuns că nu are înregistrată plângerea respectivă. La o nouă verificare, plângerea s-a găsit, dar, ulterior, după cum spune bărbatul, prim-procurorul adjunct Gheorghe Focșan i-a transmis că nu mai găsește plângerea. Rafail Pavel crede că plângerea sa a fost sustrasă și distrusă de un procuror corupt și plătit bine ca să favorizeze infractorii. La o altă plângere a bărbatului, trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, i s-a răspuns că Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a trimis plângerea sa la Parchetul Gorj, de unde va primi răspuns, răspuns pe care spune că nu l-a primit nici până acum.
Rafail Pavel este nemulțumit de faptul că, pe un teren al său, vecinii de proprietate au intrat și i-au arat terenul, tulburându-i posesia prin mutarea semnelor de hotar și a gardului către terenul lui. Acesta spune că vecinii săi de proprietate au fost condamnați, la început, la o lună și chiar un an închisoare cu suspendare, dar în căile de atac au reușit să scape, „cu ajutorul judecătorilor”, fără ca cineva să îi ia în considerare solicitarea sa de efectuare a cercetării la fața locului, care ar fi lămurit pe toată lumea.
Bărbatul spune că a avut pământul din străbuni și vrea să îl lase și el copiilor lui, așa cum l-a stăpânit și el și că după 10 ani pe care i-a pierdut prin instanțe este în stare să comită chiar și o crimă, deoarece nu vrea să lase niște străini pe pământul lui. Bărbatul susține că, în spatele acestor nereguli stă și primărița Mioara Andronie, care a dat din terenul lui acestei familii pentru bani pe care aceasta i-a băgat în buzunarul propriu.
Prim-procurorul Parchetului Gorj, Emil Moța, a declarat că sunt înregistrate mai multe dosare împotriva primăriței Mioara Andronie, printre care și plângerea lui Rafail Pavel, care vor fi soluționate.

ANA-MARIA ILINCA

 
PAMFLET

Mărțișoare, mărțișoare

Eu i-am furat o sărutare…
-Iată scumpa mea dulceață,
Un dar sublim: ghiocelul!
-M-așteptam. Ieri dimineață,
Dispăruse portofelul…!

Marea ocazie
Ia cadou un rar buchet,
Tu iubirea mea aleasă!
Am profitat de-un moment,
Când dormea o florăreasă…

Bade, șepcălie nouă…
-Un mic dar, doamnă frumoasă!
Glăsui un polițai.
Când o fi de ziua noastră,

Din experiența Dulăului
Bă, să faceți tot ca mine;
-Antrenați-vă ca zmeii!
Viteza vă prinde bine,
Când o fi „Ziua Femeii”!

NELU POCHEA

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.