Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
SPORT

Fotbal amical, Pandurii Târgu Jiu - FC Caracal 1-1

Remiză în ultimul amical

Cu președintele cocoțat pe o schelă metalică, Pandurii au remizat cu FC Caracal Au marcat: Bogoi 70 / Militaru 21
Pandurii: Pustinjakovic (22 Bălăeț) - Dragomir, Amzucu, Perisic, Scarlatache, Cristea - Sava, Vancea, Vranjkovic - Ștefan, Vintilescu. Au mai intrat: Bogoi, Glișcă, Armel, A. Popescu, Trofin, D. Rădoi. Antrenor Viorel Hizo
FC Caracal: Lung - Tilihoi, Militaru, Vodiță - Negrilă, Apostol, Mihai Daniel, Scânteie, S. Popescu - Luță, Stancu. Au mai intrat: Năuiu, Moșteanu, Pasăre, Băia. Antrenor Nae Ungureanu
Cartonaș roșu: Vodiță (78)
Au arbitrat: I. Țuțurigă - L. Udrea, V. Chitu.

Sâmbătă, pe un teren foarte greu, Pandurii și FC Caracal au terminat pentru a doua oară în această iarnă la egalitate, scor 1-1. În precedentul meci amical, cel dinaintea plecării gorjenilor spre cantonamentul din Cipru, caracalenii au reușit o nouă remiză, 2-2, rămânând astfel neînvinși în disputele cu Pandurii în acest an 2006. Totuși, condițiile în care s-au disputat ambele partide au fost vitrege, suprafețele de joc fiind acoperite cu zăpadă.

Șah - mat în prima repriză
În ultimul meci dinaintea startului sezonului de primăvară, divizionara A gorjeană, Pandurii Târgu Jiu a făcut o repetiție bună pentru meciul de vineri de la Constanța. Viorel Hizo a început meciul cu FC Caracal exact în formula care se va regăsi în teren și la jocul din prima etapă a returului cu Farul. Prin această formulă de echipă cu cinci fundași este evident că Hizo va merge pe litoral cu intenția clară de a obține cel puțin un punct. Experimentând acest sistem de joc, Viorel Hizo le-a dat ocazia celor de la FC Caracal să conducă în prima repriză ostilitățile în teren. În minutul 8, oaspetele Mihai Daniel a șutat din preajma careului de 16 metri, însă pe lângă buturile lui Pustinjakovic. Câteva minute mai târziu, Vintilescu a scăpat spre poarta lui Tibi Lung șutând din alergare din lateral dreapta puțin pe lângă poarta caracalenilor. În minutul 22, oaspeții au deschis scorul în urma unei execuții perfecte dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri a lui Militaru, mingea ducându-se exact sub transversala gorjenilor. Vinovat pentru acest gol a fost găsit portarul pandurilor Danilo Pustinjakovic, care în afara faptului că nu a așezat bine zidul, nu a fost în stare să respingă balonul care i-a trecut printre mâini. Iritat de ușurința cu care sârbul a primit gol, Hizo l-a scos dintre buturi și l-a introdus pe Bălăeț. Portarul nostru a reușit în minutul 35 să se evidențieze, respingând din plonjon un nou șut al lui Milirau de la 25 de metri.

Avalanșă de ratări
După pauză, pe teren s-a mai văzut o singură echipă, Bălăeț șomând în poarta pandurilor. Hizo a schimbat tactica, iar asta s-a văzut în joc, gorjenii dominând teritorial jocul. În minutul 49, Armel a centrat de pe dreapta în fața porții, iar Glișcă nu a ajuns la întâlnirea cu balonul. Cinci minute mai târziu, Vancea a șutat din 6 metri, însă Lung a respins balonul în bara laterală, de unde a ieșit în corner. Apoi, în minutul 65, Glișcă a trimis cu latul din interiorul careului mic, însă balonul a trecut peste buturi. În minutul 70, gazdele au egalat prin Bogoi care a reluat cu capul o centrare a lui Vranjkovic, prelungită pe spate de Armel. Cu 15 minute înainte de final, Adi Popescu a șutat de la 25 de metri, Tibi Lung reținând balonul în doi timpi. În minutul 78, Vodiță de la oaspeți a fost eliminat pentru proteste, pentru ca câteva secunde mai târziu Amzucu să șuteze de la 25 de metri, puțin pe lângă vinclul porții lui Tibi Lung.

„Să bateți tot !”
La finalul meciului, ambii tehnicieni s-au declarat mulțumiți de joc și dezamăgiți de starea terenului. Nae Ungureanu, cel care în toamnă a fost foarte aproape de a antrena Pandurii, a spus că acest test a fost util ambelor echipe, iar la finalul campionatului Pandurii nu vor retrograda. „A fost un meci reușit, păcat de acest teren greu. În prima repriză am fost peste Pandurii, iar ei peste noi în repriza a doua. Peste o săptămână începe returul la Diviziile A și B și ambrele echipe au obiective pe care trebuie să le atingă. Despre Pandurii ce pot spune? E o echipă bună, au un antrenor bun, s-au întărit în această iarnă și cred că vor scăpa. Totuși, ei trebuie să câștige meciurile de acasă, pe Rapid sau Dinamo e greu să le bată, dar cel puțin să nu piardă”, a spus Ungureanu.

Negocieri la înălțime
Președintele pandurilor Marin Condescu a văzut repriza a doua de la înălțime. Oficialul gorjean s-a cocoțat pe scheletul vechii tabele de marcaj, de unde a urmărit actul secund. „Altfel se vede meciul de la înălțime”, a motivat Condescu cățărarea lui pe scheletul metalic al vechii tabele de marcaj. Spre mijlocul reprizei, președintele a chemat-o și pe Mădălina Mărgineanu, căpitanul echipei de fotbal feminin cu care a discutat despre problemele apărute la echipa de fete. În urmă cu ceva timp, Condescu spunea că va desființa această echipă însă, la rugămințile fetelor, președintele pandurilor a revenit asupra deciziei sale. „Probabil până la vară vom mai ține echipa, însă după aceea nu știu exact ce se va întâmpla”, a spus Condescu.

COSMIN BRUJAN

„Arbitrajul a stricat meciul !”

Antrenorul oaspeților din Caracal, Nae Ungureanu, a avut cuvinte dure la adresa centralului Ion Țuțurigă. „În afara terenului foarte greu, a mai fost și acest arbitru de centru care nu a făcut altceva decât să ne strice jocul”, a spus Ungureanu. Tehnicianul oaspeților a contestat și eliminarea lui Vodiță. „Trebuia să se elimine el de pe teren nu să dea pe alții afară”, a mai comentat cel strigat „Roșul”. Mai mult, în minutul 78, Ungureanu a intrat pe teren vociferând la adresa arbitrului care numai ce-i arătase cartonaș roșu lui Vodiță, fiind trimis și el în afara terenului de joc, însă fără a se supune deciziei. „Am fost eliminat? Nu cred”, a spus Ungureanu. Altfel, pe parcursul meciului, Ungureanu a avut de comentat tot timpul la adresa centralului. „Băh, ești orb ?” sau „mai lasă-ne și pe noi să jucăm sau lasă-te tu de fluierat”, au fost reacțiile lui Ungureanu. În schimb, Hizo nu s-a legat deloc de arbitraj.

Invincibilitate spulberată

Ieri, la Baia Mare, handbaliștii de la Energia Pandurii au pierdut la limită, scor 30-31 în fața celor de la Minaur, cunoscând astfel gustul amar al înfrângerilor după cinci partide în care au reușit să câștige totul. După ce la pauză, ambele echipe au fost la egalitate, 17-17, pe final, gazdele au reușit să întoarcă soarta meciului datorită impreciziei în atac. Golul decisiv a picat cu 15 secunde înainte de final și asta după ce gorjenii conduceau în minutul 44 cu 24-21, aceasta fiind și cea mai mare diferență. Finalul a fost de infarct, după ce în minutul 58 Filip a fost eliminat alături de alți doi coechipieri. Gorjenii au fost nevoiți în ultimele secunde să joace cu trei oameni mai puțin. În aceste condiții, chiar dacă aveam un avantaj de un gol, 30-29, în ultimele 50 de secunde elevii lui Liviu Andrieș au primit două goluri și nu au marcat nici măcar o dată.

(C.B.)

Fotbal amical / Minerul Motru – Minerul Mehedinți 8-0

Repetiție cu goluri multe

Minerul Motru a umilit Minerul Mehedinți

Minerii s-au învățat la dat goluri Apropierea startului de campionat în Divizia B găsește Minerul Motru într-o formă bună. Sâmbătă la prânz, pe terenul de la Glogova, minerii lui Silviu Lung au reușit să facă scor împotriva divizionarei C, Minerul Mehedinți, gorjenii impunându-se cu scorul de 8-0. „A fost un test util pe un teren neașteptat de bun. Mă bucur că după o perioadă de aproximativ două săptămâni în care nu am jucat nici măcar un meci, băieții au arătat că nu și-au ieșit din formă”, a spus antrenorul minerilor, Silviu Lung.
Gorjenii au fost superiori, marcând de câte patru ori în fiecare repriză. Mai întâi au marcat: Nicoloff, Șoo de două ori și Oprea, pentru ca în actul secund Stana, Pătrașcu, Istinie și Beni Popescu să reușească să stabilească scorul final.
Directorul sportiv al motrenilor, Mihai Cernica, era și el extrem de mulțumit de modul în care se mișcă echipa. „Am dominat clar un meci pe care puteam să-l câștigăm la o diferență mult mai mare. De fapt, pe noi nu ne-a interesat scorul ci modul cum se mișcă echipa. Suntem mulțumiți de forma pe care o arată întreg lotul, astfel că suntem și încrezători în șansele noastre de a obține un rezultat bun în prima etapă a returului”, a spus Cernica. Minerul Motru va juca sâmbătă pe teren propriu de la ora 11.00 în compania celor de la Poiana Câmpina.

Volocaru a reintrat a joc
Atacantul Alin Volocaru, cel care s-a accidentat la coastă în timpul unui meci de verificare, a jucat în ultimele zece minute ale partidei cu Minerul Mehedinți. „După ce și-a făcut antrenamentul de recuperare a dorit să joace și el câteva minute. Este important pentru un fotbalist ca după o astfel de perioadă în care a stat pe margine, fie și numai pentru câteva minute, el să joace. Îi dă încredere, însă l-am avertizat să nu riște o recidivă”, a spus directorul sportiv Cernica.
Oficialii de la Minerul Motru speră să poată conta pe serviciile atacantului în etapa a doua. „Este prematur să spun că va face parte din lotul care va juca sâmbătă, dar cu siguranță la jocul din etapa a doua va fi oprit în lot”, a mai spus Cernica.

Astăzi îl legitimează pe Istinie
Mihai Cernica va fi prezent astăzi la București, acolo unde va perfecta în acte împrumutul atacantului de la Jiul Petroșani, Marius Istinie, la Minerul Motru. „Ne-am înțeles cu el pentru un angajament până în vară și apoi vom mai vedea. Luni (n.r. astăzi) voi fi la București pentru a încheia toate actele. Aveam mare nevoie de concurență pentru atacanți”, a spus Cernica. Oficialul motrean mai spune că Silviu Lung a definitivat lotul pentru retur și este aproape imposibil ca minerii să mai facă vreun transfer. „Nu vom mai face transferuri pentru că e foarte greu de găsit jucători liberi la începutul lunii martie”, a încheiat Cernica.

Terenul va fi bun
Minerul Motru va disputa sâmbătă primul meci oficial în 2006. „Nu mai este zăpadă, iar dacă vremea va fi bună, atunci vom avea un gazon perfect. Sperăm să se usuce pentru ca la ora meciului cu Poiana Câmpina terenul să fie OK”, a spus Cernica. „Amânarea returului ajută toate echipele. Acum putem spune că jucăm fotbal și nu ne luptăm în noroi”, a încheiat Cernica.
Fotbaliștii de la Pandurii veniți de la Minerul Motru, Paul Glișcă, Adi Popescu și Dan Amzucu, sunt lăudați de directorul sportiv Mihai Cernica. „Mă bucur pentru ei, aș vrea să-i văd pe toți trei în primul 11 pentru că merită. Știu că le va fi greu să intre ca titulari, dar important e că fac parte din lotul unei echipe de Divizia A”, a declarat Cernica.

COSMIN BRUJAN

 

Clasamentul Diviziei A, la finalul turului

1. Dinamo
2. Steaua
3. FC Național
4. Poli Timișoara
5. CFR Cluj
6-7. Rapid
6-7. FC Argeș
8. Farul
9. Sportul Stud.
10. Poli Iași
11. Gloria
12. PANDURII
13. Jiul
14. FCM Bacău
15. Oțelul
16. FC Vaslui

15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15

1
9
8
7
7
7
7
7
6
6
5
3
2
3
1
0

2
4
3
5
5
4
4
2
4
2
4
4
6
3
6
6

3
2
4
3
3
4
4
6
5
7
6
8
7
9
8
9

36 – 13
27 – 10
17 – 17
19 – 9
19 – 12
19 – 14
19 – 14
21 – 20
20 – 17
12 – 16
13 – 19
11 – 20
10 – 20
10 – 22
9 – 25`
7 – 21

32p
31p
27p
26p
26p
25p
25p
23p
22p
20p
19p
13p
12p
12p
9p
6p

(+8)
(+10)
(+3)
(+2)
(+5)
(+4)
(+4)
(-1)
(+1)
(-4)
(-2)
(-11)
(-9)
(-12)
(-15)
(-15)

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 



Imnul Pandurii (.mp3)

 

 

 

 

 

  
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.