Birurile în numele lui Dumnezeu
încing spiritele la Alimpeşti

Locuitorii satului Alimpeşti din comuna cu acelaşi nume sunt revoltaţi de taxele foarte mari pe care sunt nevoiţi să le plătească preotului din sat. În numele Domnului, milioane de lei sunt adunate de sutana preoţească indiferent dacă este vorba de botez, nuntă sau înmormântare. Localnicii trebuie să achite mai bine de şase astfel de taxe bisericeşti iar pentru a-şi îngropa mortul sunt nevoiţi să scoată din buzunare aproape două milioane de lei. Şi toţi aceşti bani în numele bisericii şi al Celui de Sus…

Bani negrii pentru lumina binecuvântării
Nemulţumirea oamenilor simpli din satul Alimpeşti mocneşte. Săraci şi cu pensii mici, bătrânii cotizează de fiecare dată când au nevoie de serviciile preotului. Deşi sunt câţiva care aprobă „preţurile” bisericii, majoritatea îşi fac cruce cu mâna stângă atunci când vine vorba de banii pe care îi cere preotul. De pildă, supărată, bătrâna Ioana Constanţa, la cei 70 de ani, spune că din cauza taxelor foarte mari cerute la înmormântare şi nu numai a refuzat să mai plătească taxa de cult.
„Mi s-a părut urât să mă las păcălită şi de aceea n-am mai plătit taxa de cult”, susţine fostul cadru didactic din satul Alimpeşti. Aceeaşi bătrână mai spune că, la un calcul simplu, se adună mai bine de şase taxe bisericeşti. „La înmormântare 1,8 milioane de lei, la botez bani, la cununie bani, la parastase câte 40-50 mii lei, la sfeştanii iar bani, la păresimi din nou bani, iar acum pentru acatiste timp de şase sâmbete s-a stabilit că trebuie să dăm câte 120 mii de lei”, spune Ioana Constanţa.

SC Biserica SRL nu emite chitanţe
Localnicii spun că pentru toţi aceşti bani, faţa bisericească nu le dă nici o chitanţă din care să reiasă că banii au fost primiţi de biserică. Emilia Daju locuieşte în satul Alimpeşti de 12 ani dar în toţi aceşti ani femeia susţine că nu a primit nici o chitanţă de la părintele bisericii din sat. „Mie nu mi-a dat niciodată o chitanţă şi stau aici de 12 ani. Am plătit 1,8 milioane de lei la o înmormântare şi tot fără chitanţă. Taxa de cult iarăşi fără chitanţă”, povesteşte Dajdu.
Din această cauza, femeia afirmă că în acest an nu a mai plătit taxa de cult şi nu o va mai plăti nici în viitor. „A fost vorba că dacă plătim taxă de cult nu ne vor mai lua taxe la înmormântare dar nu s-a întâmplat aşa”, mai adaugă Emilia Dajdu. Părerea oamenilor este aceea că „e exagerat! Măcar la înmormântare să nu mai ia”, şuşotesc, cu teamă, sătenii. Alţii sunt mult mai categorici zicând că pentru preotul satului „nu contează că eşti sărac sau nu”.
Opiniile celor din satul Alimpeşti sunt întregite şi de Leonida Belgher, sătean dar şi consilier ales din rândul acestora. Nici acesta nu este de acord cu valoarea taxelor pe care sunt nevoiţi să le plătească cei care s-au născut pe aceste meleaguri. „Le-am promis oamenilor că vor trăi mai bine dar noi am tăbărât cu atâtea taxe pe ei, fie că sunt birurile bisericii sau ale primăriei”, spune Belgher.

„Nu oblig pe nimeni !”
Preotul bisericii din satul Alimpeşti, Gheorghe Gogîţă, nu este surprins de valoarea acestor taxe. Acesta susţine că „eu nu oblig pe nimeni” să dea aceşti bani iar, în privinţa înmormântărilor, trimisul lui Dumnezeu spune că „înmormântarea nu e în fiecare zi”. În acest fel se justifică părintele în privinţa valorii foarte mari cerute cu ocazia unui deces în familie. Acelaşi preot mai spune că în anii 1990 nu se luau bani localnicilor dar pentru că nu-şi plătesc „contribuţia” s-a recurs la această metodă. Ideea pe care alţi preoţi o au în alte parohii şi anume aceea de a nu le cere oamenilor nici un ban la înmormântări nu-i surâde celui din Alimpeşti. Folosindu-se de scuza potrivit căreia enoriaşii nu-şi plătesc taxa de cult, Gogîţă nu spune că va renunţa la banii ceruţi la înmormântare.
Aşadar, în numele bisericii şi al lui Dumnezeu, aidoma unor comercianţi, preoţii sunt plătiţi pentru slujbele pe care le fac. Diferenţa este că majoritatea nu dau nici o chitanţă pe aceşti bani dar nimeni nu a îndrăznit „să dea cu tămâie” şi să stârpească acest fenomen des întâlnit în tagma preoţească. Îmbrăcaţi în sutană, trimişii lui Dumnezeu pe pământ îi storc pe oameni chiar şi atunci când necazul li se abate asupra casei. Mila propovăduită la slujbele din zilele de sărbătoare, nu mai este întâlnită şi la preoţi. „Ochiul dracului”, cum e supranumit banul, este primit şi vârât în buzunarul de la mantia preoţească fără ca cineva să se întrebe dacă acei „arginţi” vor folosi bisericii sau nu.

IRINEL CEURANU