Divizia A, bulversată de amânarea returului Pandurii nu știu exact când vor juca la Constanța Divizionara A Pandurii Târgu Jiu continuă să se plângă de decizia luată de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) în legătură cu amânarea startului de retur. Pe noi ne dezavantajează acest nou program competițional, însă suntem prea mici ca să facem ceva, declară directorul general al pandurilor, Viorel Temelescu. Ieri dimineață, gorjenii s-au interesat de modul cum va arată returul Diviziei A. Am luat legătura cu cei de la LPF să ne lămurim și noi cum se va juca această a doua parte a campionatului. Cert e că în primele șapte etape nu se va schimba nimic, doar datele de disputare ale partidelor se vor decala cu o săptămână. Pe 24 mai se va termina sezonul, astfel că între rundele 8 și 14 va fi introdusă o etapă intermediară, lucru care pe noi ne dezavantajează. Tocmai atunci avem deplasări lungi, și nu ne convine deloc. Parcă văd că tocmai în etapa a XI-a, LPF-ul va stabili să se joace într-o miercuri. Asta înseamnă că vom juca în week-end acasă cu Jiul, miercuri ne vom deplasa la Vaslui, după care la trei zile să jucăm acasă cu Argeșul. E infernal, comentează Temelescu.
Le-au făcut și bioritmul Amânarea startului de retur este în opinia directorului general de la Pandurii un mare dezavantaj pentru gorjeni. Eram pregătiți psihologic să facem un meci mare. Băieții erau montați să obțină un rezultat bun, mai ales că în urmă cu o săptămână obținusem o victorie importantă în Bănie, având un alt tonus, spune Temelescu. Oficialul gorjean spune că bioritmul echipei atingea vârful de formă duminică la ora 18.30, dar vom mai face un alt calcul și pentru săptămâna viitoare. Când jucăm la Constanța? Mai mult, cei de la Pandurii nici nu știu când o să debuteze în retur. Habar nu avem când vom juca la Constanța. Liga a spus că se va juca conform primei programări, însă televiziunile pot schimba data și ora meciurilor. Pe noi ne transmite Telesportul, deci suntem la mâna lor. Am intrat în legătură cu ei și am înțeles că și-au întocmit o nouă grilă de programe pentru săptămâna viitoare, iar duminică la ora 18.30 postul Telesport are o transmisie din Anglia, astfel că meciul nostru sare din schemă, spune Temelescu. Directorul general al gorjenilor înaintează chiar și ideea schimbării datei de disputare a jocului. Dacă Telesportul o cere este foarte posibil să jucăm vineri, iar în această zi ora oficială este 15.30. Oricum, o decizie finală se va lua la începutul săptămânii viitoare, a mai spus Temelescu. Ședința foto a fost amânată Amânarea startului de retur a dat peste cap planurile pandurilor. Am fost nevoiți să amânăm ședința foto pentru săptămâna viitoare și, din superstiție, ea va avea loc cu exact patru zile înaintea primului meci, a spus directorul general al pandurilor, Viorel Temelescu. Oficialii gorjeni doresc ca imediat după startul campionatului să pună în vânzare postere și calendare cu noul lot al pandurilor pe anul 2006. Avem poze în arhivă, dar sunt vechi și lipsesc mulți componenți din lotul actual, spune Temelescu. Amical cu Caracalul Directorul general de la Pandurii, Viorel Temelescu, a avut misiunea de a negocia ultimul amical al pandurilor înaintea startului de campionat. Jucăm cu FC Caracal sâmbătă de la ora 15.30, locația fiind aleasă în funcție de starea vremii. Avem de ales între terenurile de la Novaci și Municipal. Dacă va ninge jucăm pe terenul doi din Complexul Sportiv. Am vorbit cu Nae Ungureanu și așteaptă vești de la noi, a spus Temelescu. Acesta nu uită de retur și face diferite calcule. Avem datoria morală să ne luăm punctele înapoi de la Iași, iar apoi să batem pe Bacău. Cu aceste două succese, șansele noastre de a rămâne în Divizia A cresc considerabil, a spus oficialul gorjean Au drept de muncă Jucătorii străini Vojislav Vranjkovic și Danilo Pustinjakovic au obținut ieri permisul de muncă și dreptul de a juca în Divizia A. Suntem apți sută la sută pentru reluarea returului din punct de vedere legal, chiar și cei doi fotbaliști străini care nu-și obținuseră permisul de muncă pentru anul calendaristic 2006. La Danilo a fost o mică problemă în sensul că dosarul lui nu era complet lipsindu-i câteva acte, în special cele de studii, a spus Viorel Temelescu. Ceilalți jucători străini din lotul pandurilor, Boris Keca, Dragan Perisic și Armel Disney nu au avut probleme cu obținerea permisului de muncă. Cei trei au avut dosarele perfecte și nu a mai fost nevoie să mai umble pe la dosarul de muncă, a încheiat Temelescu. COSMIN BRUJAN 1800 de abonamente schimbateSecretarul general al Clubului Pandurii, Daniel Băloi, spunea ieri că mai mult de jumătate din numărul de abonamente au fost preschimbate. Din păcate, doar două sute de abonamente au fost vândute pentru retur și deși sunt la un preț avantajos suporterii ne-au cam ocolit. Despre abonamentele preschimbate pot spune că 1800 de tichete au fost deja înlocuite cu cele noi, însă ne așteptăm ca săptămâna viitoare să fim luați cu asalt de fani, a spus Băloi. Președintele pandurilor Marin Condescu îi îndeamnă pe suporteri să-și cumpere abonamente pentru retur. Echipa va avea o perioadă foarte bună și va avea rezultate bune. Este în avantajul fanilor să-și achiziționeze abonamente numai pentru jumătate de sezon pentru că au ce vedea și în plus nu vor avea stresul cumpărării biletelor de meci etapă de etapă, a spus Condescu. În retur, la Târgu Jiu vor juca: Dinamo, Bacău, Rapid, CFR Cluj, Jiul Petroșani, FC Argeș și Poli Timișoara. Marinarii se pregătesc de meciul cu PanduriiAdversara pandurilor din prima etapă, Farul Constanța, a susținut miercuri seara un ultim meci amical în compania echipei satelit. Desfășurat pe un teren greu, divizionarii A s-au impus la limită, 1-0, unicul gol fiind de fapt un autogol al juniorilor. Antrenorul sârb al Farului, Momcilo Vukotic spune că am avut o perioadă de pregătire bună, cu turnee în Bulgaria și Cipru care ne-au definit ca echipă. Despre amânarea returului, Vukotic s-a declarat mulțumit de decizia LPF. Este foarte bine că s-a amânat, terenul este prost din cauza ploii căzute așa că această amânare a venit bine pentru noi. Cât despre prima echipă pe care sârbul o va folosi în debutul returului, acesta a spus că se bazează pe un schelet de 14-15 jucători care reprezintă baza echipei și pe care va pune accent în meciurile oficiale. Marinarii și-au asigurat serviciile și unui portughez, Mario Carlos de 23 de ani care va semna un contract în următoarele zile, urmând să se pună la punct ultimele aspecte de ordin contractual. Din pricina lipsei unui teren, Minerul Motru joacă fotbal în sală Divizionara B gorjeană dorește să joace un amical sâmbătă, însă totul este condiționat de starea vremii
Ieri, Minerul Motru a avut din nou probleme cu programarea antrenamentelor. Nu avem ce să facem, am mers la Glogova și am găsit un teren înghețat. Nu am putut nici măcar să intrăm să ne încălzim, însă asta este, spune Silviu Lung. Totuși, tehnicianul motrean spune că a improvizat un antrenament pentru a nu rata ziua. Tot ce am acumulat în cantonament riscăm să pierdem acum, însă facem tot posibilul să ne menținem în formă, declară Lung. Reprofilați la fotbal în sală Minerul Motru a avut ieri programat un singur antrenament. Am făcut o miuță pe un teren de bitum, după care am intrat în sală și am jucat un mini fotbal, spune Silviu Lung. Ne chinuim, dar nu ne plângem. Dacă aceasta este vremea, nu putem face nimic, continuă Lung. Despre terenul de la Glogova, antrenorul minerilor spune că nu există interes să fie protejat. Dacă vă spun că pe teren a intrat un tractor care a lăsat urmele pe suprafața de joc, ce impresie aveți? Vom încerca să le nivelăm, dar nu știu în ce măsură vom reuși, a spus Lung. Amical cu Severnav Sâmbătă, la ora 12.00, Minerul Motru are programat un nou meci amical împotriva divizionarei C, Severnav Dr. Tr. Severin. Nu știm dacă vom juca sau nu. Dacă terenul de la Glogova este bun, atunci vom disputa acest amical acolo, pentru noi este important acest meci mai ales că nu am mai disputat vreun joc de ceva vreme, a încheiat Silviu Lung. Privitor la lotul motrean, antrenorul minerilor spune că Volocaru și Naicu și-au reluat pregătirile după accidentările care i-au ținut departe de teren mai bine de două săptămâni. Sperăm să putem conta pe ei începând cu etapa a doua, a mai declarat Lung. C. BRUJAN |