| | | | Iliescu nu contesta eventuala revenire a lui Mischie in PSD | | • „Revenirea lui Mischie in PSD nu este posibila”, afirma purtatorul de cuvant al PSD • Iliescu nu se pronunta in legatura cu dorinta lui Mischie Purtatorul de cuvant al PSD, Titus Corlatean, nu vede posibila revenirea in partid a fostului lider din Gorj, Nicolae Mischie. Ex-baronul Mischie a declarat ca se gandeste sa revina in PSD, partid din care a ales singur sa plece. „Ca principiu, oricine este liber si are dreptul in Romania sa solicite dobandirea statutului de membru intr-un partid politic. Aceasta nu inseamna ca automat se si da curs la o asemenea chestiune. Noi nu am discutat si nici nu vad sa abordam aceasta chestiune, care nici nu figureaza printre prioritatile noastre ca partid”, a subliniat Titus Corlatean. Purtatorul de cuvant al PSD a adaugat ca Mischie ar trebui mai intai sa-si rezolve problemele cu justitia, in conditiile in care exista o ancheta penala in curs. Un alt element luat in considerare in prezent de PSD este faptul ca Nicolae Mischie a adus un prejudiciu serios de imagine partidului, care s-a remarcat in special in plan electoral. În schimb, senatorul social democrat Ion Iliescu nu doreste sa se pronunte in legatura cu dorinta lui Mischie de a se intoarce in partid. „Este dreptul organizatiei PSD Gorj sa judece in ce masura corespunde criteriilor statutare de a fi reprimit sau nu in partid. Nu am voie sa am o parere, pentru ca nu vreau sa influentez deciziile celor din PSD Gorj”, a spus Iliescu, joi, la Craiova. Ion Iliescu a inceput, ieri, o serie de vizite la filialele din Oltenia ale PSD, insa nu va merge in judetul Gorj. Mischie crede insa ca Ion Iliescu reprezinta la ora actuala singura solutie salvatoare pentru PSD, criticandu-l in schimb pe seful partidului, Adrian Nastase. | | | „Un alt soi” de inaugurare! | Manta si-a „udat” biroul parlamentar cu palinca de Novaci | | Deputatul PUR de Gorj, Pantelimon Manta, si-a inaugurat, ieri, cabinetul parlamentar intr-un stil mai aparte. Manta a venit de acasa cu palinca de Novaci, produsa in propria-i gospodarie, cu vin in ulcele, dar si cu preparate din carne, desi suntem in Postul Pastelui. Manta sustine ca nu este pacatos, iar el a dorit sa-i cinsteasca pe ziaristi cu palinca pentru „ca sa aveti pofta sa ma criticati in continuare”. „Sunt deschis criticilor. Nu sunt un om perfect. Asa ca semnalele dat de dumneavoastra sunt pentru noi imbolduri de a indrepta activitatea spre beneficiul omului de rand”, a mai declarat parlamentarul gorjean. La acest „alt soi de conferinta”, cum a denumit-o deputatul umanist, Manta a anuntat faptul ca „acest birou nu va fi numai al meu, ci si al presedintelui PUR, al oamenilor de bine din partid”, de cabinet ocupandu-se doua tinere. Manta a scos din buzunarul de parlamentar cateva milioane de lei pentru a inaugura, asa cum se cuvine, deschiderea biroului sau. „Noroc de casa buna!” si „Pace si prietenie” le-a urat Pantelimon Manta tuturor celor prezenti la conferinta de presa a partidului. | | | | Gheorghe Iliescu il deplange pe Cunescu | | Moartea politicianului Sergiu Cunescu este deplansa de un apropiat de-al acestuia din Gorj. Fostul lider al filialei judetene a fostului Partid Social Democrat din Romania Gheorghe Iliescu nu a uitat ca si-a inceput activitatea politica alaturi de Sergiu Cunescu. Iliescu este acum membru al Partidului Umanist, dupa ce a parasit Partidul Social Democrat. El considera ca fostul politician trecut in lumea celor drepti are un loc in istoria contemporana alaturi de Corneliu Coposu. „Am plecat la un drum cu domnia sa prin 1996. Avea calitati deosebite, se remarca prin curatenia morala, prin modestie si dorea sa realizeze ceva pentru Romania. Sunt sigur ca atunci cand se va scrie istoria acestor ani, alaturi de numele lui Cunescu vom gasi reinfiintarea PSDR si inscrierea acestuia in Internationala Socialista. Din pacate a fost uitat prea repede, desi au fost multi care s-au folosit de numele sau si al partidului. Nu cred ca gresesc daca spun ca poate fi pus in galeria oamenilor politici de dupa 1989 alaturi de Corneliu Coposu”, spunea ieri Gheorghe Iliescu.
| | | | Criticati pentru ca nu avem un Centru de Informare Europeana | | Gorjul este printre putinele judete din tara care nu are un centru pentru informarea cetatenilor cu privire la integrarea europeana. Prefectul Stefan Popescu Bejat si presedintele Consiliului Judetean au primit critici pe aceasta tema la o recenta intalnire pe care au avut-o la Craiova cu seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania Jonathan Scheele. Reprezentantii judetului admit ca cetatenii sunt putin informati in privinta integrarii. Prefectul spune ca taranii ar reactiona altfel daca ar sti ca din 2009 nu mai au voie sa mulga vacile manual, ci doar cu instalatii automate. Stefan Popescu Bejat promite insa ca in cateva luni problema centrului de informare a cetatenilor in privinta integrarii va fi rezolvata. | | | |
| |