| | | | Întalnirea coalitiei guvernamentale cu Basescu, amanata la o data incerta | | Liderii coalitiei guvernamentale asteapta finalizarea „demersului de politica externa” al presedintelui Traian Basescu pentru a stabili o intalnire cu acesta in vederea discutarii unor aspecte legate de integrarea euro-atlantica a Romaniei, a afirmat, miercuri, presedintele interimar al PD, Emil Boc. El a precizat ca liderii coalitiei nu au mai discutat, miercuri dimineata, din nou despre aceasta intrevedere cu seful statului, desi saptamana trecuta convenisera sa programeze o asemenea intalnire cu Traian Basescu, la intoarcerea acestuia din vizita oficiala de la Washington. Întalnirea cu Basescu se referea strict la clarificarea problemei alegerilor anticipate si fusese stabilita la intalnirea liderilor coalitiei care a avut loc in urma cu o saptamana, in timp ce seful statului se afla in vizita in SUA. Singurul partid care se declara ferm in favoarea alegerilor este PD, desi chiar si in aceasta formatiune unii dintre ministri nu vor sa-si piarda posturile, in timp ce in PNL exista mari nemultumiri fata de insistenta lui Basescu de a cere alegeri anticipate, au declarat surse din Alianta PNL-PD. UDMR nu vrea sub nici o forma alegeri anticipate, fiind formatiunea care a cerut intalnirea cu Traian Basescu, ci doreste sa obtina cat mai multe avantaje pentru minoritatea maghiara sub guvernarea Tariceanu, iar PUR se opune categoric, avand chiar si o campanie mediatica impotriva lui Basescu, care poate fi intensificata la momentul potrivit, campanie care l-a iritat pe seful statului, au declarat surse din coalitie. Premierul Tariceanu nu este nici el de acord sa se compromita demisionand din functie, desi public sustine ca are discutii permanente cu seful statului si ca are o relatie buna cu acesta. La ultima sedinta a conducerii PNL, unii liberali sustineau ca problema alegerilor anticipate in Consiliul National de Conducere al Aliantei. "Trebuie sa convenim, de comun acord cu reprezentantii PD, sa nu mai facem declaratii si speculatii publice pe tema anticipatelor", au afirmat atunci unii dintre liderii PNL. Tariceanu a fost de acord cu propunerile membrilor conducerii PNL, insa a avertizat ca nu trebuie sa se creeze o situatie conflictuala intre PNL si PD, pornind de la declaratiile lui Basescu pe tema anticipatelor.
| | | PSD ar putea accepta anticipate in 2006 | | PSD nu doreste, din punct de vedere strict politic, alegeri anticipate in 2005, dar ar putea accepta aceasta solutie in 2006, eventual concomitent cu alegerile pentru Parlamentul European, a declarat presedintele PSD, Adrian Nastase, intr-o dezbatere desfasurata la Grupul pentru Dialog Social. Liderul PSD considera insa ca in Romania nu a fost rezolvata o problema de esenta, legata de sistemul politic, de aceea fiind necesara gasirea unei solutii inainte de organizarea de anticipate - vot uninominal, introducerea unui sistem electoral pe baza de prima. "Dupa fragmentarea sistemului politic, datorata numarului mare de partide politice din anii 90, avem acum un sistem superconcentrat cu doua mari blocuri politice, in care insa, paradoxal, cei care fac jocul sunt partidele mici, care determina cine guverneaza, in functie de felul in care oscileaza", a explicat Nastase. În opinia sa, Traian Basescu nu doreste sa fie "contaminat" cu o erodare foarte rapida a guvernarii si, de aceea, ar dori sa organizeze cat mai rapid alegeri anticipate, astfel incat "sa porneasca contorul de la zero" si, eventual, sa existe o alta formula de majoritate parlamentara, eventual, de guvern. "Eu inteleg foarte bine acest interes al lui Traian Basescu, dar, din punct de vedere al tarii, alegerile anticipate ar crea o stare de enervare cumplita (…) Acum singura ratiune a alegerilor anticipate este ca Traian Basescu a facut un santaj asupra UDMR si PUR si i-a luat dintr-o parte si i-a mutat in cealalta parte, dar majoritatea parlamentara pe care a creat-o este foarte fragila si nu-i place chestia asta. Si atunci incearca sa rescrie alegerile parlamentare", a adaugat liderul PSD. În opinia sa, Traian Basescu "doreste sa se faca din nou cartile in asa fel incat el sa poata controla mai departe jocul politic". Nastase a punctat faptul ca lansarea de catre seful statului a ideii organizarii de alegeri anticipate in acest an a creat o stare de nervozitate atat in plan intern, cat si in plan extern, o consecinta a acestui lucru fiind faptul ca unii parlamentari europeni incep sa-si puna problema daca nu ar trebui amanata semnarea Tratatului de aderare la UE, prevazuta pentru data de 25 aprilie a.c. Liderul PSD a vorbit despre ideea organizarii de anticipate in 2006, "in conditiile in care actualul Guvern va avea contraperformante de genul celor care exista acum ". El a fost de parere ca in aceasta varianta s-ar putea organiza concomitent alegeri parlamentare interne, cat si pentru Legislativul european, referitor la acestea din urma Nastase optand pentru votul pe liste nationale. | | | PD propune infiintarea notariatelor satesti | | Biroul Permanent National al PD a mandatat grupurile parlamentare ale PD sa faca demersurile legislative necesare pentru infiintarea notariatelor satesti, a anuntat presedintele interimar al PD, Emil Boc. Astfel de notariate vor asigura indeplinirea unei promisiuni din campania electorala si vor reduce considerabil timpul necesar locuitorilor din zonele rurale pentru rezolvarea unor probleme specifice, cum ar fi retrocedarile si asigurarea circuitului civil, a spus Emil Boc. O consecinta directa a infiintarii notariatelor satesti va fi, potrivit liderului democrat, "deblocarea monopolului notarilor publici". Boc a sustinut ca, in prezent, "asistam la un fel de casta a notarilor unde se patrunde foarte greu", iar cei care o fac, "trebuie sa aiba, de cele mai multe ori, legaturi de familie sau de alta natura cu notarii in exercitiu". Potrivit democratilor, intr-un stat de drept accesul la orice functie publica trebuie sa fie deschis si "sa nu functioneze pe principii de casta". Emil Boc a mentionat ca stie ca-si va face multi dusmani cu aceasta declaratie, dar ca este necesar "pentru sanatatea sistemului juridic din Romania sa se intervina pentru ca accesul in aceasta breasla sa nu mai fie unul restrictiv, ci unul permisiv" si sa se bazeze numai pe competitie si profesionalism. | | Din toamna, | Toate universitatile trebuie sa aplice sistemul de credite transferabile | | Ministrul Educatiei si Cercetarii, Mircea Miclea, a semnat ordinul privind aplicarea Sistemului European de Credite Transferabile (ECTS) de catre toate universitatile, incepand cu anul universitar 2005-2006, informeaza MEdC. Adoptarea acestui ordin urmareste cresterea sanselor de recunoastere cursurilor urmate de un student in alta facultate sau universitate (din tara sau strainatate), de catre o institutie de invatamant superior. „Aplicarea generalizata a sistemului de credite asigura o mobilitate autentica a studentilor intre universitatile romanesti si intre acestea si cele europene, studentul avand sansa de a frecventa un anumit curs cu cel mai bun profesor, din alta parte decat facultatea proprie si sa i se recunoasca apoi respectivul curs", subliniaza MEdC. De asemenea, se asigura o transparenta mai sporita a studiilor absolvite, angajatorul avand astfel o perceptie mai buna a competentelor absolventilor prin cunoasterea ponderii fiecarei discipline in ansamblul celor studiate in facultate. Conform ordinului ministrului Mircea Miclea, universitatile de stat si private sunt obligate sa aplice sistemul de credite atat pentru ciclul de studii universitare de licenta, cat si pentru ciclul de studii de masterat. Totodata, documentul MEdC obliga institutiile de invatamant superior sa elaboreze anual un "Ghid de studii pentru propriii studenti", difuzat gratuit sau afisat pe site-ul universitatii si sa infiinteze centre de consiliere si orientare in cariera profesional, care sa asiste studentii in alegerea celui mai bun traseu de studii. | | Adrian Nastase sustine: | „Daca eram seful statului, nu semnam gratierea lui Cozma” | | Presedintele PSD, Adrian Nastase, a declarat ca in cazul in care ar fi fost sef al statului nu ar fi semnat decretul de gratiere a lui Miron Cozma. „Daca eu as fi fost presedintele tarii, nu as fi semnat decretul respectiv, dar ca prim-ministru, intr-un fel este un gest firesc, de normalitate, de a contrasemna ceea ce reprezinta prerogativa sefului statului", a afirmat Adrian Nastase. El a adaugat ca actul de gratiere intra, conform Constitutiei, in prerogativele exclusive ale sefului statului. Nastase a mai spus ca numele lui Miron Cozma era cuprins intr-o lista de 47 de persoane, pe pagina a treia. Liderul social-democrat a fost de parere insa ca pe viitor ar trebui ca aceste dosare si masuri sa fie examinate cu foarte mare atentie si de primul-ministru atunci cand contrasemneaza un document. Instanta Curtii de Apel Bucuresti (CAB) a respins cererea de anulare a decretului prin care a fost revocata gratierea lui Miron Cozma, a afirmat avocatul fostului lider al minerilor din Valea Jiului, Adrian Roseti. De asemenea, judecatorii au respins exceptia ridicata de reprezentantul Administratiei Prezidentiale, consilierul prezidential Renate Weber, privind inadmisibilitatea unei cereri de chemare in judecata in care nu este indicat nici un parat, precum si pe cele invocate de Antonie Iorgovan, avocatul partilor chemate in garantiei - fostul presedinte Ion Iliescu si fostul prim-ministru Adrian Nastase, privind lipsa calitatii procesuale active a Administratiei Prezidentiale si inadmisibilitatea cererii de chemare in garantie a clientilor sai, ca urmare a faptului ca Legea contenciosului administrativ prevede ca actele ivite pe baza relatiei dintre presedintele Romaniei, Guvern si Parlament nu pot fi atacate. | ROMPRES | | |
| |