| | | | CNSAS a preluat de la SRI primele cinci tone de dosare ale fostei Securitati | | CNSAS a preluat, ieri, de la un depozit al SRI din Bucuresti, primele cinci tone de dosare apartinand arhivei fostei Securitati, documentele fiind transportate la noul sediul al Consiliului din Popesti-Leordeni. Cei 100 de metri liniari de dosare au fost transportati cu un camion de la sediul Arhivei SRI, situat pe bulevardul Timisoara, din Capitala pana la depozitele CNSAS din comuna Popesti-Leordeni. Transportul a fost escortat de luptatori inarmati ai SRI, fiind insotit de membri ai Colegiului CNSAS si de seful Arhivei SRI, Florin Pintilie. La noul sediu al CNSAS, dosarele au fost descarcate in doua hale amenajate cu rafturi de metal cu sapte niveluri. Pintilie a declarat, ulterior, intr-o conferinta de presa, ca este „cea mai mare declasare de arhiva, din Romania, dupa cel de-al doilea razboi mondial”. "Am inceput o predare accelerata a arhivei fostei Securitati catre CNSAS. Vor fi, in total, 12 kilometri liniari, respectiv 60 de milioane de file care nu privesc siguranta nationala", a explicat reprezentantul SRI. El a spus ca in perioada urmatoare vor fi transporturi zilnice de arhive, atat de la sediile SRI din Bucuresti, cat si de la cele din tara. "Vom face chiar si cate doua transporturi pe zi, inclusiv sambata si duminica, astfel incat aceasta operatiune sa se incheie cat mai curand", a precizat Pintilie. Seful Arhivei SRI a mai spus ca, dupa ce vor fi transferati cei 12 kilometri liniari de arhiva, o comisie mixta SRI-CNSAS va decide asupra transferului restului de dosare care mai exista la SRI. "O sa stabilim de comun acord care documente privesc siguranta nationala si nu pot fi transferate. Toate celelalte vor ajunge la CNSAS", a completat Pintilie. Pintilie a mai spus ca, pana la sfarsitul acestui an, CNSAS va prelua 70-80 la suta din dosarele fostei Securitati, aflate in prezent la SRI. Presedintele Colegiului CNSAS, Gheorghe Onisoru, a afirmat ca transportul de joi cuprinde peste 20.000 de dosare, toate referindu-se la informatorii fostei Securitati. "Dosarele se predau pe baza unui proces-verbal, apoi va fi creata o evidenta si o numerotare a acestora", a mentionat Onisoru.
| M.F. | | În PSD s-a instaurat consensul | Iliescu si Nastase isi vor imparti puterea | | Ion Iliescu si Adrian Nastase si-au regasit consensul. Cei doi lideri s-au inteles sa-si acorde reciproc sprijinul la Congres pentru a-si asigura primele doua pozitii din partid: presedinte, respectiv presedinte executiv. În aceste conditii, sansele celor care ar vrea sa-l concureze pe Adrian Nastase sunt aproape nule. Surse din interiorul PSD spun ca nici o organizatie locala nu-si va asuma riscul de a-i sustine pe fata pe contracandidatii actualului presedinte. Împacarea dintre Ion Iliescu si Adrian Nastase s-a vazut clar la sedinta Biroului Executiv al PSD. Multumit de faptul ca Adrian Nastase a renuntat la orice veleitati de numar unu in partid, Ion Iliescu si-a dat acordul pentru includerea functiei de presedinte executiv in noua schema a partidului. Acordul deplin dintre cei doi ii pune intr-o situatie dificila pe cei care s-au grabit sa anunte ca-l vor concura pe Adrian Nastase. Surse din partid sustin insa ca, in noua conjunctura, nimeni dintre liderii partidului nu va avea curajul sa sustina pe fata un contracandidat al lui Adrian Nastase. O problema pare insa sa fie pozitia de secretar general la care viseaza vicepresedintele Miron Mitrea, actualul presedinte executiv, Octav Cozmanca, si presedintele tineretului, Victor Ponta. Conducerea partidului trebuie sa se gandeasca foarte bine cum se vor desfasura alegerile, astfel incat sa faca loc tuturor in functiile de conducere. | R.T. | | Din toamna, | Viitorii studentii isi vor alege singuri specializarea dupa admiterea la facultate | | Admiterea in invatamantul superior public si privat se organizeaza pe domenii de studiu de licenta, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate, iar constituirea formatiunilor de studiu pe specializari se face dupa exprimarea optiunilor de catre candidatii admisi, stipuleaza ordinul nr. 3545 din 10 martie al ministrului educatiei si cercetarii, Mircea Miclea, referitor la criteriile generale privind admiterea in ciclul de licenta pentru anul universitar 2005-2006. Conform acestui ordin, universitatile au obligatia de a asigura candidatilor admisi dreptul de a alege liber una dintre specializarile oferite in cadrul fiecarui domeniu de studiu de licenta, viitorii studenti putand exprima aceasta optiune in perioadele stabilite si comunicate acestora de catre fiecare universitate, fie imediat dupa admitere, fie la un moment ulterior. Desi admiterea se organizeaza pe domenii de studiu, specializarile aferente acestora trebuie sa fie acreditate sau autorizate de Consiliul National de Evaluare si Acreditare Academica (CNEEA), specifica sursa citata. Pentru toate formele de invatamant ale ciclului universitar de licenta admiterea se poate organiza intr-una sau doua sesiuni, in perioada iulie-septembrie 2005, mai prevede ordinul respectiv. Pot candida la admiterea in invatamantul superior, in ciclul de studii universitare de licenta, absolventii de liceu cu diploma de bacalaureat sau diploma echivalenta cu aceasta. Un candidat declarat admis poate beneficia de finantare de la buget pentru un singur domeniu de studiu, in cadrul unei universitati, pe durata normala de studii. Un alt domeniu de studiu poate fi urmat doar in regim cu taxa. Totodata, studentii care au obtinut in perioada studiilor liceale distinctii la olimpiadele scolare internationale pot urma, la cerere, fara taxe de scolarizare cursurile a doua facultati in institutii de invatamant superior de stat. Universitatile vor prevedea in metodologiile proprii conditii specifice de admitere pentru castigatorii olimpiadelor si concursurilor scolare internationale si nationale. Studentii din institutiile de invatamant superior de stat si particular acreditate sau autorizate sa functioneze provizoriu admisi la o alta universitate pot beneficia, pe baza sistemului de credite transferabile, de recunoasterea perioadelor de studii efectuate. | R.P. | | |
| |