prima pagina editorial caleidoscop politica actualitate eveniment social dezvaluiri sport nationale agenda publica horoscop piata Gorjului fotoimpact contact arhiva
| | | | 4 Martie, ultima zi de pichetare | | Ieri, 3 martie, in fata Prefecturii Gorj, membrii CNS MERIDIAN au pichetat impotriva propunerilor de modificare a Codului Muncii. Cei in jur de 50 de membri prezenti in Piata Prefecturii au reprezentat peste 3.000 de sindicalisti din Gorj, din care 1.700 sunt la Uzina Mecanica Sadu. Din cadrul CNS MERIDIAN fac parte sindicatele de la Uzina Mecanica Sadu, personalul de administratie din domeniul sanitar si ceferisti. Sindicalistii de la Meridian au fost mult mai pasnici decat colegii lor de la alte sindicate, nu au avut pancarte sau steaguri, considerand ca nu sunt necesare la pichetare. Acestia sunt alaturi de celelalte sindicate in sustinerea protestului pentru propunerile de modificare a Codului Muncii, impartasind aceleasi pareri. Astfel, liderul de sindicat la nivel judetean, Gheorghe Bujor, considera propunerea de incheiere a Contractului Individual de Munca pe perioada determinata „o nenorocire, locurile de munca vor fi practic desfiintate”. Acesta ii considera responsabili pentru protestele sindicalistilor pe „guvernantii noi care nici nu s-au asezat bine pe scaunele de guvernare si au emis legi noi”. Membrii CNS MERIDIAN considera ca prin anularea dreptului de negociere colectiva „se incalca principiul fundamental de egalitate sub raport juridic si economic care guverneaza negocierile individuale intre salariati si angajatori” si suprimarea drepturilor „legitime pe care le confera statutul de salariat”. O delegatie a CNS MERIDIAN a mers la prefectul Stefan Popescu Bejat, pentru a duce protestul. Acesta a spus ca va trimite protestul la persoanele abilitate. Astazi, 4 martie, este ultima zi a programului de pichetare a prefecturilor de catre membrii celor cinci confederatii sindicale, ultima pichetare fiind a membrilor de la CSDR. Sindicatele asteapta participarea la celelalte forme de protest, iar daca va fi necesar se va ajunge la GREVA GENERALA.
| | | Pentru a combate birocratia, | Prefectura a amenajat un birou modern de relatii cu publicul | | Pentru combaterea birocratiei in activitatea de relatii cu publicul s-au luat diverse masuri ce au fost solicitate de Guvern prin Hotarare in noiembrie 2004, a declarat prefectul Stefan Popescu Bejat. Astfel, in Institutia Prefectului s-a amenajat un birou in care activeaza personal calificat pentru a indeplini sarcinile de relatii cu publicul, care are program atat in cele cinci zile lucratoare, cat si in zilele de sambata. Biroul este amplasat la etajul 1, in camera nr.120, fiind dotat cu aparatura necesara preluarii si solutionarii operative a cererilor. Acesta dispune de doua calculatoare, imprimanta si conectare la internet. Pentru ca cei care vin in Institutia Prefectului pentru solutionarea diverselor probleme pe care le au vor putea identifica mult mai usor persoanele calificate in activitatea de relatii cu publicul, pentru ca acestea poarta ecusoane cu numele si functia. Tot pentru a veni in ajutorul cetateanului, compartimentul relatii cu publicul dispune de o linie telefonica directa de tip „linia verde” unde acesta poate suna pentru a primi informatiile dorite. Informatiile pe care acestia le pot solicita sunt informatii cu privire la activitatea compartimentelor specializate din cadrul Prefecturii. Numarul de telefon tip „linia verde”, apel gratuit, este 0800.800.494. Pentru a avea mai usor acces la informatii actualizate si pentru a trimite diverse propuneri, pareri la informatiile difuzate de Institutia Prefectului, aceasta dispune de pagina oficiala pe Internet si adresa de e-mail. Aceasta adresa este prefect@prefecturagorj.ro Toate aceste masuri fac parte din Programul de combatere a birocratiei ce a fost abordat de toate institutiile publice din tara. 28 de birouri pentru relatii cu publicul În primariile din localitatile judetului Gorj au fost amenajate pana in momentul de fata 28 de birouri pentru activitatea de relatii cu publicul, in celelalte primarii aceasta activitate se desfasoara in diverse spatii. Alte 15 birouri similare functioneaza in cadrul serviciilor deconcentrate. Primariile care nu dispun acum de birouri special amenajate pentru aceasta destinatie au obligatia ca in perioada urmatoare sa aplice aceasta masura.
| | | | La Dobrita pamantul nu mai aluneca din cauza gerului | | Gerul din ultimele zile a oprit alunecarile de teren de la Dobrita. Temperaturile scazute au dus la inghetarea apei, cea care favoriza alunecarile de teren. Una dintre familiile evacuate a revenit la locuinta proprie, chiar daca imobilul este situat pe buza prapastiei ce s-a format atunci cand dealul a luat-o la vale. Specialistii geofizicieni care au venit si au studiat fenomenul au informat autoritatile judetene ca primul strat de teren mai stabil se regaseste la o adancime de 6-7 metri. Specialistii respectivi considera ca doar dupa stabilizarea fenomenului vor putea fi formulate concluzii cu privire la solutiile ce se impun pentru a preveni distrugerea altor case in zona Dobrita. Autoritatile asteapta acum cu teama incalzirea prognozata a vremii pentru perioada ce va urma. Topirea apei inghetate va permite reluarea alunecarilor de teren, lucru ce poate pune in pericol alte imobile. | | | | 300 milioane lei pentru spatii verzi | | Amenajarea spatiilor verzi din municipiul Targu Jiu va consta in aceasta primavara in jur de 300 milioane lei. Acestea se vor amenaja in toate zonele municipiului in care acestea lipsesc prin plantarea de gard viu, arbori si arbusti ornamentali. Se vor achizitiona 4140 bucati gard viu si 800 de bucati arbori si arbusti, din diverse specii. | | | |
| |