prima pagina editorial caleidoscop politica actualitate eveniment social dezvaluiri sport nationale agenda publica horoscop piata Gorjului fotoimpact contact arhiva
|
|
| |
Handbal masculin / Energia Pandurii – UCM
Resita 38-31
Victorie si atat !
- Handbalistii targujieni au castigat
clar un duel cu niste adversari total inferiori
Petre
Avramescu a fost aseara adversar al fostei sale echipe, din urma
cu un an. Pe banca adversa s-a aflat Liviu Andries, care in
acea perioada era mana dreapta a tehnicianului care acum
antreneaza Resita. Un duel castigat clar de Andries, insa
a fost doar o victorie. Nimic mai mult!
Nu au avut cu cine juca
Încurajati frenetic de o galerie venita de la Resita, handbalistii
de la UCMR au clacat la Tg-Jiu intr-o maniera categorica.
La meci a fost prezent si primarul Florin Circiumaru, care
alaturi de cei circa sapte sute de spectatori a indurat
o temperatura destul de scazuta, dar suporterii s-au si incalzit
la fazele realizate de handbalistii de la Energia. Jocul targujienilor
nu a stralucit deloc, diferenta de la final fiind stabilita de
duelul portarilor. Daca la gazde Gore Albici si Cornel Bichir
au inchis efectiv poarta, nu acelasi lucru se poate spune
despre goalkeeperii adversi. Numai in prima repriza, veteranul
Albici a avut sase interventii in situatii de unu la unu
cu adversarii.
Dupa un start lansat, scor 7-2 in minutul 13, gazdele s-au
vazut amenintate catre mijlocul reprizei, scor 12-10. Totusi,
cu un Marian Filip in forma, autor a 15 goluri, gorjenii
au revenit in joc si au terminat prima repriza cu un avantaj
de cinci goluri pe tabela de marcaj, 18-13. Cu doar un minut inainte
de pauza, inaintea time-aut-ului de repriza cerut de Avramescu,
gorjenii evoluau cu opt jucatori pe teren, lucru neobservat de
arbitri.
Dupa pauza, situatia a stat la fel ca si in prima parte.
Mai mult, oaspetii si-au aratat conditia si nu au fost in
stare sa marcheze nici in momentul cand aveau superioritate
de doi oameni pe teren. Conform desfasurarii din teren, jocul
a curs catre o singura directie, Energia castigand
la pas cu 38-31.
Însa, desi meciul era jucat, spiritele s-au incins
pe parchet, antrenorul-jucator al echipei gazda, Liviu Andries,
vazand rosu in fata ochilor dupa ce i-a injurat
pe arbitri. Aceeasi culoare a cartonasului a vazut-o si Marian
Filip pentru trei eliminari de doua minute.
|
| |
Pandurii va mai sustine
Un singur amical pana la
reluarea campionatului
În
aceasta dimineata, echipa de fotbal Pandurii Tg-Jiu va efectua
primul antrenament la care va participa si Romulus Buia. Transferul
fostului timisorean s-a perfectat la inceputul acestei saptamani,
intelegerea intinzandu-se pe parcursul a jumatate
de campionat. „Pana la vara va fi pandurist, apoi,
daca vom promova ne vom pune din nou la masa si vom negocia prelungirea
intelegerii”, a spus vicepresedintele clubului targujian,
Viorel Temelescu. Dupa ce ambele parti au batut palma, Buia a
plecat la Timisoara pentru a le comunica si celor de la Poli ca
s-a inteles cu Pandurii. „Joi dimineata il asteptam
la antrenament, pana atunci mai are si el de rezolvat cateva
probleme personale. Romica va veni singur la Tg-Jiu pentru ca
sotia lui este invatatoare la Timisoara si nu se poate transfera
in plin an scolar”, a incheiat Temelescu.
Referitor la programul de pregatire al echipei pana la startul
campionatului, Temelescu spune ca „Emil Sandoi nu vrea sa
joace mai mult de un meci amical, si acela in compania unei
echipe de divizia C. Acum, ramane sa vedem in functie
de vreme unde vom gasi un teren bun. Cel mai probabil vom alege
o echipa dintre Minerul Mehedinti si Arsenal Motru, partida jucandu-se
sambata dimineata”.
Ieri, divizionara B nu a avut programat decat un singur
antrenament, dupa-amiaza in sala la Liceul cu Program Sportiv.
|
| |
Vasile Cretan spune:
„E foarte bine ca s-a amanat returul”
Presedintele clubului Minerul Motru, Vasile Cretan,
a salutat decizia Federatiei Romane de Fotbal de la sfarsitul
saptamanii trecute prin care returul diviziei B s-a amanat
cu o saptamana. „Era de asteptat sa se amane,
practic nu se putea juca fotbal pe nici un teren din tara. De
abia ne efectuam antrenamentele in conditii normale, ce
sa mai vorbim de un teren optim pentru meciuri oficiale. Minerul
Motru se antreneaza la Glogova, acolo de unde de pe terenul de
joc am scos trei vagoane de gheata. Pentru noi situatia nu era
chiar asa de disperata pentru ca noi primele patru etape le jucam
in deplasare, dar ma gandesc ca prin aceasta amanare
ii ferim pe jucatori de eventuale accidentari pricinuite
de terenuri proaste”, a spus Vasile Cretan.
Problemele medicale din lot se pare ca nu-i mai dau batai mari
de cap antrenorului Pavel Buburuz. „Nueleanu trebuie sa
se opereze de menisc si cred ca va rata returul. Balan poate fi
recuperat, astfel ca nu mai avem o situatie prea disperata”,
a continuat Cretan.
Referitor la campania de achizitii, Cretan a ramas pe aceleasi
pozitii. „Am facut cateva transferuri bune, dar asteptam
si jucatori care nu vor intra in vederile lui Emil Sandoi”,
a incheiat Cretan.
Victorie la Isalnita
Ieri, la Isalnita, minerii au reusit o victorie in fata
divizionarei C, CFR Craiova. Pentru gorjeni au marcat Oprea in
minutul 20 si Adi Popescu in minutul 50 din lovitura de
la 11m. Golul de onoare a fost marcat de Badea, min. 88.
Minerul Motru a jucat in urmatoarea componenta: Andreescu
- Purcel, Amzucu, Apostol, Caibar - Adi Popescu, Stana,
Grigore, Patru - Oprea, Glisca. Au mai jucat: Patrian Trifu, Beniamin
Popescu, Ion Constantin, Octavian Trifu si Hanu. Au arbitrat:
Daniel Stancu - Mihai Constantin, Marian Firulescu (toti din Craiova).
Au lipsit din lot Soo, Pavel Gheorghe, Balan, Patrsscu, Munteanu,
Volocaru, Bucur si Nueleanu, unii dintre ei fiind usor accidentati.
Echipa doljeana pregatita de fostul pandurist Florin Ispas a facut
fata cu bine testului, chiar si in conditii meteorologice
nefavorabile: frig, teren inghetat si vant. Ocazii
mai multe au avut tot gorjenii, Oprea si Beniamin Popescu trimitand
balonul in bara. Antrenorul motrenilor, Pavel Buburuz, s-a
declarat la finalul testului multumit de jocul echipei sale in
compania unui adversar bun si agresiv, dar cu unele lacune la
constructie.
Ultimul meci amical pentru Minerul Motru inaintea debutului
de retur a fost devansat cu o zi, programat initial pentru sambata
meciul cu Chimia Craiova se va disputa totusi vineri de la ora
12 pe acelasi teren din Isalnita. |
| |
Drogurile i-au distrus viata
Maradona a ajuns rau!
Fosta vedeta a fotbalului argentinian Diego Armando
Maradona a afirmat, ca nu a mintit in privinta bidonului
cu apa contaminata oferit de staff-ul argentinian brazilianului
Branco cu ocazia partidei din 8-imile de finala ale Cupei Mondiale
din 1990, castigata de Argentina 1-0. „M-au acuzat
ca sunt un mincinos, dar eu nu am mintit niciodata. Oricum, nu
eu i-am oferit apa lui Branco. În acea zi, Brazilia a avut
20 de ocazii pe care le-a ratat. Nu este vina mea ca brazilienii
au fost eliminati”, a declarat Maradona in cursul
unei emisiuni la televiziunea argentiniana.
Pe data de 16 decembrie anul trecut, la acelasi post de televiziune,
fostul capitan al nationalei argentiniene a confirmat zvonurile
referitoare la introducerea unui somnifer in sticla de apa
destinata jucatorilor brazilieni, cu ocazia partidei Argentina-Brazilia
din cadrul Cupei Mondiale din Italia.
Brazilianul Branco a confirmat atunci incidentul si a recunoscut
ca a avut halucinatii in timpul meciului. El a solicitat
sanctiuni impotriva celor care se fac vinovati de acest
lucru.
|
| |
La trei zile dupa ce a fost criticat
Hagi a fost ridicat in slavi de turci
Dupa calificarea in semifinalele Cupei Turciei,
gratie victoriei cu 1-0 obtinuta, marti, in deplasare la
Diyarbakirspor, antrenorul echipei Galatasaray, Gheorghe
Hagi, s-a declarat multumit de evolutia echipei sale. „Nu
este usor sa invingi in deplasare. Am avut numeroase
ocazii de gol pe care nu le-am valorificat. Ma bucur ca ne-am
calificat, iar acum ne vom gandi la meciul de sambata
cu Besiktas. Sper ca va fi un meci bun pentru noi si ca vom invinge.
Pe noi ne inteleg foarte putini oameni. Ar putea exista
persoane care sa spuna, dupa acest meci, ca Galata nu a jucat
bine, insa noi am invins si am obtinut calificarea,
ceea ce este imbucurator”, a spus Hagi.
"Hagi a fost, ieri seara, ca un maestru", a titrat cotidianul
Sabah dupa meciul Diyarbakirspor – Galatasaray, 0-1. „Din
intalnirea de marti au iesit in castig
Galatasaray, care s-a calificat, si Hagi, care si-a pregatit intr-o
oarecare masura lotul pentru derbiul cu Besiktas. El a facut corect
schimbarile de jucatori si schimbarile privind posturile pe care
evoluau fotbalistii. Daca ar fi facut aceste mutari la Samsun,
Galatasaray nu ar fi pierdut acel meci”, a scris in
Sabah.
|
| |
Craioveanu a ajuns la meciul 100 la Getafe
Dupa cum informeaza cotidianul madrilen AS, in
meciul din aceasta seara cu Deportivo La Coruna din etapa a 26-a
a Primerei Division, atacantul roman Gheorghe Craioveanu
va evolua pentru a 100-a oara in tricoul lui Getafe. „Este
pacat ca nu voi putea ajunge la 200 de meciuri, deoarece aici
nu este echipa de pensionari”, a declarat Craioveanu. AS
noteaza ca Getafe se bazeaza pe „cuplul de aur” Craioveanu
- Riki: „Antrenorul Quique Sanchez Flores a recuperat cuplul
format din eternul talent al lui Craioveanu si viteza lui Riki,
iar acest cuplu este cheia echipei”. |
| |
Dupa ce a batut un arbitru
Bogdan Dima, exclus pe viata din sport
Comisia de Disciplina a FR de Hochei pe Gheata
a decis azi excluderea din viata sportiva a jucatorului formatiei
Dinamo, Bogdan Dima, in urma incidentelor de la partida
Progym Gheorgheni - Dinamo Dunarea, contand pentru locul
trei al Ligii Nationale de hochei. În cadrul aceleiasi sedinte,
comisia a mai decis ca portarul dinamovist Viorel Radu sa fie
amendat cu suma de zece milioane de lei, iar antrenorul dinamovist
Gheorghe Hutanu sa fie suspendat patru etape.
„Nu stiu daca sanctiunile au fost aspre sau blande,
dar acestea sunt prevederile regulamentului”, a declarat
secretarul general al FRHG, Eduard Pana. Întrebat de ce
exista diferente intre sanctiunile celor doi jucatori, Pana
a spus: „Dima este recidivist, iar in cazul lui Radu
s-au luat in discutie prestatiile de la echipa nationala
pe care a salvat-o in multe situatii si am considerat ca
ar fi nedrept sa luam o sanctiune mai dura".
Sanctiunile au fost luate dupa ce arbitrul Alexandru Molnar a
fost batut, sambata, de jucatorii echipei oaspete la meciul
Progym Gheorgheni - Dinamo, scor 9-5, ultimul din finala pentru
ocuparea locurilor 3-4 din cadrul Ligii Nationale de hochei pe
gheata.
|
| |
Chivu dorit de Juve
Într-un interviu acordat cotidianului Gazzetta
dello Sport, atacantul suedez al echipei Juventus Torino, Zlatan
Ibrahimovici, a declarat ca prefera sa-l aiba coechipier, si nu
adversar pe Cristi Chivu, chiar daca fundasul formatiei AS Roma
se afla intr-o perioada mai putin fasta. „Chivu se
afla intr-o perioada mai putin fasta, dar si asa prefer
sa-l am coechipier, nu adversar”, a spus Ibrahimovici cu
trei zile inaintea derby-ului AS Roma - Juventus, programat
sambata, in etapa a 27-a din Serie A. Ibrahimovici
si Chivu au fost coechipieri la Ajax Amsterdam, cu care au cucerit,
in 2003, titlul in Olanda. Dupa plecarea internationalului
roman la Roma, Ibrahimovici a fost transferat la Juventus,
unde este coechipier cu un alt fotbalist roman, Adrian Mutu.
Juve intentioneaza sa-l achizitioneze din sezonul viitor pe Chivu,
astfel ca acesta si atacantul suedez ar putea redeveni colegi
de echipa.
|
Cosmin
Brujan(Zidane) |
| |