Cotidian editat de GNC Pres, www.impactingorj.com, office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202

prima pagina
editorial
caleidoscop
politica
actualitate
eveniment
social
dezvaluiri
sport
nationale
agenda publica
horoscop
piata Gorjului
fotoimpact
contact
arhiva

 
Un tata lupta sa salveze viata singurului sau copil

O fetita de un an si opt luni, Valentina Mitrica, are nevoie de o interventie chirurgicala pentru a duce o viata normala. Fetita s-a nascut cu o malformatie numita „laparoschizis”, care poate fi operata. Acesta a fost nascuta la sapte luni, iar boala a fost depistata la doua luni dupa nastere. A fost operata, insa din cauza lipsei aparatelor medicale, operatia nu a fost tocmai reusita, deoarece acum dupa ce mananca se baloneaza.
Micuta se afla acum in grija tatalui, deoarece mama a abandonat-o, la noua luni dupa nastere. Tatal impreuna cu fetita locuiesc in Rovinari intr-un camin de nefamilisti, traind doar dintr-un ajutor social, tatal neavand serviciu. Acesta isi ingrijeste cum poate mai bine copilul si spune ca „imi doresc sa se vindece, e singurul meu copil, e tot ce am si vreau sa se faca bine”.
În acest moment viata micutei atarna de un fir de ata, deoarece operatia trebuie efectuata pana la implinirea varstei de doi ani. Fetita are un an si opt luni si mai are la dispozitie doar patru luni in care se poate opera. Interventia chirurgicala se efectueaza la Targu-Mures, fiind o operatie cu laserul si una estetica. În cazul in care operatia nu se va efectua pana la varsta de doi ani, fetita isi va pierde viata. Costul operatiei este de 800 de euro, suma pe care tatal acesteia nu a reusit sa o stranga, singurii bani pe care-i are tatal fiind cele cinci milioane pe care le-a oferit Primaria Rovinari si 100 de euro economiile pe care a reusit sa le stranga de-a lungul timpului. Pentru aceasta, a fost deschis un cont in lei la BRD Rovinari, R.O.77.BRDE 2000 S.V. 10836952000.

CORINA POPA
 
1 Martie, inceput de primavara !

1 Martie reprezinta sfarsitul iernii si debutul primaverii, zi dedicata in special fetelor si femeilor ce primesc de la baieti si barbati mici cadouri ce poarta un snur impletit din doua culori alb si rosu numite simbolic martisor. Acest obicei se sarbatoreste de peste opt mii de ani prin diverse ritualuri pentru venirea primaverii. În acea vreme se confectionau coliere din pietricele micute in care cele doua culori alb si rosu alternau ce erau daruite femeilor. Prin acestea se ACUM transmitea mesajul „sa uitam iarna si sa ne rugam zeii sa aduca fertilitatea”. Colierele de pietre au devenit in timp doua fire impletite, alb si rosu, albul reprezenta avantajele apei, norilor, iernii, dar si inteligenta barbatului, iar rosul reprezenta soarele, puterea focului, pasiunea, femeia.
În urma cu 2000 de ani martisorul era considerat o amuleta ce proteja copii si animalele pe tot parcursul anului de tot ceea ce era rau, prin purtarea firului impletit. Mai tarziu firului impletit i s-a asociat un banut de aur sau de argint. Acesta era purtat in jurul gatului sau mainii stangi de catre copii sau femei pentru a-i feri de lucrurile rele si a le purta noroc.
La venirea primaverii, la pomi se legau funii albe si rosii pentru a alunga duhurile rele si preintampinarea oricarui fel de dezastru care s-ar putea abate asupra florilor pomilor si i-ar putea impiedica sa rodeasca. Unele din aceste obiceiuri sunt pastrate si in zilele noastre in unele zone ale tarii.
Martisoarele sunt purtate fie o zi sau doua sau toata perioada lunii martie ca simbol al intampinarii primaverii. Fetele dupa purtarea martisorului leaga acel snur de o tufa de trandafiri sau un pom inflorit avand credinta ca norocul lor va creste asa cum acel pom rodeste.

Astazi incep „babele”

1 martie in calendarul crestin este ziua Sf. Eudochia samariteana. Aceasta s-a nascut in Cetatea Iliopiei din Liban si a trait in perioada imparatului Traian. A fost un personaj real ce a trait toata viata in desfrau, spre batranete hotaraste sa se pocaiasca. Astfel Dochia imparte toata averea la saraci si se retrage la manastire, dupa moarte este trecuta in randul sfintilor.
Legenda insa spune ca Dochia era o femeie rea ce a avut o fiica vitrega cu care se purta ingrozitor. Astfel a pus-o pe aceasta sa stea in frig si sa spele o haina ce nu se facea deloc alba, ci din ce o freca mai tare din ce devenea mai murdara. Pe acolo insa a trecut un barbat pe nume Martisor si vazand-o pe aceasta ca se chinuia i-a daruit o floare alba si una rosie, pe care le-a prins in par, iar haina a devenit alba. Fata s-a dus cu haina la Dochia care atunci cand a vazut florile a crezut ca a venit caldura si a plecat cu oile la munte, urcand pe munte si-a dat jos pe rand cele noua cojoace, iar cand a ajuns in munte a inceput a ninge si a viscoli. Martisor o astepta zicandu-i: „Îti place sa stai in frig asa cum ai facut tu fata ta?”
De aceea in luna marie zilele de la intai pana la noua martie sunt numite Babele, iar traditia spune ca cel care isi alege o zi din acestea va avea restul anului in functie de vremea din acea zi.

LOREDANA ECOVITA
 
Desene cu bujii si telefoane cu fete
seminud, pe post de martisoare

Tarabele cu martisoare au umplut o buna parte din centrul municipiului. Comerciantii care stau in frig spera ca numarul clientilor va creste considerabil o data cu sosirea lui 1 Martie. Acestia se plangeau ieri de faptul ca pana acum vanzarile au fost slabe, potentialii clienti invocand lipsa banilor.
Martisoarele au preturi cuprinse de la 3.000 de lei in sus, cele mai scumpe cadouri ajungand la cateva sute de mii de lei. Martisoarele au si in acest an forme diferite, de la personaje din desene animate, pana la flori, scoici sau desene cu bujii. Fotografii cu femei in costume de baie se regasesc si ele pe telefoanele jucarii pe care baietii le pot face cadou de 1 Martie. Acestea costa 10.000 de lei.
Florile naturale sunt si ele la mare pret in aceasta perioada, preturile variind de la 10.000 de lei, buchetul de ghiocei, pana la 120.000 de lei, o orhidee care este prevazuta cu un tub cu solutie menita sa asigure supravietuirea plantei pentru cateva saptamani. Pe piata au aparut si zambile sau trandafiri olandezi, cei din urma costand 70.000 de lei firul. Garoafele raman mult mai accesibile insa pentru buzunarele simple.

GIGI CIUNCANU
De 1 aprilie,
Gata cu medicamentele compensate cu 90%

Ministerul Sanatatii (MS) va renunta, incepand din luna aprilie, la compensarea medicamentelor in proportie de 90%, a anuntat ministrul Sanatatii, Mircea Cinteza.
Ministerul Sanatatii a alcatuit noile liste cu medicamente compensate si gratuite. Lista A pe care se afla 113 denumiri comune internationale (DCI) va fi compensata in jur de 80%, iar lista B cuprinde 150 de DCI compensate in jur de 40%, a anuntat prof. dr. Mircea Cinteza.
Vechile liste cuprindeau mai multe medicamente - lista A avea 248 de denumiri comune internationale compensate, iar lista de gratuitati includea 214 medicamente.
Ministrul Sanatatii a precizat ca nivelul de compensare se va stabili in cursul lunii martie. Listele, care vor fi completate cu medicamente care in prezent se afla la avizat, vor fi publicate pe site-ul MS timp de 30 de zile, pentru a fi analizate si pentru formularea de sugestii.

R.P.
 
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora
:: powered by A. T. Labs ::