Ultimul tren pentru Divizia A
Zi crucială pentru Pandurii
Azi se decide dacă Pandurii vor juca în prima ligă sau în cea de-a doua
Pandurii Târgu Jiu așteaptă cu sufletul la gură decizia Comisiei de Licențiere din cadrul FRF care ar putea retrograda trei echipe din pricina unor problemelor financiare. Ar fi o premieră în fotbalul românesc, până acum totul decizându-se doar pe teren și nu prin comisiile federale. Cele trei echipe amenințate cu matineul sunt: Jiul Petroșani, FC Național și Sportul Studențesc. După ce două subcomisii de licențiere au decis ca celor trei echipe să le fie retrasă licența din pricina datoriilor către stat, astăzi se judecă recursul, decizia acestei ultime comisii urmând să fie definitivă și irevocabilă.
Naționalul va scăpa
Cele mai mari șanse de a nu primi licența le au cei de la Jiul Petroșani, echipă ce are datorii de un milion de dolari către statul român. Nici cei de la Sportul Studențesc nu prea au liniște, însă datoriile lor sunt mult mai mici, în jurul a 500.000 de euro. Singura echipă care pare scutită de griji este FC Național, clubul rezolvând problema prin închirierea săptămâna trecută a bazei sportive din Cotroceni. Astfel, singurele echipe cu probleme rămân Jiul Petroșani și Sportul Studențesc.
Nae nu crede în minuni
Antrenorul pandurilor se declară pesimist în ceea ce privește o decizie favorabilă echipei sale. Să fim serioși, așa ceva nu se va întâmpla. În primul rând s-ar da un campionat peste cap, iar FRF-ul nu cred că dorește asta. Trebuia ca noi să rămânem în Divizia A pe criterii fotbalistice, dacă reușeam să mai acumulăm șase puncte acum eram liniștiți și ne pregăteam iarăși de meciurile cu Steaua, Dinamo sau Rapid. Așa că eu sunt convins că nici măcar una din cele trei va fi retrogradată, însă rămâne să așteptăm decizia finală, spunea Ungureanu în urmă cu zece zile. Președintele pandurilor, Marin Condescu mai speră în minuni, deși recunoaște că șansele sunt mici. Atâta timp cât mai sunt speranțe nu văd de ce nu am crede în minuni. Dacă ni se va da posibilitatea de a juca din nou în A, noi nu o vom refuza. Ne vom face echipă puternică de A și vom avea o altă față, dar numai dacă rămânem în primul eșalon, a spus Condescu. În schimb, Sorin Vintilescu nu se așteaptă la nimic pentru a nu fi dezamăgit. Ce rost are să mă mint singur? Nu-mi pun nici un fel de speranță pentru ca apoi să nu sufăr, a declarat cel care a marcat primul gol în Divizia A pentru Pandurii. Nici antrenorul secund, Florin Motroc nu crede într-o repromovare pe cale administrativă. Nu ne îmbătăm cu apă rece, ne antrenăm pentru Divizia B, ce să ne mai amăgim atât, spunea ieri secundul lui Nae Ungureanu, Florin Motroc.
Din nou prin parc
Ieri, Pandurii au avut programate două antrenamente, cel de dimineață desfășurându-se în Parcul Central, iar după-amiaza pe terenul sintetic din incinta stadionului. Pe o căldură insuportabilă, elevii lui Ungureanu au alergat timp de o oră pe aleile din parc, pentru ca aseară de la ora 18.00 să joace fotbal pe terenul sintetic din stadion. Ambele terenuri de fotbal din Complexul Sportiv au intrat în renovare, intervențiile fiind făcute la suprafețele de joc. Ne axăm pe lucrări la drenajul terenului doi, după care vom încerca să regazonăm acele porțiuni de teren pe care nu se găsește iarbă. Nu am neglijat nici terenul I acolo unde am început tot cu o regazonare, a spus responsabilul Complexului Sportiv, Constantin Cârciumaru.
COSMIN BRUJAN
Când vine vorba de transferuri,
Ungureanu se contrazice
Incertitudinea la Pandurii continuă. Nae Ungureanu, antrenorul adus ca și salvator al pandurilor, nu a dat randamentul scontat, retrogradând cu Pandurii în Divizia B. Gorjenii s-au decis să schimbe echipa și de mai bine de o săptămână tot caută fotbaliști printre jucători anonimi de Divizia C și B, selecția fiind făcută de Nae Ungureanu. Astfel, după ce miercuri la prânz spunea că nu poate să-și dea seama de valoarea unui jucător după un singur antrenament, oferind și un exemplu cu o mâncare gustată pentru prima dată, ieri Ungureanu a întors-o ca la Ploiești. Ne pricepem la fotbal și ne dăm seama dacă cineva nu are habar de fotbal fie și după doar un antrenament, spunea ieri Nae Ungureanu. Incoerența în declarații a lui Nae Ungureanu este totală. După ce miercuri oferise declarații cu privire la imposibilitatea remarcării vreunui jucător după un antrenament, Nae a renunțat la doi jucători pe motiv că nu-s pricepuți la fotbal.
C. BRUJAN
Mihai Cernica e sigur pe promovare:
Promovăm la pas că ne irită
Divizia C și anonimatul
Mare mai e grădina fotbalului. Un anume Rafael Norocel Ciorăscu, vicepreședinte la Minerul Mehedinți și lider de sindicat pe la Valea Copcii, care susține că a jucat pe la Divizia A, a început un atac virulent asupra echipelor de Divizia C gorjene. Principala țintă a acestui individ este Minerul Motru, echipă care mai mult ca sigur va fi în luptă directă pentru promovare la Divizia B cu Minerul Mehedinți. Avem o serie grea cu formația din Motru, însă nici nu se pune problema să cedăm punctele unora care au demonstrat că fotbalul și domniile lor sunt două linii paralele. Obiectivul nostru este promovarea echipei Minerul Mehedinți. Motru este o echipă de linie, care nu are oameni calificați pentru meseria fotbalistică. Drept dovadă, în pofida marii lor puteri financiare, au retrogradat cu conducere cu tot. Vasile Crețan nu a gestionat situația cu profesionalism, fiind principalul vinovat pentru eșecul de la Motru. Mătăsari și Rovinari, celelalte echipe din Gorj care probabil ne vor fi colege de serie, vor face figurație. Singurul lucru «bun» ar fi să facă cooperativă cu Motru, a declarat Ciorăscu într-un cotidian regional, dându-și cu părerea despre Minerul Motru.
A înnebunit lumea
Reacția motrenilor nu a întârziat, aceștia susținând că habar nu au cine este acest individ. Nu am auzit de Norocel ăsta. Cine e? Cum îl mai cheamă? Eu unul nu am auzit de el, și cred că nici cei din conducerea noastră, dar văd că el a auzit de noi, iar asta e bine. Nu știu cum își permite el să facă o comparație între Valea Copcii, daca spuneți că este ce este pe acolo, și Minerul Motru. Nici nu știu cum o să ajung cu echipa pe acolo, dacă are loc autocarul pe ulița lor. Hai să fim serioși, e un anonim și are tupeul să-și dea cu părerea de o muncă de-a noastră. El e paralel cu fotbalul și nu vreau să intru în polemică cu el pentru că face niște declarații tăioase și total aiurite. Noi o să defilăm prin Divizia C și nu ne împiedicăm de o echipă așa măruntă. Promovăm la pas că ne irită Divizia C și anonimatul. Nu e sănătos dacă face comparație între Valea Copcii și Minerul Motru, a fost reacția directorului sportiv, Mihai Cernica. Și cei de la Mătăsari au reacționat la declarațiile făcute de acest personaj de la Severin. Îl spargem în două. Nu facem nici o cooperativă, trebuie să fii bolnav să faci blaturi când joci pe bani așa cum facem noi. Ni s-au creat toate condițiile din partea conducerii, domnul președinte Ion Rușeț a reușit să facă din Mătăsari o nouă forță. O să vedeți în campionat că nu vom mai fi ciuca bătăilor. În această pauză competițională avem un program de jocuri test unde vom căuta jucători de valoare. Mâine (n.red. astăzi) plecăm la mare pentru șase zile, apoi vom veni la Peștișani pentru un stagiu de o săptămână, având la dispoziție un lot de 30 de jucători, din care vor rămâne 24, a spus directorul sportiv al Minerului Mătăsari, Tănăsie Ghimiș.
C. BRUJAN
Pe plan sportiv,
Gorjenii se înfrățesc cu sârbii
În această săptămână, la Târgu Jiu a fost prezentă o delegație a orașului Niș din Serbia compusă din șeful de departament pe structură sportivă, directorul Direcției de Sport, alături de un consilier pe probleme de sport. Scopul acestei vizite l-a constituit încheierea unui parteneriat între sportul gorjean și cel de la Niș. Oaspeții au fost primiți și de primarul Florin Cârciumaru pentru a pune la punct o colaborare și o înfrățire între cele două orașe, Niș fiind al doilea oraș ca importanță din Serbia. Au existat destule discuții, s-a semnat un parteneriat și un protocol între structurile sportive de la noi și cele de acolo. În curând, o delegație gorjeană se va deplasa la Niș pentru a definitiva toate problemele. Sunt sigur că vom colabora destul de bine, adică sportivii de la noi vor pleca în cantonamente acolo, urmând ca și sportivii din Serbia să vină la noi, a spus directorul Clubului Pandurii, Mihai Prunariu.
C. BRUJAN
Truică vrea performanță la Târgu Jiu
Energia Pandurii s-a întărit în această pauză competițională cu cinci jucători care vor fi titulari în noul sezon. Au venit Cristi Preda, Slobodan Neskov, Dorin Muraru, Florin Costea și Mădălin Truică, ultimul fiind un jucător care ani de-a rândul a cochetat cu echipa națională de tineret. În vârstă de 24 de ani, Truică vrea să facă performanță la Târgu Jiu promițând să dea cât mai multe goluri.
Reporter: Mădălin, ai jucat la Caracal și acum ai semnat cu Energia. Cum e să faci un astfel de pas?
Mădălin Truică: Indiscutabil e un pas înainte. Am venit de la o echipă mai modestă la una care a avut un sezon extraordinar. Pentru mine este foarte bine și sper să nu dezamăgesc, vreau să joc cât mai bine și să dau cât mai multe goluri.
Rep.: Când te-au contactat cei de la Energia?
M.T.: De doi ani trag de mine să vin aici. Am jucat la Minaur Baia Mare, apoi am plecat prin Grecia și vara trecută am venit la Caracal pentru că am vrut să vin mai aproape de casa mea de la Craiova. Puteam să vin și în vara trecută dar, cum le-am promis celor de la Caracal că voi juca acolo, era normal să mă țin de cuvânt.
Rep.: Cum ai găsit Energia?
M.T.: E bine aici, e o echipă valoroasă care a crescut enorm de mult. Sper să mă integrez în acest lot unit și puternic.
Rep.: Ce jucători cunoști de la Energia?
M.T.: Cu Dan Ilieș mă știu de ceva timp pentru că am făcut junioratul cu el la Baia Mare. Îi știu pe toți, așa că nu e o problemă.
A consemnat COSMIN BRUJAN |