Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
SPORT

Nici ieri nu s-au decis prea multe

Pandurii, tot între Diviziile A și B

• FC Național, Jiul Petroșani și Sportul Studențesc, fără licențe

Viorel Duru Comisia de Licențiere din cadrul FRF pare pusă pe fapte mari. Astfel, ieri, cele trei echipe cărora în urmă cu zece zile li s-a retras dreptul de a juca din toamnă în primul eșalon au mai pierdut o bătălie. Jiul Petroșani, FC Național și Sportul Studențesc mai au la dispoziție zece zile pentru a rezolva problemele cu licența, în caz contrar ele vor fi retrogradate în Divizia B. Marea beneficiară ar fi Pandurii, echipă care va repromova în prima ligă pe cale administrativă. Ar fi o premieră în fotbalul românesc.

Cauzele retragerilor de licență
În urmă cu zece zile, Viorel Duru, șeful comisiei de licențieri din cadrul FRF, propunea retragerea licenței și implicit dreptul de joc în primul eșalon a trei echipe. Două dintre acestea, Jiul și Sportul au probleme financiare, mai exact datorii la stat, în timp FC Național nu are bază sportivă unde să joace meciurile de acasă. Cea mai dramatică situație o are Jiul Petroșani, echipă care trebuie să achite o datorie de 30 de miliarde de lei la stat, bani pe care patronul Alin Simota nu-i prea are în conturile sale. Nici Naționalul nu stă pe roze în condițiile în care BNR refuză să încheie un nou contract de închiriere al bazei sportive cu echipa din Parcul cu Platani, astfel că gluma se îngroașă. Mai mult, trupa lui Iacov are nevoie de acceptul tuturor echipelor din A pentru a schimba locul de desfășurare al meciurilor. În schimb, Sportul Studențesc, chiar dacă are datorii către bugetul de stat, nu-și prea face griji în condițiile în care patronul Vasile Șiman ar putea vinde trei fotbaliști pentru o sumă trecută de trei milioane de euro.
Ședința de ieri a Comisiei de primă instanță a sistemului național de licențiere a constatat că solicitarea directorului de licențiere privind retragerea licenței unor cluburi este întemeiată și a hotărât retragerea licenței, cele trei echipe având timp de zece zile să-și rezolve problemele. În motivarea apelului, cluburile trebuie să facă dovada că îndeplinesc criteriile pentru acordarea licenței, care, neîndeplinite fiind, au dus la retragerea licenței de Comisia de fond. La ședința d e ieri s-a prezentat doar reprezentantul clubului Sportul Studențesc, Vasile Șiman. Clubul FC Național a solicitat în scris amânarea cu o săptămână a judecării cauzei, iar cei de la Jiul Petroșani nu s-au prezentat.

„Nimic concret pentru Pandurii”
Viorel Duru, șeful de la licențiere, crede că decizia poate fi schimbată, iar în ceea ce privește echipa din Târgu Jiu nu se pune problema ca ea să se considere în acest moment repromovată. „În ședința de ieri s-a retras licența celor trei cluburi. Au dreptul la apel. Pentru ca cele trei echipe să joace și din toamnă în Divizia A trebuie să îndeplinească condițiile pentru care s-a retras licența. Deocamdată, Pandurii nu poate beneficia de prevederile acestei măsuri atâta timp cât această hotărâre nu rămâne definitivă. Repet, în acest moment nimic nu este concret. Sunt zece zile în care se poate face apel și cine știe care va fi rezultatul final. Printr-o măsură administrativă se poate să beneficieze și Pandurii la fel ca și alte cluburi de o prezență în Divizia A”, a spus șeful de licențieri din cadrul FRF, Viorel Duru.

Decizia care ne încurcă
Astfel, în acest moment, cei de la Pandurii nu se pot considera repromovați în Divizia A, aceștia făcând cel mult speculații la perioada care va urma. Declarația lui Viorel Duru din urmă cu zece zile cum că ziua de 19 iunie va fi decisivă s-a amânat pentru data de 29 iunie, atunci când o comisie de apel va judeca din nou cazul. Până atunci se pot întâmpla multe, și deși au avut în permanență două soluții pentru A gorjenii pot rămâne în B. Conducerea gorjenilor nu va putea pune la punct un plan de pregătire sau să facă o campanie de achiziții din simplu motiv că nu știu unde vor juca. Una e să aduci jucători pentru B și alta e situația pentru A. Decizia de ieri ne încurcă foarte mult, și de acest lucru este conștient și Marin Condescu, președintele pandurilor fiind în mare dilemă: să cumpere locul celor de la Salonta sau să aștepte ca una din cele trei echipe să nu primească licența și astfel să primească gratis locul în A.

Bacăul și Forex au interese
Rămâne un mare semn de întrebare care va fi strategia pandurilor în următoarele zile. Condescu are de ales, dar timpul nu-i dă pace. În cazul în care toate cele trei echipe nu vor primi licență pentru A, primii care ar fi beneficiarii acestei „pomeni” am fi noi. Directorul de imagine al clubului Pandurii, Bogdan Tudor, a precizat că în cazul rămânerii definitive a retragerii licențelor pentru cele trei cluburi, Pandurii, FCM Bacău și Forex Brașov ar fi echipele care vor ocupa locurile vacante în primul eșalon.

COSMIN BRUJAN

Scarlatache a făcut vizita
medicală alături de Dinamo

Fostul fundaș al pandurilor, Adrian Scarlatache a fost unul din cei 12 jucători noi care s-au prezentat la reunirea echipei Dinamo. Purtătorul tricoului cu numărul doi la gorjeni în ediția trecută de campionat are mari șanse de a rămâne la gruparea antrenată de Mirecea Rednic, mai ales că tehnicianul vrea să formeze un lot de jucători tineri cu care să atace sezonul viitor. Cei 12 jucători noi veniți la „câinii roșii” au efectuat ieri vizita medicală alături de alți 13 jucători din vechea gardă. În condițiile în care campania de achiziții continuă la Dinamo, Scarlatache are șanse să plece tot sub formă de împrumut la o echipă la care oamenii lui Dinamo au un cuvânt greu de spus, variantele fiind Farul, Urziceni sau Ceahlăul. Conform unor persoane din cadrul clubului gorjean, Scarlatache are mici șanse să revină la Târgu Jiu.

Din toamnă,

Încă o mie de locuri pe
Stadionul Municipal

Stadionul Municipal Târgu Jiu își va mări capacitatea în această vară cu încă o mie de locuri, ajungându-se la un număr de 11.000 de locuri. Primarul Florin Cârciumaru a precizat că în perioada următoare se va extinde una dintre tribune cu un segment pe ambele părți. De asemenea, nici terenurile de fotbal nu au fost date uitării, acestea intrând de ieri în renovare, principala țintă fiind gazonarea și crearea unui drenaj bun pe terenul doi. „Nu contează dacă echipa joacă sau nu în Divizia A, noi trebuie să avem teren”, a spus Cârciumaru. În ceea ce privește suma la care se ridică lucrările de modernizare a stadionului, aceasta nu este încă cunoscută pentru că în prezent se realizează inventarierea materialelor de care Primăria Târgu Jiu dispune. În cazul în care echipa va rămâne în Divizia A, și va reuși să supraviețuiască în această ediție de campionat, atât clubul cât și reprezentanții primăriei trebuie să se preocupe și de montarea stâlpilor de nocturnă.

Azi,

Nae Ungureanu strigă catalogul !

Ungureanu habar nu are pe cine va conta astăzi Mulți au fost, puțini au rămas. Astăzi, Pandurii se strâng pentru reluarea pregătirilor, iar Nae Ungureanu se vede pus în fața unui debut de pregătiri total inedit. În acest moment, tehnicianul are la dispoziție doar șase fotbaliști, restul de jucători din vechea gardă fiind puși pe liber. Însă, cum incertitudinea planează încă asupra viitorului acestei echipe, cei de la Pandurii sunt precauți și par a fi îngăduitori cu aceia care nu au făcut față la Divizia A, în condiția în care nu prind loc pe prima scenă. Deocamdată, Nae Ungureanu pare a fi profesorul unor elevi care nu știu în ce clasă vor învăța în anul care urmează.

Vin toți la reunire?
Planurile pandurilor sunt date peste cap. Decizia de ieri a comisiei de licențiere nu le dă încă dreptul să se considere în A, iar gorjenii habar nu au unde vor juca de la anul. Dacă vor evolua în A, normal ar fi ca astăzi să fie prima zi de antrenament, dar dacă vom juca în B, atunci fotbaliștii ar trebui să mai aibă câteva zile de vacanță. Jucătorii au fost contactați telefonic și li s-a spus să vină la stadion, semn că conducătorii se gândesc la Divizia A.
După terminarea campionatului, președintele Condescu a avut o tentativă de curățenie în lot, de la echipă dispărând doar aceia care au fost împrumutați. În rest, cei care și-au terminat contractele cu Pandurii sunt așteptați la negocieri, ei având posibilitatea de a și pleca, dacă au oferte. „Din câte știm noi, nici o echipă nu s-a interesat să transfere vreun jucător de-al nostru, doar de Armel știm că a semnat cu Farul”, a spus secretarul clubului, Daniel Băloi. Întrebat la câți jucători se așteaptă să vină la primul antrenament, Băloi oferă o declarație lămuritoare. „Toți jucătorii aflați sub contract cu Pandurii se vor prezenta la antrenament. Alături de cei șase care au rămas ar trebui să vină și aceia care și-au încheiat contractele cu noi, dar care sunt dispuși la negocieri. Totodată îi așteptăm și pe cei care au fost înștiințați să-și caute echipe, dar nu și-au găsit. Ei sunt jucători care aparțin echipei noastre și va trebui să discutăm cu ei”, a spus Băloi.
În aceste condiții, la primul antrenament ar putea să apară mai mulți componenți din vechea gardă. Vor lipsi cu siguranță: Sava, D. Rădoi, Pustinjakovic, Perisic, Keca, Armel și Scarlatache, toți având stipulat în contract faptul că dacă echipa retrogradează ei vor pleca de la Târgu Jiu.

Nici o noutate în lot
Până în acest moment, Pandurii nu a făcut nici un transfer deși lotul este foarte subțire numeric. Motivul principal pentru care gorjenii au întârziat cu campania de achiziții este legat de viitorul echipei, Condescu afirmând că această campanie de achiziții va trebui făcută știind care va fi viitorul echipei. În orice caz, în această dimineață la reunirea pandurilor nu va fi prezentă nici o noutate în lot.

Ștefan, spre Ardeal
Săptămâna trecută Iulian Ștefan recunoștea că este ofertat de două echipe din Divizia A, însă nu oferea nici un nume. Apropiați ai jucătorului spuneau că cei de la CFR Cluj s-au interesat de acest jucător, pe fir intrând mai nou și Gloria Bistrița. Prin vocea președintelui Iuliu Mureșan, clujenii au negat interesul, singura pistă rămasă în picioare fiind Gloria lui Neluțu Sabău. Iulian Ștefan va putea pleca gratis de la Pandurii deoarece acesta se află la final de contract cu echipa gorjeană.

Vintilescu și Popete rămân
Alți doi jucători doriți de gorjeni, dar aflați la final de contract, Sorin Vintilescu și Florin Popete și-au anunțat intenția de a-și prelungi înțelegerea cu echipa pregătită de Nae Ungureanu. Cei doi se vor întâlni cu președintele Marin Condescu și vor semna un nou contract. Un caz aparte îl constituie situația celor trei fotbaliști care se află sub contract cu Minerul Motru, dar care au jucat la Pandurii în ultima parte a sezonului. Este vorba de Adi Popescu, Alex Cristea și Victor Naicu, cei trei fiind disponibilizați de echipa care a retrogradat în această vară în Divizia C. „Ei trebuie să-și clarifice situația cu Minerul Motru, și apoi în funcție de ce spune antrenorul vom vedea care va fi și situația lor”, a mai spus Băloi.
Lotul păstrat: Robert Bălăeț, Alex Pândaru, Adi Bogoi, Vojislav Vranjkovic, Marius Gogelescu și Ion Cazacu
Între „da” și „nu”: Vintilescu, Popete, A. Popescu, Cristea și Naicu.

C. BRUJAN

Petrolul Țicleni nu a terminat meciul cu Vânătorii

Promovare contestată

Cei de la Unirea Vânători au contestat dreptul de joc al atacantului Manea

Fotbaliștii din Țicleni au intrat în vacanță După meciul de baraj de la Craiova care a consfințit promovarea Petrolului Țicleni în Divizia C, perdanții de la Unirea Vânători au depus o contestație la finalul meciului. Este vorba de dreptul de joc al atacantului Manea, cel care a și marcat în respectivul meci, jucător care a fost eliminat în meciul de baraj pentru desemnarea campioanei județului Gorj. Cei de la AJF Gorj sunt de partea petroliștilor și aduc argumente care contrează contestația mehedințenilor. În urmă cu o săptămână jumătate, la Târgu Jiu a avut loc finala campionatului județean, meci în care jucătorul Petrolului Țicleni, Manea, a primit direct cartonaș roșu și conform regulamentului nu avea drept de joc în următorul meci. Auzind acest lucru, cei de la Unirea Vânători au depus contestație privind dreptul de joc al atacantului Manea, însă Țicleniul și AJF-ul din Gorj se apără oferind argumente puternice. „Comisia de Disciplină a luat în discuție imediat acel caz imediat după acel joc cu Sadu, jucătorul primind o suspendare de un meci. Între timp, Țicleniul a jucat încă două meciuri oficiale, cu Stăneștiul în Cupa României, astfel că jucătorul avea drept de joc la barajul de la Craiova”, a lămurit dilema secretarul AJF-ului, Daniel Băloi. Astfel, contestația nu are temei, iar FRF-ul va omologa rezultatul din teren.

C. BRUJAN

 

Programul Campionatului Mondial, Germania 2006

   

GRUPA A

9 iunie
19.00: Germania - Costa Rica
22.00: Polonia - Ecuador
14 iunie
22.00: Germania - Polonia
15 iunie
16.00: Ecuador - Costa Rica
20 iunie
17.00: Ecuador - Germania
17.00: Costa Rica - Polonia

GRUPA B

10 iunie
16.00: Anglia - Paraguay
19.00: Trinidad&Tobago - Suedia
15 iunie
19.00: Anglia - Trinidad&Tobago
22.00: Suedia - Paraguay
20 iunie
22.00: Suedia - Anglia
22.00: Paraguay - Trinidad&Tobago

   

GRUPA C

10 iunie
22.00: Argentina - Coasta de Fildeș
11 iunie
16.00: Serbia-Muntenegru - Olanda
16 iunie
16.00: Argentina - Serbia-Muntenegru
19.00: Olanda - Coasta de Fildeș
21 iunie
22.00: Olanda - Argentina
22.00: Coasta de Fildeș - Serbia-Muntenegru

GRUPA D

11 iunie
19.00: Mexic - Iran
22.00: Angola - Portugalia
16 iunie
22.00: Mexic - Angola
17 iunie
16.00: Portugalia - Iran
21 iunie
17.00: Portugalia - Mexic
17.00: Iran - Angola

   

GRUPA E

12 iunie
22.00: Italia - Ghana
19.00: SUA - Cehia
17 iunie
22.00: Italia - SUA
19.00: Cehia - Ghana
22 iunie
17.00: Cehia - Italia
17.00: Ghana - SUA

GRUPA F

12 iunie
16.00: Australia - Japonia
13 iunie
22.00: Brazilia - Croația
18 iunie
19.00: Brazilia - Australia
16.00: Japonia - Croația
22 iunie
22.00: Japonia - Brazilia
22.00: Croația - Australia

   

GRUPA G

13 iunie
19.00: Franța - Elveția
16.00: Coreea de Sud - Togo
18 iunie
22.00: Franța - Coreea de Sud
19 iunie
16.00: Togo - Elveția
23 iunie
22.00: Togo - Franța
22.00: Elveția - Coreea de Sud

GRUPA H

14 iunie
16.00: Spania - Ucraina
19.00: Tunisia - Arabia Saudită
19 iunie
22.00: Spania - Tunisia
19.00: Arabia Saudită - Ucraina
23 iunie
17.00: Arabia Saudită - Spania
17.00: Ucraina - Tunisia

 

OPTIMI DE FINALĂ

24 iunie
18.00; Meci 1: locul 1 grupa A - locul 2 grupa B
22.00; Meci 2: locul 1 grupa C - locul 2 grupa D
25 iunie
18.00; Meci 3: locul 1 grupa B - locul 2 grupa A
22.00; Meci 4: locul 1 grupa D - locul 2 grupa C
26 iunie
18.00; Meci 5: locul 1 grupa E - locul 2 grupa F
22.00; Meci 6: locul 1 grupa G - locul 2 grupa H
27 iunie
18.00; Meci 7: locul 1 grupa F - locul 2 grupa E
22.00; Meci 8: locul 1 grupa H - locul 2 grupa G

 

SFERTURI DE FINALĂ

30 iunie
18.00: Meci 9: câștigătoare 1 - câștigătoare 2
22.00: Meci 10: câștigătoare 5 - câștigătoare 6
1 iulie
18.00: Meci 11: câștigătoare 3 - câștigătoare 4
22.00; Meci 12: câștigătoare 7 - câștigătoare 8

 

SEMIFINALE

4 iulie
22.00: Meci 13: câștigătoare 9 - câștigătoare 10
5 iulie
22.00: Meci 14: câștigătoare 11 - câștigătoare 12

 

FINALA MICĂ

8 iulie
învinsa 13 - învinsa 14

 

FINALA

9 iulie
câștigătoare 13 - câștigătoare 14

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 



Imnul Pandurii (.mp3)

 

 

 

 

 

  
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.