Stolojan acuză grupul din jurul lui Tăriceanu că trimite SMS-uri care-l denigrează
Fostul lider al PNL, Theodor Stolojan, a declarat, ieri, într-o conferință de presă la Arad, că se încearcă o denigrare a sa prin diverse metode, ultima fiind războiul SMS-urilor trimise unor lideri locali și în care este acuzat de anonimi că ar încerca să revină la putere. Stolojan susține că, în aceleași SMS-uri, este acuzat și că încearcă să transforme PNL într-un partid prezidențial. Fostul lider PNL a spus că a fost surprins ca, în timpul vizitei desfășurate la Arad, să afle de la mai mulți membri liberali locali și din țară că au primit SMS-uri în care el este acuzat că vrea să distrugă partidul.
Este amuzat ce mi-a fost dat să citesc în aceste mesaje. Se spune ba că lucrez din umbră pentru PSD, ba că sunt omul președintelui Băsescu și că vreau să transform PNL într-un mare partid prezidențial, a spus Stolojan.
El a citit de pe o hârtie două dintre mesajele pe care spune că le-au primit liberali din toată țara: Stolojan vrea să devină din nou premier, cu ajutorul PSD, ca în 1991, când Iliescu l-a numit în locul lui Petre Roman și Stolojan vrea să ducă PNL în subordinea lui Traian Băsescu, realizând visul acestuia: un mare partid prezidențial.
Fostul lider liberal susține că nu este pentru prima dată când a fost acuzat că face jocurile președintelui Traian Băsescu. Credeți că eu asta discut cu Băsescu, despre cum să-l dăm jos pe Tăriceanu? Nici vorbă! Nu am avut acest gen de discuții cu președintele și nici nu mi-am propus schimbarea lui Tăriceanu, a declarat Theodor Stolojan. El spune că nu poate decât să bănuiască cine a pus la cale această acțiune: Nu pot să cred decât că vin din zona grupului care-l înconjoară pe Tăriceanu. MEDIAFAX |