Ganbedini - Termpoane profil Gealan

            Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
SPORT

 

La Pandurii,

Campanie de achiziții aproape gata

• În această iarnă au fost aduși zece jucători străini
și un staff tehnic

• Gorjenii mai caută un portar

La finalul anului 2007, președintele pandurilor Marin Condescu anunța că va aduce la Târgu Jiu 11 jucători portughezi și un antrenor străin. „O să fie cea mai bună campanie de achiziții, iar cei care vor veni ne vor ajuta să evităm retrogradarea”, a spus atunci Condescu. Acesta s-a decis și asupra numelui antrenorului, cel ales fiind Joaquim Teixeira. „Am discutat cu mai mulți tehnicieni, dar m-am oprit la Teixeira în care îmi pun toată încrederea”, a spus Condescu după care, la sfatul antrenorului, a plecat în căutare de jucători. „Fiecare jucător adus a fost transferat la cererea antrenorului. El îi știe cel mai bine, așa că sunt convins că am făcut alegerile cele mai bune”, a mai adăugat Condescu.

Mulți au venit

În cantonamentul din Portugalia care s-a întins pe parcursul a trei săptămâni, au venit 15 jucători în probe, dar au rămas doar zece. Este vorba de un portar, doi fundași centrali, trei mijlocași și patru atacanți, semn că Teixeira a găsit compartimentul unde Pandurii a suferit cel mai mult. Cu un atac lipsit de inspirație și noroc, în turul campionatului s-au marcat puține goluri, majoritatea fiind reușite de mijlocași, și nu de vârfuri cum este normal. Așa că Teixeira a insistat pentru aducerea unor vârfuri care să scoată echipa din criză. S-au ales trei brazilieni și un spaniol, toți patru fiind pe placul antrenorului care așteaptă maxim de la ei. „O să avem o echipă tare, apărarea va fi punctul forte, iar atacul și mijlocul va fi motorul echipei”, promite Teixeira.

Are de unde alege

Lupta pentru titularizare se anunță a fi foarte aprigă. „Sunt mulțumit că am dublură pe posturi, așa că suntem acoperiți”, a declarat Teixeira. Acesta spune c㠄doar cei care vor fi în formă vor juca, nu contează numele sau naționalitatea. La Pandurii toți sunt panduri, nu există străin sau localnic”, a mai spus Teixeira. Astfel, tehnicianul pandurilor are de unde alege, celor din vechea gardă li s-au adăugat alți zece jucători nou veniți.

Mai renunță la unii

În acest moment, lotul pandurilor este foarte numeros, nu mai puțin de 28 de jucători fiind în stagiul din Portugalia. „Vreau un lot de 24 de jucători pentru campionat”, a anunțat Teixeira care în câteva zile va anunța lista cu noii disponibilizați de la Pandurii. Mai mult ca sigur Zamfir și Grecu vor fi trimiși să joace la Rovinari, iar alții vor fi împrumutați la alte echipe. Săptămâna viitoare lista făcută de antrenor cu jucătorii disponibilizați va fi anunțată cel mai probabil în cadrul conferinței de presă de luni dimineața.

Probleme cu extracomunitarii

O altă problemă este aceea a numărului de jucători extra-comunitari. Din vechiul lot Dossey, Jackson, Djakpa și Stromajer sunt jucători care provin din afara Uniunii Europene, iar acum lor li s-au adăugat alți cinci jucători brazilieni, astfel că s-a ajuns la nouă jucători extra-comunitari. „În teren avem voie cu cinci jucători extra-comunitari, așa că ne vom descurca într-un fel. Nu o să joace toți în același timp, antrenorul îi va rula astfel încât nu vor exista probleme”, a declarat Condescu. 

Campania la final

Și în ceea ce privește campania de achiziții, Marin Condescu s-a arătat mulțumit de ce a realizat până acum. „Am încheiat contracte cu zece jucători noi, așa că pot spune că mi-am terminat treaba. Probabil nu vom mai transfera nici un jucător, vom merge cu cei pe care îi avem și sper să ne iasă bine”, a declarat Condescu. Acesta este convins c㠄mentalitatea se va schimba în lotul nostru, iar Pandurii va avea o altă față în retur”, a concluzionat boss-ul pandurilor. Totuși, oltenii doresc să mai aducă un portar de valoare, însă căutările sunt îngreunate pentru că la mijlocul sezonului foarte greu se găsesc portari de valoare care să fie liberi de contract.

COSMIN BRUJAN (Quinta do Pinheiro)

Ei au venit:
Mingote Joao Pedro Ribeiro – 27 ani – portar – portughez
Anilton Jose jr. – 27 ani – fundaș central – brazilian
Cardoso Carlos Alexandre – 23 ani – fundaș central – brazilian
Soares Marco Paulo Silva – 23 ani – mijlocaș – portughez
„Pintasilgo” Carlos Pedro Carvalho de Sousa – 21 ani – mijlocaș – portughez
„Yoni” Rodriguez Auyanet Yonathan David – 29 ani – mijlocaș – spaniol
Wandeir De Oliviera Do Santos – 27 ani – atacant – brazilian
Fabio Nunes – 27 ani – atacant – brazilian
Jessui Silva Do Nascimento – 25 ani – atacant – brazilian
Arrieta Ibon Perez – 30 ani – atacant – spaniol

Banca tehnică
Joaquim Teixeira – antrenor principal
Federico Nombre Rosa – antrenor secund
Alfredo Costra – antrenor de portari
Jose Manuel Vilaca – preparator fizic
Gabriel Gică Mucea – recuperator fizic
Valdemar Costa – masor

 

 

 

Programul returului Ligii Naționale la handbal masculin

Etapa a XIV-a                 03.02.2008
HCM Constanța - Uztel Ploiești
CSM Medgidia - CSM D&C Oradea
Energia Pandurii - HC Odorhei
HC Minaur Baia Mare - Știința Municipal Dedeman Bacău
Steaua MFA București - Romvag Caracal
Poli Izometal Timișoara- UCM Reșița
Dinamo Baumit București - Universitatea Bucovina Suceava

Etapa a XV-a                  10.02.2008
Dinamo Baumit București - HCM Constanța
Universitatea Bucovina Suceava - Univ. Poli Timișoara
UCM Reșița - Steaua MFA București
Romvag Caracal - HC Minaur Baia Mare
Știința Bacău - Energia Pandurii
HC Odorhei - CSM Medgidia
CSM D&C Oradea - Uztel Ploiești

Etapa a XVI-a                 17.02.2008
HCM Constanța - CSM D&C Oradea
Uztel Ploiești - HC Odorhei
CSM Medgidia - Știința Municipal Dedeman Bacău
Energia Pandurii Târgu Jiu - Romvag Caracal
HC Minaur Baia Mare - UCM Reșița
Steaua MFA București - Universitatea Suceava
HCM Poli Izometal Timișoara - Dinamo București

Etapa a XVII-a                24.02.2008
Univ. HCM Poli Izometal Timișoara- HCM Constanța
Dinamo Baumit București - Steaua MFA București
Universitatea Bucovina Suceava - HC Minaur Baia Mare
UCM Reșița - Energia Pandurii Târgu Jiu
Romvag Caracal - CSM Medgidia
Știința Municipal Dedeman Bacău - Uztel Ploiești
HC Odorhei - CSM D&C Oradea

Etapa a XVIII-a               02.03.2008
HCM Constanța - HC Odorhei
CSM D&C Oradea - Știința Municipal Dedeman Bacău
Uztel Ploiești - Romvag Caracal
CSM Medgidia - UCM Reșița
Energia Pandurii Târgu Jiu - Universitatea Bucovina Suceava
HC Minaur Baia Mare - Dinamo Baumit București
Steaua MFA București - Univ. HCM Poli Izometal Timișoara

Etapa a XIX-a                 09.03.2008
Steaua MFA București - HCM Constanța
Poli Izometal Timișoara- HC Minaur Baia Mare
Dinamo Baumit București - Energia Pandurii Târgu Jiu
Universitatea Bucovina Suceava -CSM Medgidia
UCM Reșița - Uztel Ploiești
Romvag Caracal - CSM D&C Oradea
Știința Municipal Dedeman Bacău - HC Odorhei

Etapa a XX-a                  16.03.2008
HCM Constanța - Știința Municipal Dedeman Bacău
HC Odorhei - Romvag Caracal
CSM D&C Oradea - UCM Reșița
Uztel Ploiești - Universitatea Bucovina Suceava
CSM Medgidia - Dinamo Baumit București
Energia Pandurii Târgu Jiu -Poli Izometal Timișoara
HC Minaur Baia Mare - Steaua MFA București

Etapa a XXI-a                 30.03.2008
HC Minaur Baia Mare - HCM Constanța
Steaua MFA București - Energia Pandurii Târgu Jiu
Poli Izometal Timișoara- CSM Medgidia
Dinamo Baumit București - Uztel Ploiești
Universitatea Bucovina Suceava - CSM D&C Oradea
UCM Reșița -HC Odorhei
Romvag Caracal - Știința Municipal Dedeman Bacău

Etapa a XXII-a                06.04.2008
HCM Constanța - Romvag Caracal
Știința Municipal Dedeman Bacău - UCM Reșița
HC Odorhei - Universitatea Bucovina Suceava
CSM D&C Oradea - Dinamo Baumit București
Uztel Ploiești - Univ. HCM Poli Izometal Timișoara
CSM Medgidia - Steaua MFA București
Energia Pandurii Târgu Jiu - HC Minaur Baia Mare

Etapa a XXIII-a               13.04.2008
Energia Pandurii Târgu Jiu - HCM Constanța
HC Minaur Baia Mare - CSM Medgidia
Steaua MFA București - Uztel Ploiești
Poli Izometal Timișoara- CSM D&C Oradea
Dinamo Baumit București - HC Odorhei
Universitatea Bucovina Suceava - Știința Municipal Bacău
UCM Reșița - Romvag Caracal

Etapa a XXIV-a               20.04.2008
HCM Constanța- UCM Reșița
Romvag Caracal- Universitatea Bucovina Suceava
Știința Municipal Dedeman Bacău - Dinamo Baumit București
HC Odorhei - Univ. HCM Poli Izometal Timișoara
CSM D&C Oradea - Steaua MFA București
Uztel Ploiești - HC Minaur Baia Mare
CSM Medgidia - Energia Pandurii Târgu Jiu

Etapa a XXV-a                04.05.2008
CSM Medgidia - HCM Constanța
Energia Pandurii Târgu Jiu - Uztel Ploiești
HC Minaur Baia Mare - CSM D&C Oradea
Steaua MFA București - HC Odorhei
Poli Izometal Timișoara- Știința Municipal Dedeman Bacău
Dinamo Baumit București - Romvag Caracal
Universitatea Bucovina Suceava - UCM Reșița

Etapa a XXVI-a               11.05.2008
HCM Constanța - Universitatea Bucovina Suceava
UCM Reșița - Dinamo Baumit București
Romvag Caracal - Univ. HCM Poli Izometal Timișoara
Știința Municipal Dedeman Bacău - Steaua MFA București
HC Odorhei - HC Minaur Baia Mare
CSM D&C Oradea - Energia Pandurii Târgu Jiu
Uztel Ploiești - CSM Medgidia

 

 

 

 

 

 

 

 

 
 
 

   

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ



Imnul Pandurii (.mp3)

 

 

 

  
 
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.