Pădure poluată cu petrol
Peste 1500 litri de țiței și 500 litri de apă sărată s-au deversat marți dimineața în zona comunei Jupânești. Conducta de colectare ce aparține Grupului de Zăcăminte Țicleni a fost avariată în punctul Cula, din cadrul Ocolului Silvic Târgu-Cărbunești, fapt ce a dus la poluarea unei suprafețe de peste 15 ari de pădure. Astfel, încă de la primele ore ale dimineții, aproximativ 30 de muncitori ai societății lucrau la remedierea avariei construind o groapă de colectare a deșeurilor.
Accidentul s-a produs marți dimineața, în jurul orelor 7:00, când o conductă de colectare amplasată între localitățile Licurici și Bustuchin s-a spart ca urmare a vechimii și a stării degradabile în care se afla. Astfel, peste 1500 de litri de țiței și 500 de litri de apă sărată au fost deversați atât în pădure, cât și în ogașul din apropiere. Angajații Petrom au lucrat toată ziua de ieri, construind baraje care să împiedice revărsarea, dar și gropi pentru colectarea frunzelor îmbibate cu țiței. Cu toate acestea, Ovidiu Ilie, comisar șef în cadrul Gărzii de Mediu, consideră că muncitorii nu procedează corect luând doar stratul de frunze, în acest caz fiind nevoie și de o decopertare. Oamenii nu iau decât frunza, ori noi am stabilit să ia și solul. În plus, ce s-a lucrat azi se putea face într-o jumătate de oră, cred că se trage de timp, afirmă Ilie.
În urma acestei deversări de țiței, cel mai mult de suferit a avut pădurea. Potrivit lui Viorel Pârvan, șef district în cadrul Ocolului Silvic Cărbunești, structura solului este grav afectată, sărurile infiltrate acționând în mod negativ asupra arboretului. Pentru a-și reveni și a ajunge la stadiul de acum, pădurea va avea nevoie de patru sau cinci ani de zile, afirmă acesta. De asemenea, în anul 2002, în același loc a mai avut loc o deversare de țiței distrugând zeci de hectare de arbori.
Reprezentanții Gărzii de Mediu au sancționat pentru poluare accidentală societatea Petrom cu suma de 500 de milioane, iar dacă nu se vor respecta prevederile din nota de constatare, oamenii legii nu exclud întocmirea unui dosar penal, mai ales că societatea în cauză nu este la prima abatere de acest gen.
CLAUDIA PÂRVAN |
Îmbulzeală la Casa de Pensii Gorj
Zeci de gorjeni s-au călcat în picioare la ghișeele Direcției Județene de Pensii pentru a-și depune actele pentru pensiile de urmaș. Pensionarii s-au înghesuit ca să-și rezolve problemele cu actele înainte de prima zi a lunii februarie. Conducerea Casei de Pensii susține că doar solicitanții sunt vinovați pentru că se îmbulzesc chiar dacă instituția are suficiente ghișee și personal de asistență.
Cu o zi înainte de sfârșitul lunii, gorjenii au venit cu noaptea-n cap la Direcția de Pensii pentru a depune dosarele pe baza cărora vor obține ajutoarele de urmaș. Revoltați după atâtea ore de așteptare într-o sală în care oamenii ajunseseră să se calce în picioare, pensionarii au început să acuze conducerea instituției că nu aduc suficienți funcționari la ghișee pentru a prelua dosarele mai repede. Răspunsul a venit din partea unui angajat care, sătul și el de îngrămădeala din fața ghișeelor, a recunoscut că personalul este insuficient.
Reprezentanții Casei de Pensii sunt însă de altă părere și spun că totul este în regulă în privința numărului angajaților de la ghișee. Ei precizează că oamenii au dat valma la ghișee mai mult de teama de a nu pierde sprijinul financiar pe luna februarie, care poate ajunge la 360 lei. Deși până în prezent la sediul instituției s-au depus peste 7000 de dosare, reprezentanții Casei susțin că nu toți cei care și-au depus dosarele vor beneficia de acești bani, și asta pentru că nu îndeplinesc toate condițiile prevăzute de lege.
COSTIN SOARE |