Primărița din Scoarța, condamnată la pușcărie cu suspendare
Prima doamnă a comunei Scoarța, Mioara Andronie, a fost trimisă după gratii de către judecătorii Curții de Apel Craiova. Prin sentința dată, zilele trecute, primărița a fost condamnată la închisoare cu suspendare pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals în declarații la Legea Fondului funciar. În plus, edilul șef a fost obligat să plătească statului câteva sute de lei. Față de această situație, primărița Mioara Andronie spune doar că acest lucru nu o împiedică să meargă mai departe și să se înscrie chiar și în lupta pentru fotoliul de primar de la Scoarța.
Reclamația unui funcționar din cadrul Primăriei Scoarța a fost la un pas de a o băga în pușcărie pe primărița Mioara Andronie. Aceasta din urmă a fost denunțată pentru că a abuzat de funcția pe care o avea pentru a face un fals în documentele ce stabileau drepturi de proprietate la Legea 18/1991. Astfel, în urmă cu trei ani, edilul șef mergea în fața instanței pentru a da explicații. Anii au trecut, timp în care Mioara Andronie a făcut potecă pe la judecătorii și tribunale, pentru ca, zilele trecute, Curtea de Apel Craiova să dea hotărârea definitivă.
Șapte luni de închisoare
Decizia instanței de apel stipula clar: condamnă pe inculpata Andronie Mioara la pedeapsa de câte șase luni închisoare pentru fiecare din cele două infracțiuni, adică abuz în serviciu și fals în declarații. De asemenea, aceeași hotărâre mai menționa că inculpata de la Scoarța era condamnată la șapte luni de închisoare, zicându-se, de asemenea, că inculpata va executa pedeapsa rezultată de șapte ani închisoare. Mai mult, acesteia i-a fost aplicată și pedeapsa exercitării drepturilor electorale. Altfel spus, Mioarei Andronie i-a fost interzis dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective. Totodată, aceasta nu mai avea dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Mai mult decât atât, instanța i-a interzis dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru a săvârși infracțiunea.
.Cu suspendare și monitorizată
Numai că aceeași instanță, invocând un articol din Codul Penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei. Doar că potrivit articolului la care se face referire, suspendarea constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. Cu alte cuvinte, timp de doi ani și șapte luni, primărița Mioara Andronie riscă să ajungă după gratii dacă va comite o altă infracțiune. Singura măsură rămasă definitivă este aceea prin care primărița din Scoarța a fost obligată să plătească 500 de lei cheltuieli judiciare statului.
Mioara Andronie merge mai departe
Primărița Mioara Andronie spune că este bucuroasă că a scăpat de pedeapsă și că, totodată, a contestat hotărârea Curții de Apel Craiova referitoare la plata sumei de bani drept cheltuieli judiciare. Aceasta mai susține că se bucură în continuare de toate drepturile cetățenești, drept dovadă afirmând că, în campania electorală din acest an, își va depune candidatura pentru a ajunge, din nou, primar. De precizat că Mioara Andronie a câștigat Primăria Scoarța sub stindardul PD-ului iar acum este membră în PSD Gorj.
IRINEL CEURANU |