Unde sunt dosarele lui Gorun de la
Poliție și Parchet?
Un control al Ministerului Educației Naționale din 2002 arată gravele ilegalități făcute de Adrian Gorun pe vremea când era inspector general și de către contabilul-șef al Inspectoratului pe atunci, Ion Bâzoc, acum al Universității. Nota de constatare stabilește clar înaintarea materialului organelor de cercetare penală pentru a se stabili dacă faptele săvârșite constituie infracțiune. Cazul a fost mușamalizat și nici până în ziua de astăzi nu s-a făcut nicio verificare a celor constatate de inspectorii Ministerului.
O notă de control efectuată de inspectorii Ministerului Educației Naționale în perioada 08.01-25.01.2005 la Inspectoratul Județean Școlar Gorj arată câte ilegalități a comis fostul secretar general al Ministerului, pe vremea când conducea învățământul preuniversitar din Gorj. O notă care, dacă ar fi ajuns pe masa anchetatorilor serioși, Adrian Gorun nu mai ocupa fotolii prin Ministere, ci alte camere cu paturi suprapuse. Cert este că nu a ajuns, deși echipa din Ministerul Educației Naționale (MEN) asta a propus în 2002.
Verificarea inspectorilor a fost privind modul de utilizare a creditelor bugetare alocate Inspectoratului Școlar Județean Gorj de către MEN în perioada 1997-2000.
Creta și lipiciul valorau cât un bloc de locuințe
Achizițiile este un domeniu atât de râvnit de Adrian Gorun, încât și atunci când era inspector general școlar avea această pasiune. Omului îi plac banii atât de mult încât nu mai contează nicio lege sau bun simț când e vorba de împărțirea lor. Au constatat asta și reprezentanții Ministerului din 2002.
În 10.08.1998, Inspectoratul achiziționează rechizite în baza unui referat aprobat de generalul Gorun constând în hârtie creponată, plastilină, acuarele, lipici și blocuri de desen. S-a stabilit că pentru aceste produse nu exista material de necesitate de la unitățile de învățământ din județ în care să solicite astfel de materiale. De asemenea s-a constatat că achiziția a fost făcută ilegal, nu a existat nici un proces-verbal al comisiei de selecție de oferte din care să rezulte firma câștigătoare și nici un contract de achiziție.
De asemenea, pentru achiziționarea de cretă, surse din Inspectoratul Școlar susțin că, la vremea respectivă, s-au plătit trei miliarde de lei vechi. Aceleași surse susțin că firma de la care s-a cumpărat creta ar aparține fostului Ministru al Învățământului, Andrei Marga, prietenul lui Adrian Gorun.
Referitor la achiziții, inspectorii de control au considerat că acestea nu cădeau în sarcina ISJ Gorj, ci a centrelor de execuție bugetară, care erau instituții publice cu personalitate juridică și care aveau obligația să organizeze selecții de ofertă, conform legii.
Lista continuă cu alte achiziții ilegale, pentru care responsabilii din minister au stabilit și care sunt vinovații: inspectorul general Adrian Gorun și contabilul-șef Ion Bâzoc.
Dosar dispărut!
Și toate aceste ilegalități au fost înaintate poliției, cel puțin asta scrie în nota de control a MEN. Ce s-a întâmplat cu acest dosar? Nici măcar nu s-a înregistrat la poliție sau la parchet, despre verificări nici vorbă. Știm, însă că Adrian Gorun a ajuns apoi pe cai mari, făcând legile în Ministerul Educației, că Ion Bâzoc a fost adus la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu contabil-șef și că Gorun are acum pretenția la funcția de rector pe care o părăsește când se supără și revine pe ea când dorește.
La Inspectoratul de Poliție Gorj nu apare nici un dosar înregistrat pe numele lui Gorun și Bâzoc. Nu există un astfel de dosar. Nu s-a înaintat nicio notă de constatare de la Minister, a explicat purtătorul de cuvânt al IJP Gorj, Daniel Tică.
Aceleași surse din Inspectoratul școlar susțin că, după ce Gorun a ajuns în Minister, dosarele financiare ale ISJ Gorj pentru anii 1997 și 1998 au fost cerute la București și nu au mai fost aduse înapoi. Cerem public verificarea acestor informații.
În raport mai sunt constatate sume încasate ilegal de către Gorun, concedii de odihnă plătite de două ori, convorbiri internaționale decontate din banul public, prime și ore suplimentare plătite nelegal. Toate sunt stabilite în sarcina lui Adrian Gorun și Ion Bâzoc.
Cât despre un punct de vedere din partea lui Adrian Gorun, acestuia nu i se poate lua. De fiecare dată, închide telefonul în nas, ca la Roșia-Jiu, de unde provine, dar are tăria de a minți public că niciodată nu i se ia puncte de vedere. Și, oricum, ar spune ceva de genul: Sunteți plătiți de Morega să mă denigrați. Sigur, nu jurnaliștii iau bani ci alte persoane plătite de Morega să aducă informația la ziar.
GABRIELA MLADIN |