La Turceni,
Miliarde de lei plătite
pentru beculețele de iarnă
Ședință cu scântei la Primăria Turceni, acolo unde consilierii au pus pe tapet cheltuielile inutile ale administrației locale. Printre problemele reclamate s-a numărat și suma de două miliarde de lei vechi plătită pentru luminițele de sărbători. Astfel, locuitorii orașului Turceni au cotizat la bugetul de stat pentru a da o căruță de bani ca să achite energia electrică la câteva becuri lipite pe stâlpii din localitate. Pe lângă această sesizare, aleșii locali s-au remarcat și prin nepăsarea față de ședința ordinară, unii dintre aceștia dând în picoteală, în timp ce alții tratau dezbaterea ca pe o oră de desen.
Cei cincisprezece aleși locali ai orașului Turceni s-au întâlnit vineri după-amiază ca să discute proiectele acestei urbe. Cu o întârziere de un sfert de oră și după ce s-au adunat fiecare de pe unde s-a aflat, consilierii au început dezbaterea. Ședința a debutat astfel cu proiectele de hotărâre a câtorva aleși care solicitau bani de la buget în scop umanitar.
Ajutor cu iz electoral
Conștienți că alegerile se apropie, nouă consilieri au venit cu propunerea ca să fie aprobată acordarea a tot atâtea ajutoare umanitare pentru câțiva din locuitorii orașului Turceni. Astfel, Constantin Negrilă, Nicolae Trăistan, Eugen Iovan, Grigore Urezeanu, Gheorghe Munteanu și alți patru aleși locali au solicitat și obținut diferite sume de bani pentru ajutorarea celor năpăstuiți de soartă. Numai că toate aceste proiecte de hotărâre i-au intrigat pe unii dintre consilieri care au afirmat că acestea au un oarecare iz electoral. În susținerea afirmațiilor, consilierii au exemplificat că există aleși locali care au zeci de astfel de proiecte de ajutor umanitar, în timp ce alții n-au deloc.
Miliarde pentru floricele pe câmpii
Un alt subiect discutat în ședință a fost suma cheltuită pentru energia electrică utilizată în luna decembrie la beculețele instalate prin oraș. Vorbind despre aceasta, consilierul Doru Cornescu a declarat că două miliarde de lei vechi pentru iluminatul ornamental este deja prea mult. Mi se pare o aberație să plătim atâția bani pentru niște floricele pe câmpii puse pe stâlpi, afirma alesul local Cornescu. Mai mult, acesta susținea că beculețele au fost montate preferențial, în funcție de coloratura politică a celor aflați în vecinătatea instalațiilor ornamentale.
Satele uitate de administrația locală
Discutarea bugetului a scos la iveală, potrivit consilierilor, că satele aparținând Turceniului au fost uitate la alocarea banilor. Satele au fost practic omise din acest buget, nefiind prevăzută nici măcar construirea unei biserici, spunea Doru Cornescu. Pe de altă parte, în ședință a fost atinsă și problema stadionului în care administrația locală vrea să bage un miliard de lei vechi, în timp ce alți consilieri își doresc ca aceiași bani să fie folosiți pentru construirea unei săli de sport.
Desenăm, moțăim la ședință bine ne simțim
Ședințele aleșilor de la Turceni par desprinse din filme. Așa se face că distinșii consilieri nu pot munci timp de câteva ore la rând, având nevoie de pauze. De pildă, la nici 50 de minute de la începerea ședinței au solicitat o pauză, după care au mai cerut un răgaz liber de alte câteva ori pe parcursul aceleiași dezbateri. În altă ordine de idei, în timp ce alții discutau problemele comunității, unii consilieri fie erau la un pas de a adormi, fie desenau cerculețe, în timp ce alți angajați se jucau pe telefonul mobil. Toate acestea, evident în folosul cetățeanului din Turceni care plătește, lună de lună, taxe și impozite.
IRINEL CEURANU |