O viaţă în întuneric

O viaţă în care drumul este învăluit în întuneric poate fi sinonimul unei drame zguduitoare. Cel puţin aceasta este percepţia celor mai mulţi, cei cu lumina ochilor vie despre viaţa nevăzătorilor. Raluca Purec are şapte ani şi locuieşte împreună cu familia în satul Ceauru, municipiul Băleşti. Este greu de imaginat, dar la vârsta de numai şase anişori Raluca a fost diagnosticată cu atrofie optică parţială. Mai exact, a rămas fără vedere şi a trebuit să înveţe să se descurce singură în lumea întunericului. „De atunci, la interval de câteva luni de zile, facem naveta între spitale, neurologi, pediatri şi recuperare”, mărturiseşte Elena Purec, mama Ralucăi.

Te simţi strivit de durerea părinţilor ei sau, mai bine zis, de felul în care îţi imaginezi că e durerea lor. E de-a dreptul banal să spui cât de puternici sunt. Orice om care nu-şi pune capăt zilelor într-o atare situaţie nu poate fi decât puternic. Dar, ei chiar au o forţă de neimaginat; sunt deschişi, comunicativi şi încă extrem de sensibili la tot ce-i înconjoară. Te ruşinezi teribil de slăbiciunile, de durerile iluzorii, de necazurile banale pe care le ţipi la tot pasul…
Cu ajutorul prietenilor şi călăuzită de Dumnezeu, Raluca a reuşit să devină membru în cadrul Asociaţiei de Nevăzători din Târgu-Jiu. Aici învaţă tainele scrisului şi citului în Braille, dar şcoala propriu-zis o urmează la ea în sat, în Ceauru. Absolvind acele şcoli pentru orbi, oamenii au urmat cariere de multe ori strălucite, intrând într-o cu totul altă lume decât cea a familiei lor. Altfel spus, nimic nu este întâmplător şi poate viaţa fetiţei de la ţară va lua o altă turnură.

„Ce să-i fac? S-o fac eu să râdă?!”

Totul a început prin tulburări de vedere, pierdere de echilibru, somnolenţă şi ameţeli. Cu toate acestea, marii medici oftalmologi din Târgu-Jiu au dat un simplu şi sec diagnostic: astenie de primăvară. „Nu mai este cum a fost, vrea foarte multă linişte, îi spun eu medicului, dar acesta răspunde cu o nonşalanţă greu de imaginat «ce să-i fac? S-o fac eu să râdă?!»”, mărturiseşte Elena cu lacrimi în ochi.
Medicii s-au şcolit pentru a salva vieţi, pentru a da o mână de ajutor celor în nevoi, însă cazul de faţă este exemplul viu că uneori aceştia uită ce i-a determinat să-şi aleagă această meserie.

Paralizie, surdo-muţenie sau orbire

Văzându-şi copilul din ce în ce mai rău, părinţii au dus-o pe Raluca la spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti, unde de altfel a fost şi operată. „Aici medicii ne-au spus că în urma operaţiei, Raluca va rămâne fie paralizată, surdo-mută sau fără vedere. Din trei rele, unul s-a întâmplat”, spune Elena.
Pentru a nu recidiva boala, Raluca a făcut peste un an de zile chimioterapie la spitalul din Fundeni. În prezent urmează o serie de recomandări igienico-dietetice, evită solicitările fizice şi expunerea prelungită la frig şi umezeală. Dar ceea ce ar avea ea nevoie pentru a deveni ce a fost odinioară este un transplant de nerv optic. Cu toate acestea, fetiţa care vede totul negru este puternică şi nu ezită să se joace, ori de câte ori are ocazia cu Mihai, frăţiorul ei mai mic.
Cazul Ralucăi Purec din Târgu-Jiu a sensibilizat multe nume ale vieţii cultural-sociale româneşti. Unul dintre acestea este actorul şi regizorul Dan Puric, iar cel de-al doilea este omul de afaceri Clement Mocanu, care au ajutat pe cât posibil familia aflată în suferinţă.
Este greu să citim în sufletul unui om lipsit de vedere, iar atunci când încercăm acest lucru, o facem cu prudenţă şi împovăraţi de prejudecăţi.

CLAUDIA PÂRVAN

Istoria se repetă an de an

Sute de gorjeni au fost muşcaţi
de maidanezi

Câinii vagabonzi continuă să dea bătăi de cap gorjenilor, în fiecare an. Drept dovadă, în 2007, aproape 900 de locuitori ai judeţului s-au prezentat la secţia de boli infecţioase pentru a primi vaccinul antirabic întrucât au fost muşcaţi de câinii vagabonzi. Nici până în momentul de faţă, deşi au trecut atâţia ani, problema maidanezilor nu a fost rezolvată, gorjenii căzând, în continuare, victimele acestor patrupede. Aşa se face că, anul trecut, în fiecare zi, minim două persoane au fost muşcate de câini, după cum afirmă Luminiţa Manea, medic în cadrul Serviciului de urgenţă al secţiei de boli infecţioase Târgu-Jiu. Tot în cursul anului trecut, alţi 44 de gorjeni au venit la spital pentru că au fost muşcaţi de pisici, în timp ce 17 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale deoarece au fost muşcate de şobolani.
Acestea nu au fost însă singurele vieţuitoare ce i-au băgat pe gorjeni în spital pentru că şapte vulpi au făcut tot atâtea victime iar şase cai şi-au muşcat stăpânii. Nici porcii nu au fost mai blânzi, anul trecut, o astfel de porcină înfigându-şi colţii în stăpânul său. Din păcate, încă trei persoane au fost agresate de vaci, încă una de căprioară la care se mai adaugă alţi doi gorjeni muşcaţi de nevăstuici. De asemenea, pe parcursul anului trecut, mai spune medicul Manea, s-a mai numărat şi o persoană căreia i s-a administrat vaccinul antirabic deoarece a fost muşcată de iepurele pe care îl avea în îngrijire.

(I.C.)

Uitaţi de Moş Crăciun

Copilărie din mila vecinilor

Trei copii se chinuiesc să trăiască împreună cu mama lor într-o căsuţă şubredă din satul Croici, comuna Mătăsari. Rămaşi fără tată, copiii se încălzesc, mănâncă şi trăiesc mai mult din mila vecinilor ce le dau de pomană de-ale gurii şi haine. Nu au curent electric, tavanul stă să se prăbuşească pe ei şi trăiesc cu toţii doar cu câteva sute de lei amărâte.

Troienită de zăpezi, o casă roasă de trecerea timpului şi despuiată de chirpici e locul în care se îngrămădesc patru suflete. Un băieţel ce a văzut lumina vieţii abia acum o lună de zile, o fetiţă de trei ani şi un băiat de nouă ani dorm împreună cu mama lor de 31 ani. Vasilica Maleş a rămas singură în faţa sorţii, rămânând fără soţ în urmă cu câţiva ani când bărbatul, care îi aducea banii în casă, a fost ucis în bătaie într-o cârciumă din Mătăsari. Pensia de urmaş şi alocaţiile copiilor sunt singurii bani ce-i au pentru a supravieţui. În aceste condiţii, sărăcia lucie este pretutindeni. Rupţi parcă dintr-o altă lume, cu toţii stau între patru pereţi scorojiţi pe care stă spânzurată o icoană cu chipul lui Isus, singurul ce priveşte dezamăgit sufletele care zac în această locuinţă putredă şi sărăcăcioasă.

„Mă ajută vecinii”

Cei trei micuţi i-au impresionat pe vecini, aceştia din urmă fiind cei care o ajută pe femeie să-şi crească fiii. Vasilica Maleş recunoaşte cu sfială că „mă mai ajută vecinii cu haine, mâncare şi cărbuni”. În plus, se dovedeşte încă o dată că la omul sărac, nici boii nu trag. Femeia spune că a avut câteva găini „dar ni s-au furat”, astfel că singura vieţuitoare din ograda familiei este un câine care s-a cuibărit sub prispa casei. Deşi abia au trecut sărbătorile, micuţii familiei au fost uitaţi de Moş Crăciun. De altfel, pentru cei trei copii, Moş Crăciun este inexistent pentru că nu le-a adus nimic şi nu l-au văzut niciodată. „Nu a ajuns la noi pentru că toate sunt scumpe”, zice, ştergându-şi lacrimile, mama copiilor. În tot acest timp, bebeluşul de doar o lună plângea cerând sânul mamei a cărei tristeţe părea că o înţelesese până şi micuţul.

Câinii mai presus decât oamenii

Vecinii sunt mişcaţi de cei trei copii şi încearcă să-i ajute aşa cum pot. „Nimeni nu o ajută. Mai iau pe datorie pentru că n-au bani. Noi de multe ori am auzit copii plângând şi am încercat să-i ajutăm. Cred că ar trebui să fie ajutată. Am văzut că sunt asociaţii care se ocupă de câini şi uită de oameni ca femeia asta”, spunea Dumitru Pârjol, vecinul mamei celor trei copii. Din păcate, familia Maleş din satul Croici nu are nici măcar o viaţă de câine pentru că poate aşa s-ar fi bucurat cel puţin de atenţia fundaţiilor pentru protecţia animalelor. Cei mai afectaţi sunt însă copiii de la care nu poţi să scoţi nici măcar un zâmbet iar ochişorii lor îţi dau de înţeles că pentru ei viaţa este nemernică şi doar atât.

IRINEL CEURANU

Grupurile sanitare ar trebui să fie curate precum nişte farmacii. Aşa „ar trebui” numai că proprietarii acestora preferă să tragă apa după prevederile legii şi trec cu vederea peste modul în care arată WC-urile. „Gândacul”, un simbol al mizeriei, va fi „steaua” acordată fiecărei toalete, arătând astfel gradul de educaţie al acelora care întreţin aceste grupuri sanitare.

Belfast Pub Târgu-Jiu

Hm, ne cam scărpinăm în barbă la aşa budă şi o folosim pentru că n-avem alta mai bună. Aflată într-un local numit Belfast Pub din Târgu-Jiu, deşi n-are nici o legătură cu Irlanda, buda numai irlandeză nu prea e. Deşi găseşti şerveţele de şters pe mâini, n-ai nici măcar un săpun care să te ajute la dezinfectare. Apoi, e cam periculoasă buda pentru că pe jos e îngheţat. Sincer, ne aşteptam la ceva mai frumos, ţinând cont că Pub-ul are un şef cu obrazul subţire…

- mediu toxic
- ca în fundu' grădinii
- daca nu ai de ales
- acceptabil
- modelul occidental şi în Gorj