Ganbedini - Termpoane profil Gealan

            Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
ACTUALITATE

 

Pentru că au încălcat legea,

Zeci de gorjeni au fost returnați în țară

Infracțiunile comise de locuitorii din județul Gorj pe teritoriul altor state au făcut ca zeci de gorjeni să fie anul trecut returnați în țară. Potrivit lui Marcel Lungu, șeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor a județului Gorj, pe parcursul anului ce tocmai a trecut au fost returnate în țară 23 de persoane. Recurgerea la această măsură s-a făcut datorită faptului că într-un fel sau altul, fie prin acte de cerșetorie sau ședere ilegală, persoanele în cauză au încălcat legea. În acest sens, comisarul Lungu afirmă că aceste persoane au fost expulzate îndeosebi din țări precum Italia, Spania și Portugalia. De asemenea, pentru mai bine de două sute de persoane certate cu legea, instanța de judecată a hotărât să restrângă dreptul de liberă circulație. În aceeași ordine de idei, Lungu spune că în cursul anului 2007, alte o sută de persoane au comis infracțiuni sau au fost arestate în străinătate. Cu toate acestea, reprezentanții Serviciului Pașapoarte sunt de părere că situația s-a schimbat foarte mult după intrarea țării noastre în Uniunea Europeană când numărul celor returnați a scăzut simțitor.

Zilnic, zeci de cereri pentru pașaport

Sute de gorjeni, îngrădiți până în urmă cu ceva ani de condițiile impuse de regimul comunist, profită de faptul că acum se poate călători mult mai ușor. Astfel, fie că au dorit să plece la adunat de căpșuni sau pur și simplu la plimbare, anul trecut peste 10 mii de gorjeni au depus cereri pentru eliberarea pașaportului. Cele mai solicitante luni au fost august și decembrie, când la sediul Serviciului Pașapoarte au fost depuse zilnic până la 80 de cereri de eliberare a pașaportului. De asemenea, peste patru sute de gorjeni mai puțin norocoși au declarat pierderea, respectiv deteriorarea pașaportului. „Chiar dacă suntem în Uniunea Europeană, cei interesați să încheie un contract de muncă sau pleacă la studii ar trebui să dețină pașaport”, a adăugat Lungu.

CLAUDIA PÂRVAN

 

Deszăpezire de zeci de mii de lei

Zăpada care a căzut în ultimele zile în județul Gorj a costat deja câteva zeci de mii de lei. Drumurile acoperite de un start de zăpadă de aproximativ 15 centimetri au fost curățate cu ajutorul a zeci de utilaje. Sute de tone de material antiderapant și câteva tone de motorină au fost folosite pentru operațiunea de deszăpezire.
În municipiul Târgu-Jiu, Direcția de Servicii Comunale a utilizat în perioada 1-3 ianuarie 700 de tone de material antiderapant, care au costat peste 20 de mii de lei. Banii au fost cheltuiți pentru împrăștierea nisipului și a sării pe carosabil. Utilajele cu care s-a acționat pe străzile din Târgu-Jiu au consumat 5 tone de motorină, combustibili care au costat autoritățile locale 18 mii de lei. S-a lucrat cu aproape 180 de angajați, care au împrăștiat materialul și au curățat carosabilul, trotuarele și parcurile de zăpadă. În județ, în cele două zile, s-a acționat cu 67 de utilaje, dintre care 47 sunt închiriate, iar 20 aparțin Secției Naționale de Drumuri Gorj.
Au fost folosite 1200 de tone de material antiderapant, care au costat în total 120 de mii de lei. Cele două instituții s-au mai aprovizionat cu alte zeci de tone de material antiderapant, pentru că se anunță ninsori și în perioada următoare în județul Gorj.

COSTIN SOARE

 

Preot suspendat pentru
că a omorât o femeie

Un preot din comuna Bustuchin a fost oprit de la „săvârșirea sfintelor liturghii și a sfintelor taine” pentru că, luna trecută, a dat cu mașina peste o femeie care apoi a decedat la spital. Protopopul de la Târgu-Cărbunești, Aurelian Dumitrescu, spune că preotul din Bustuchin Aurel Fâciu „nu mai are voie să facă Sfânta Liturghie în biserică, adică nu are voie să facă boteze, cununii, împărtășanii sau spovedanii”.
Cu toate astea, susține protopopul, aceluiași preot îi este permis, în schimb, să meargă cu Crăciunul, cu Botezul, să facă înmormântări sau sfințiri de case. Toate aceste interdicții vor fi valabile până la clarificarea juridică a situației preotului de la Bustuchin. Până atunci însă, afirmă Aurelian Dumitrescu, popa Fâciu „din punct de vedere al bisericii se face vinovat de omor”. În cazul în care, la finele procesului, va fi condamnat și se va alege cu antecedente în cazier, va fi nevoit să-și ia adio de la preoție, a concluzionat protopopul Dumitrescu.

(I.C.)

 

Simpozion dedicat Unirii

Muzeul Județean Gorj va serba în data de 24 ianuarie 149 de ani de la Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza. Cu această ocazie se va organiza un simpozion omagial la Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” (CCVM) și la Școala General㠄Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza va fi figura centrală a comunicărilor prezentate de muzeografii Vasile Marinoiu, Gheorghe Calotoiu, Dumitru Hortopan, Titus Zamfiroiu, Valentin Pătrașcu și a profesoarei de istorie Mihaela Ioniță. La CCVM se va organiza și o expoziție de fotografii și documente legate de Unirea Principatelor, iar elevii de la Școala General㠄Alexandru Ștefulescu” vor susține un program artistic cu poezii tematice și cântece.

ANA ANDREI

 

 

 

 

 

 

 

 

 
PAMFLET

Eterna iarnă

Iarna feeric aruncă din înalt, podoaba albă,
Pe pământ e o cunună, i-o imaculată salbă!
Fulgii albi opresc periplul pe a solului fațadă,
Descriind minunății decorate cu zăpadă.
Natura rămâne mută; liniște-i prin munți și văi,
Ici-colea, se-aud în aer zgomote de clopoței!

„A venit iarna cu geru'...”, spune o veche zicală...
Unii o ia-n serios, alții spun că e banală.
Iarna e o bucurie, iarna e o-ngrijorare,
Depinde cum îl găsește (ne)pregătit pe fiecare.
Care au de toate-n casă, rachiu și lemne de foc,
Li se pare iarna asta o bagatela, un joc.
Care n-au, se schimbă treaba ... saltă ochii sus la bec,
Mai tremură, mai înjură, mai rabdă, mai stau pe sec...
Copiii sunt bucuroși, că-s săraci ori sunt bogați,
Bucuriile zăpezii îi unesc pe toți ca frați!

Iarna care a trecut a fost una fără bai;
Mai ales pentru șoferi a fost ca un colț de rai!
Mă refer la noi în Gorj, n-a fost zăpadă, polei,
Fugeau șoferii în draci, alergau ca niște zmei!
Drumarii neavând treabă au băgat chefuri-grămadă,
Crezând că oricare iarnă va urma fără zăpadă!
Acum dau din colț în colț și înjura în neștire,
Că năbădăioasa iarnă le-a tăiat din fericire...
De fapt, mulți s-au hazardat înșirând palavre seci;
„Nană s-a schimbat natura, nu mai vedem iarnă-n veci!”

Șnapanii ce ne conduc li fâlfâie la toți;
În aiste „vremuri grele” își dau mâna hoți cu hoți...
„Chiar de ninge, chiar de plouă...” că e crivăț sau tornadă
Se pricep la șmenării; scot ei bani și din... zăpadă!

Propun-la deszăpezire să-i scoatem pe fiecare;
Dați-le-o lopată-n mână, și-ncă una pe spinare!...

NEPO TUNELU

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.