După doar trei meciuri amicale la Pandurii,
Vasilache, căutat de impresari
- Decarul de la Pandurii a devenit ținta impresarilor aflați la vânătoare de fotbaliști prin Antalya.
Doar trei meciuri amicale i-au trebuit lui Ciprian Vasilache pentru a deveni noul lider al pandurilor. Mai mult, în cele două partide susținute de gorjeni în cantonamentul din Antalya, decarul le-a sucit mințile unor impresari care i-au și găsit o echipă mijlocașului. NK Zagreb, echipă de prima ligă din Croația, a făcut verbal o ofertă oficialilor de la Pandurii aflați în Turcia, însă decizia finală îi aparține lui Marin Condescu. Dăm imediat 500 de mii de euro, a fost mesajul croaților, însă gorjenii au refuzat.
Nu e nicio ofertă
În cele două jocuri amicale ale pandurilor în cantonamentul din Turcia, Vasilache a încântat asistența prin driblingurile sale. Fermecați au fost și câțiva impresari aflați la vânătoare de fotbaliști prin Antalya, aceștia găsind foarte repede o echipă pentru mijlocașul pandurilor. NK Zagreb este o echipă cu pretenții în Croația, iar un jucător ca și Vasilache le-ar fi util. Prețul oferit de croați pare la prima vedere unul foarte bun, cinci sute de mii de euro, adică dublu față de cât au achitat Pandurii celor de la Rapid.
Oferta a rămas în Turcia, președintele Marin Condescu fiind de părere că mijlocașul poate valora peste ceva timp mult mai mult decât i se oferă acum. Nu este nicio ofertă scrisă pentru Vasilache. În plus el nu e de vânzare, așa că nu există vreo grilă pentru el. Și Vranjkovic a stat la noi, și-a făcut datoria față de club și, atunci când am considerat că e bine pentru toată lumea, i-am dat drumul la Dinamo, acolo unde el își dorea foarte mult să ajungă, mai spune Condescu.
Afacere bună
Dacă Vasilache va fi vândut pentru jumătate de milion de euro, gorjenii ar face o afacere foarte bună, profitul fiind dublu față de investiția făcută. În Antalya, jucătorul a dezmințit la rândul său oferta croaților, afirmând că cel puțin până la vară va evolua la Pandurii. Am venit la Pandurii să ajut echipa, iar până acum am jucat doar două meciuri amicale. E treaba impresarilor să se intereseze de soarta mea, iar pentru mine e un lucru bun, a afirmat Vasilache. Mijlocașul are la Târgu-Jiu un contract de 50 de mii de euro pe sezon, venitul său putând ajunge și la 80 de mii de euro pe an din primele de joc.
Trei răciți la Pandurii
Când au ajuns în Antalya temperatura în aer era de 29-30 grade Celsius. După trei zile în care s-a făcut chiar și plajă, au urmat alte două zile cu temperaturi mai scăzute, termometrul arătând chiar și zece grade ziua. Așa că fotbaliștii lui Eugen Neagoe au căzut pradă acestui schimb brusc de temperatură, trei dintre jucători acuzând stări gripale. Robert Bălăeț a fost nevoit să stea o zi la pat, în timp ce Adi Bogoi nu s-a dat bătut și s-a antrenat cot la cot cu colegii săi deși avea febră. Ultimul gripat, Ciprian Vasilache nu s-a antrenat ieri, dar astăzi este decis să intre alături de coechipieri la antrenamente.
Mulțumit de Pandurii
Mijlocașul pandurilor, Ciprian Vasilache, adus de la Rapid, s-a integrat perfect la Pandurii. Am fost primit foarte bine mai ales că am găsit și băieți cu care am fost la Gloria Bistrița. Pot să spun că m-am acomodat din prima zi ca la o echipă la care sunt de mai mult timp, a afirmat decarul pandurilor. Acesta e mulțumit de sistemul de joc pe care Eugen Neagoe e tentat să-l abordeze în retur. Sistemul de joc 4-4-2 mi se potrivește perfect, e foarte bun și sper să dea rezultate, a mai declarat Vasilache care are un atuu, tehnica, dar și un dezavantaj - lipsa pregătirii fizice.
Referitor la primele două meciuri, mijlocașul a afirmat că au fost de acomodare, și abia de acum încolo urmează adevăratele teste. Meciurile astea care urmează sunt foarte importante pentru noi, să ne acomodăm. Au mai venit doi-trei jucători noi care trebuie să se acomodeze cu echipa și echipa la fel. Când joci cu o echipă mai bună vezi dacă ești pregătit, dacă s-au format relațiile de joc, a mai declarat Vasilache.
La prezentarea oficială, Ciprian Vasilache a ținut să remarce șansa pe care o au Pandurii de a prinde un loc de cupă europeană prin Cupa României. Am spus din prima zi când am venit la Târgu Jiu că pentru mine Cupa României este foarte importantă. Acum că am nimerit cu FC Național avem o șansă în plus. Dar să nu creadă lumea că o să fie un meci ușor cu Național. Poate, dacă stai bine să te gândești, cu Steaua sau cu Rapid echipa se mobilizează altcumva. Va fi un meci foarte greu, dar suntem optimiști, a mai afirmat decarul pandurilor.
COSMIN BRUJAN
La shopping cu soțiile
Ieri după-amiază, fotbaliștii antrenați de Eugen Neagoe au primit liber, toți preferând să meargă alături de soții sau prietene la cumpărături prin Antalya. Totuși, Neagoe nu și-a iertat elevii, așa că de dimineață a efectuat un antrenament destul de solicitant din punct de vedere fizic. Băieții au avut parte de un program destul de solicitant, poate că era necesar în condițiile în care după-amiază băieții au primit liber. Toți jucătorii vor merge la cumpărături prin Antalya, însă doar pentru patru ore, a declarat vicepreședintele Viorel Temelescu.
(C.B.)
După două remize, Condescu e mulțumit:
Nu contează rezultatele în amicale
- Președintele pandurilor vrea victorii în campionat Cele două remize obținute de Pandurii în cantonamentul din Turcia l-au mulțumit pe președintele pandurilor, Marin Condescu. Acesta este convins că echipa a avut partide grele în special datorită valorii echipelor adverse, dar nu pune mare bază pe aceste scoruri din meciurile amicale. Important e ce facem în campionat, nu în amicale. Păi au fost echipe care au câștigat toate meciurile amicale, iar pe cele oficiale le-au pierdut aproape pe toate. Altul este scopul cantonamentului, a declarat boss-ul gorjenilor.
Remize mulțumitoare
Diferența între 0-0 cu Borusia Monchengladbach II și 0-0 cu FK Riejka este mare. Și deși președintele pandurilor infirmă această deosebire, ea este evidentă. Atunci când o echipă de prima ligă din România remizează cu ultima clasată din liga a III-a din Germania, e clar că ceva nu merge bine. Așa că, acest rezultat nu poate fi privit ca fiind unul pozitiv.
Rezultatul obținut în cel de-al doilea meci este diferit față de primul, chiar dacă s-a înregistrat același scor, 0-0. De data aceasta, adversarii au fost unii puternici, cei de la Riejka fiind obișnuiți cu prezențele în cupele europene. Însă, Condescu este de părere că ambele rezultate sunt pozitive. Am întâlnit adversari destul de puternici, nu este chiar un rezultat negativ, a mai declarat boss-ul gorjenilor. Mai mult, Condescu crede că rezultatele din campionat sunt cele mai importante. Partidele pe care le avem acasă în campionat sunt foarte importante, în acele jocuri ni se va decide soarta care credem că va fi bună cu noi, a mai adăugat Condescu.
Geană versus Zvonko
Potrivit președintelui gorjean, meciurile amicale nu sunt lămuritoare în ceea ce privește evoluția ulterioară a echipei. În jocurile amicale nu contează rezultatele, antrenorul trebuie să încerce toate schemele de joc pe care le crede de cuviință, să utilizeze toți jucătorii pentru a da o șansă fiecărui fotbalist din lot. Și dacă ar fi fost victorii sau înfrângeri, nu ar fi trebuit să tragem concluzii, a mai afirmat Condescu.
Recent, în cantonamentul pandurilor a ajuns și impresarul Zvonko Milojkovic, acesta lăudându-și ultimele achiziții pe care le-a adus la Pandurii. Remarcile impresarului l-au deranjat pe antrenorul Eugen Neagoe, acesta replicând că cei care au fost aduși nu-s chiar așa de valoroși. Președintele pandurilor spune că totul e un scenariu și infirmă incidentul verbal dintre impresar și antrenor. Nu știu ca Eugen să-și fi exprimat vreo părere în privința celor doi jucători veniți, Kutlacic și Radovanovic. Trebuie să fie nemulțumit despre compartimentul ofensiv, dar să nu uităm că a jucat cu două echipe bune. În ceea ce privește compartimentul defensiv acesta și-a făcut datoria dacă nu a primit goluri, a mai completat Condescu.
COSMIN BRUJAN
|