Degeaba ne-am fi prezentat la această dezbatere publică pentru că proiectul de buget nu cred că suferea vreo modificare. Tot cum doresc ei vor cheltui banii noștri. În plus, la aceea oră mulți dintre noi ne aflam la serviciu și nu puteam lipsi. Inițiativa este una bună și lăudabilă, dar fără prea mare reușită, Maria Vlad, Târgu Jiu.
Am înțeles că nu a fost inițiativa Primăriei Târgu Jiu, ci a unei asociații non-guvernamentale care a solicitat o astfel de dezbatere iar administrația publică locală a fost de acord. După cum am citit la dumneavoastră, proiectul de buget a fost dezbătut cu
angajații primăriei și cu ziariștii. Ora a fost una inoportună, pentru că eu doream să particip la o asemenea acțiune, însă mă aflam în timpul programului de lucru, Ion Petre, Târgu Jiu.
Este un lucru bun, pentru că nu am auzit până acum ca un alt primar să supună publicului proiectul de buget. Este evident că domnul primar și-a atras și un capital electoral. Nu este prima acțiune lăudabilă pe care domnul Cârciumaru o pune în practică. Să o țineți tot așa!, Anonim, Târgu Jiu.