Judecătoare nemulțumită de dezincriminarea calomniei și insultei
Decizia Curții Constituționale de a declara neconstituțional articolul I, punctul 56 din Legea 278/2006 care amenda Codul Penal, eliminând articolele referitoare la insulta, calomnie, proba verității și defăimarea țării sau a națiunii, are la bază și o plângere a judecătoarei din Gorj, Sofia Țămbălaru. Magistratul s-a plâns Curții Constituționale că, odată cu eliminarea din Codul Penal a insultei și calomniei, judecătorii rămân fără apărare, iar un proces civil ar duce la plata unei taxe de timbru pe care magistrații nu și-o permit. Cu un an înainte, Sofia Țămbălaru nu primise inamovibilitatea, însă Traian Băsescu a numit-o prin decret în funcție.
Sofia Țămbălaru este judecător la Judecătoria Novaci și în toamna anului 2006 a cerut în instanța de judecată pedepsirea pentru insultă și calomnie a jurnalistei Ana-Maria Ilinca de la cotidianul Impact în Gorj. Ziarista relatase despre un dosar penal aflat pe rolul Parchetului Curții de Apel Craiova în care judecătoarea era cercetată penal pentru fals. Procurorii din Gorj au sesizat faptul că magistratul Sofia Țămbălaru pronunțase două hotărâri de condamnare cu pedepse mai mici decât prevedea legea. La doar câteva zile, judecătoarea, dându-și seama de gafă, a modificat în registrul de la arhiva instanței minutele judecătorești. Între timp, procurorii declaraseră și recurs, deținând hotărârile în original emise de Sofia Țămbălaru. Noi am rămas fără obiectul recursului și dânsa și-a acoperit ilegalitățile, însă nu puteam accepta așa ceva, a declarat primul-procurorul din Gorj, Emil Moța. Drept urmare, anchetatorii au considerat că magistratul se face vinovat de fals și au cerut instanței supreme condamnarea pentru aceste fapte.
După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a judecătoarei cu amendă administrativă, Consiliul Superior al Magistraturii a sancționat-o disciplinar pe Sofia Țămbălaru, însă aceasta s-a simțit ofensată de cele scrise de jurnalistă și a acționat-o în judecată. Ulterior cererii de chemare în judecată, insulta și calomnia au fost scoase din Codul Penal. Magistratul nu a formulat cerere în civil, ci a invocat Curții Constituționale excepția de neconstituționalitate a art. I, pct. 56 din Legea 278/2006. Judecătorii Curții au admis excepția.
GABRIELA MLADIN |