Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
AGENDĂ PUBLICĂ

Zece persoane depistate muncind la negru

Un număr de zece persoane au fost descoperite muncind fără forme legale. Gorjenii lucrau la negru în câteva societăți comerciale din totalul celor 55 verificate de către inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, în cursul săptămânii trecute. În cazul angajatorilor, susține purtătorul de cuvânt al ITM Gorj, Gheorghiță Cusma, au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare de 15.500 lei RON. Controalele nu se vor opri aici, susține Cusma, acestea continuând și în perioada următoare. De remarcat însă rezultatele slabe ale controalelor, ținând cont de faptul că în 13 zile de control, inspectorii ITM au descoperit doar zece cazuri de muncă la negru în condițiile în care centrul municipiului Târgu-Jiu colcăie de salariați fără forme legale.

(I.C.)

 

Bursa - și pentru gorjeni

Reducerea riscurilor la bursă

O altă metodă luată în calcul pentru a ști când să cumpărăm sau să vindem acțiuni este analiza tehnică. Analiza tehnică urmărește evoluția în timp a prețurilor acțiunilor la bursă, cu ajutorul unor formule matematice calculându-se anumiți indicatori. Se întocmesc grafice care evidențiază momentele în care este indicată cumpărarea sau vânzarea acțiunilor, punctele de pe grafic indicând cea mai probabila evoluție ulterioară.
În anumite situații este posibilă chiar previzionarea, cu destul succes, prețului care poate fi atins de acțiunea respectivă. Deși pare simplu, toate calculele fiind realizate în prezent cu ajutorul calculatorului, interpretarea graficelor cere pregătire și multă experiență din partea celui care apelează la această metodă.
De asemenea, întrucât se bazează pe evoluțiile din trecut pentru a prevedea evoluții viitoare, metoda poate sa nu dea întotdeauna rezultatele scontate. Totuși, este o informație în plus, care poate ajuta la luarea unei decizii corecte de investiție.

Cotații la Bursa de Valori București
Data: 23.01.2007

Informații furnizate de: S.S.I.F. IFB FINWEST S.A. – Ag. Tg.Jiu
Str. T. Vladimirescu nr. 54, tel. 21.80.60.

 

Oferta locurilor de muncă la nivelul județului Gorj

Persoanele interesate sunt așteptate la sediul AJOFM Gorj din str, Lt. Col. Dumitru Petrescu nr.1

Agent pază în incinte 12
Asistent farmacist 1
Asistent vânzări 3
Automatist 1
Barman 6
Bucătar 2
Cofetar 2
Confecționer îmbrăcăminte din piele și înlocuitori 1
Confecționer în tricotaje după comandă 3
Consilier economic 2
Contabil 1
Dulgher (exclusiv restaurator) 6
Dulgher restaurator 1
Electrician auto 1
Electrician de întreținere și reparații 7
Electronist depanator utilaje calcul 1
Electromecanic rețele cabluri 1
Faianțar 1
Femeie de serviciu 2
Fierar betonist 15
Fochist la clădiri pentru încălziri centrale 1
Instalator apă, canal 2
Inginer electromecanic 1
Inginer electrotehnist 1
Inginer mecanic 1
Îngrijitoare copii 1
Lăcătuș mecanic 8
Lucrător comercial 1
Lucrător gestionar 12
Mecanic auto 2
Montator pereți și plafoane din ghips carton 1
Munc. constructor bârne, chirpici, piatră 4
Munc. necal. în mine și cariere 1
Munc. necal. la amb. prod. solide și semisolide 20
Munc. necal. la demol. clădiri, zidărie, mozaic, faianță, gresie, parchet 11
Ospătar (chelner) 9
Paznic 7
Sudor autogen 1
Sudor electric 1
Spălător vehicule 1
Strungar universal 6
Șofer autocamion/mașină de mare tonaj 2
Șofer de autoturisme și camionete 10
Tâmplar mecanic la croit și dimensionat 1
Tâmplar mecanic la frezat și găurit 1
Tâmplar mecanic la rândeluit 1
Tâmplar mecanic la șlefuit 1
Tâmplar mecanic la strunjit 1
Tâmplar universal 2
Tinichigiu carosier 1
Tinichigiu industrial 2
Vânzător 5
Vânzător ambulant produse alimentare 1
Vulcanizator de produse industriale din cauciuc 2
Zidar-rosar-tencuitor 10
Zugrav, vopsitor 5

 

Programul întreruperilor în alimentarea cu energie electrică în perioada 22.01 – 27.01.2007 pentru lucrări de întreținere și reparații

JOI 25.01.2007

08:00 – 17:00 Iezureni (parțial) – oraș Tg-Jiu
08:00 – 17:00 Str. Prelungirea Ec. Teodoroiu, Ciocîrlău, Ulița Sichitiu,- mun. Tg-Jiu
08:00 – 17:00 Satele Tămășești și Bălești – com. Bălești
08:00 – 17:00 Bl. 6, str. Republicii – mun. Tg-Jiu
08:00 – 16:00 Sat Bărbătești – com. Bărbătești
08:00 – 17:00 Str. Rășina, str. Petroliștilor (parțial) – oraș Țicleni
08:00 – 17:00 Sat Cărbunești - oraș Tg-Cărbunești
08:00 – 16:00 Sat Blahnița (parțial) – com. Săcelu
08:00 – 17:00 Sat Pociovaliște (parțial) - oraș Novaci
08:00 – 16:00 Sat Ionești (parțial) – com. Ionești
08:00 – 17:30 Satele Ursoița, Valea, Ohaba – com. Bolboși
08:00 – 17:30 Satele Covrigi, Hobița Murgilești, - com. Văgiulești

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.