|
Omorâtă în plină stradă !
O adevărată dramă s-a petrecut ieri într-o stație de transport în comun situată în apropiere de Piața Mare din Târgu-Jiu. În timp ce aștepta autobuzul spre Bârsești, o femeie a fost lovită cu cuțitul de cumnatul său. Acesta i-a aplicat mai multe lovituri spre surprinderea și groaza celor care se aflau în stație. Lăsată fără cunoștință, femeia a fost transportată de urgență la spital, dar a murit pe drum.
Ana Cacalete aștepta autobuzul așezată pe bancă, în momentul în care spre ea s-a îndreptat cumnatul său, Gheorghe Predescu. După ce a stat de vorbă cu femeia, agresorul a scos un cuțit și i-a aplicat bătrânei mai multe lovituri. Deși se aflau chiar lângă femeie, martorii nu au putut să intervină.
Bărbatul a fost însă oprit de un polițist comunitar care s-a ales și el cu o plagă tăiată la mână. Am încercat să intervin, ieșisem din schimb și așteptam troleul să ajung acasă, dar am auzit un țipăt. Atunci am văzut cum un bărbat îi aplica mai multe lovituri de cuțit unei femei. Am intervenit, iar acesta a vrut să mă lovească și pe mine. L-am barat cu mâna și m-a tăiat și pe mine, a declarat polițistul comunitar Alin Popescu.
Lăsată aproape fără suflare, bătrâna a fost transportată de urgență la spital, dar totul a fost în zadar. Deși medicii au încercat să o resusciteze, femeia a murit pe drum. Am găsit femeia în stare foarte gravă, prezenta mai multe plăgi înjunghiate, femeia pierduse foarte mult sânge și, din păcate, nu am mai putut-o salva, a declarat Roxana Hotoboc, medic la Serviciul de Ambulanță Gorj. Criminalul a fost luat de polițiști și interogat, apoi la puțin timp a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Aici, acesta și-a recunoscut vina dar a spus cu seninătate că a recurs la acest gest deoarece cumnata sa îi făcea vrăji.
Fapta petrecută ieri i-a marcat atât pe membrii familiei bătrânei cât și pe călătorii din stația Bârsești. Procurorii au solicitat arestarea agresorului pentru omor deosebit de grav.
G. MLADIN |
| |
A vrut să-și dea foc pentru a schimba
șeful de post
Un bărbat a vrut să își dea foc ieri în fața sediului Inspectoratului de Poliție Gorj. Ion Postelnicu și-a turnat un litru de benzină pe haine și a protestat mai bine de o jumătate de oră, punând autoritățile locale pe jar. Bărbatul a cerut schimbarea șefului de post din localitatea Hurezani, Victor Geagu care, susține el, nu ia măsuri împotriva celor care fură gazolină din parcul Busuioci.
Ion Postelnicu, în vârstă de 38 de ani, a făcut închisoare trei ani pentru că a furat 20 de litri de gazolină, iar acum vrea să fie pedepsiți și cei care au făcut avere din furturile de gazolină. Bărbatul mai are patru frați, care au fost de asemenea arestați pentru furt de produs petrolier.
În urma negocierilor purtate cu polițiștii, bărbatul a fost convins să le dea acestora sticla de benzină, dar nu a vrut să le dea bricheta nici în ruptul capului. Ion Postelnicu a fost dus de către polițiști într-un birou, unde a fost întocmit un proces-verbal. Bărbatul riscă să primească amendă pentru tulburarea liniștii publice. (G.M.) |
| |
Hoți de benzină prinși de polițiștii târgujieni
Cinci tineri au fost prinși de polițiști în momentul în care încercau să fure benzină. Cei cinci au fost descoperiți de agentul șef adjunct Alexandru Codiță și agentul de poliție Mihai Cocheci în timp ce, protejați de întunericul nopții, sustrăgeau combustibil din rezervoarele mai multor autoturisme Dacia, parcate în zona 9 Mai din municipiul Târgu-Jiu. Tinerii, cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani, și-au motivat gestul într-un mod pueril. Doream să folosim benzina pentru a ne deplasa în comuna Peștișani la discotecă, a fost replica pe care cei cinci au dat-o polițiștilor în momentul capturării. Din nefericire pentru aceștia, fapta pe care au comis-o se încadrează la furtul calificat, tinerii riscând în acest caz o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.
(I.C.) |
| |
Continuă incendiile la vegetație
Peste 5 hectare de vegetație uscată și mărăciniș au ars în județul Gorj, pompierii militari reușind să stingă focul și să salveze bunuri în valoare de 30.000 de lei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Gorj, locotenent colonel Constantin Cilibiu, incendiul, izbucnit în satul Murgești, component al orașului Turceni, a fost provocat de persoane necunoscute cu scopul de igienizare a terenurilor.
De asemenea, comitetele locale pentru situații de urgență din primării și organele de poliție locale au intervenit pentru stingerea incendiilor la vegetație uscată și mărăciniș, provocate de persoane necunoscute, în comunele Bumbești-Pițic, Văgiulești, Berlești și Slivilești, unde nu s-au înregistrat victime sau pagube deosebite.
(R.P.) |
| |
| |