În lumea cealaltă neîmpăcat
Marcel Țundrea a dispărut dintre cei vii. După ani de zile de suferință și boală în penitenciar, acesta și-a dat obștescul sfârșit în libertate, pe patul de spital din Târgu-Jiu. Timp de 12 ani, Țundrea s-a luptat să iasă afară de unde să se apere și să dovedească nevinovăția sa. Acum nu mai poate lupta, condițiile din penitenciar doborându-l.
Și Impact în Gorj are un rol important în eliberarea lui Țundrea, fiind cei care l-am dus acasă pe Marcel atunci când a fost pus în libertate. Redactorii Impact au corespondat cu acesta când se afla în pușcărie și, pe baza documentelor puse de el la dispoziție, s-au publicat mai multe articole. Acestea au fost continuate cu Marcel în libertate și i-au asigurat măcar un sprijin moral.
Acum este greu de aflat adevărul în privința a ce s-a întâmplat în urmă cu aproape 15 ani, prezența lui Marcel fiind mai mult decât necesară pentru asta. Odată cu el dispare și voința de ducere la capăt a ceea ce s-a întâmplat, cei 12 ani petrecuți după gratii lăsându-l și fără familie, nu numai fără prieteni și serviciu.
Marcel Țundrea a avut o mulțime de defecte, dar o calitate a sa m-a impresionat. Nu a renunțat niciodată la dreptul de a se afla adevărul, fiind un luptător. În toată lupta sa avocata Clima a fost aliatul de nădejde, ajutându-l și dându-i încredere în demersurile juridice. A fost plimbat prin țară la procese, dar nu a cedat.
Cu toate astea, Țundrea s-a stins în sărăcie și supărare, simpla ieșire din pușcărie nefiind suficientă. Cei vinovați de încarcerarea sa în urmă cu mulți ani pot să stea liniștiți pentru că nu vor mai răspunde pentru ceea ce au făcut. Dispariția subiectului dosarului va lăsa mai mult ca sigur dosarul în suspans, rămânând pentru toți o enigmă ce s-a întâmplat în urmă cu 15 ani la Pojogeni.
Ca jurnaliști, regretăm decesul său pentru că nu am avut ocazia să-l vedem liniștit și dosarul finalizat. Ca oameni l-am cunoscut, cu problemele sale, cu nevoile sale, și ne-am apropiat de el, asigurându-i un tratament deosebit față de cel impus unui subiect de presă.
Nu pot decât să spun ca Dumnezeu să-l spele de păcatele lumești, să-l odihnească în pace pentru că, din păcate, prin deces a ajuns la liniștea pe care și-o dorea. Fie-i țărâna ușoară!