Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
AGENDĂ PUBLICĂ

Obligația angajatorilor:

Salariu minim de 440 lei pentru
toți angajații

Salariul de bază minim brut nu poate fi mai mic de 440 lei (4,4 milioane de lei vechi) pentru angajații care au un contract de muncă. Prin urmare, conform celor declarate de către inspectorul șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, Alexandru Căruntu, „începând cu 1 ianuarie 2007, salariul de bază minim brut este de 440 lei, indiferent dacă angajatorul are încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau nu, deci indiferent de faptul că are peste 20 de salariați sau mai puțin de 20 de salariați”. Altfel spus, mai spune Căruntu, pentru a evita orice confuzie, „salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei pe or㔠începând cu prima zi a anului în curs. În concluzie, susține inspectorul șef, angajatorii fie că au mai puțin de 20 de salariați sau mai mulți sunt obligați să asigure angajatului un venit minim brut de 440 lei, orice altă dispoziție contravenind prevederilor legislative în vigoare.

(I.C.)

 

Bursa - și pentru gorjeni

Depozitarul Central

Acțiunile tranzacționate la Bursa de Valori București sunt dematerializate, evidențiate prin înscrieri în cont – adică înregistrări în baze de date din calculator.

Toate acțiunile societăților deschise, deci a celor care fac obiectul tranzacțiilor la bursă, sunt înregistrate la Depozitarul Central. Tot aici se fac modificările rezultate în urma tranzacțiilor, acțiunile fiind transferate de la un proprietar la altul.

De asemenea, modificările de capital, majorări sau diminuări, care modifică de fapt numărul de acțiuni al societăților sau valoarea nominală a acțiunilor, sunt operate tot aici.

Ca exemplu, certificatele de acționar la ARTEGO cuprind in general 35,39 sau 40 de acțiuni. Solicitând extrasul de cont veți constata că, de fapt, dețineți 106, 117 respectiv 120 de acțiuni, obținute în urma unor majorări de capital efectuate de societate.

Prin urmare, dacă doriți să vindeți acțiuni, fie primite în urma programelor de privatizare, fie achiziționate în urma unor oferte publice, fie cumpărate la bursă prin alți intermediari este obligatoriu să solicitați extras de cont de la Depozitarul Central. Procedura și formularele necesare vă pot fi puse la dispoziție de Societățile de Servicii de Investiții Financiare (S.S.I.F.) sau la sediile societăților la care sunteți acționari.

Cotații la Bursa de Valori București
Data: 19.01.2007

Informații furnizate de: S.S.I.F. IFB FINWEST S.A. – Ag. Tg.Jiu
Str. T. Vladimirescu nr. 54, tel. 21.80.60.

 

Oferta locurilor de muncă la nivelul județului Gorj

Persoanele interesate sunt așteptate la sediul AJOFM Gorj din str. Lt. Col. Dumitru Petrescu nr.1

Agent pază în incinte 13
Asistent farmacist 1
Asistent vânzări 4
Automatist 1
Barman 4
Cofetar 2
Confecționer îmbrăcăminte din piele și înlocuitori 1
Consilier economic 2
Contabil 1
Dulgher (exclusiv restaurator) 12
Electrician auto 1
Electrician de întreținere și reparații 7
Electromecanic rețele cabluri 1
Faianțar 1
Femeie de serviciu 2
Fierar betonist 2
Fochist la clădiri pentru încălziri centrale 1
Frezor universal 8
Instalator apă, canal 2
Inginer electromecanic 1
Inginer electrotehnist 1
Inginer mecanic 1
Îngrijitoare copii 1
Lăcătuș mecanic 7
Lucrător comercial 1
Lucrător gestionar 4
Mecanic auto 6
Montator pereți și plafoane din ghips carton 1
Munc. constructor bârne, chirpici, piatră 4
Munc. necal. la amb. prod. solide și semisolide 12
Munc. necal. la demol. clădiri, zidărie, mozaic, faianță, gresie, parchet 5
Ospătar (chelner) 6
Paznic 2
Spălător vehicule 4
Strungar universal 7
Șofer autocamion/mașină de mare tonaj 1
Șofer de autoturisme și camionete 16
Tâmplar mecanic la croit și dimensionat 1
Tâmplar mecanic la frezat și găurit 1
Tâmplar mecanic la rândeluit 1
Tâmplar mecanic la șlefuit 1
Tâmplar mecanic la strunjit 1
Tâmplar universal 2
Tinichigiu carosier 2
Vânzător 2
Zidar – rosar – tencuitor 5

 

Programul întreruperilor în alimentarea cu energie electrică în perioada 22.01 – 27.01.2007 pentru lucrări de întreținere și reparații

LUNI 22.01.2007

08:00 – 17:00 Iezureni (parțial) – oraș Tg-Jiu
08:00 – 17:00 Str. Prelungirea Ec. Teodoroiu, Ciocîrlău, Ulița Sichitiu,- mun. Tg-Jiu
08:00 – 15:00 Bl. 8, bl. 9, str. Teiului – mun. Motru
08:00 – 17:00 Bl. 56, cart. Bradului – mun. Tg Jiu
08:00 – 16:00 Sat Plopu, comuna Hurezani
08:00 – 17:00 Sat Cărbunești - oraș Tg-Cărbunești
08:00 – 17:00 Str. Petroliștilor (parțial) – Țicleni
08:00 – 16:00 Sat Bumbești-Pițic – com. Bumbești-Pițic
08:00 – 17:00 Sat Pociovaliște (parțial) - oraș Novaci
08:00 – 17:00 Sat Bălești – com. Bălești
08:00 – 16:00 Sat Baloșani - com. Stejari
08:00 – 17,30 Satele Ursoița, Valea, Ohaba – com. Bolboși
08:00 – 17,30 Satele Covrigi, Hobița Murgilești - com. Văgiulești
08:00 – 12,00 Sat Văleni - oraș Turceni

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.