Scandal între I.M. și I.C.? Ce generoși sunteți! Nu e vorba de un scandal, este vorba de o ceartă tătească, ceartă de piețari care se luptă pentru taraba din față, pe care, cinstit, niciunul nu o merită. Am mai spus-o și o repet. Călinoiu are o diplomă de inginer agronom, profesie practicată doar în sediul prefecturii, iar datorită longevității in acest sediu, fără niciun alt merit, a ajuns, pe căi oculte, cel mai mare din parcare. Are curajul Călinoiu să-și prezinte un CV, în care să arate ce-a făcut el bun pentru Gorj (fiindcă rău nu-mi amintesc să fi făcut) în cei peste 30 de ani de activitate, plătit de contribuabil? Despre deplasările în străinătate ale lui Călinoiu, oricine are dreptul să-i reproșeze, mai puțin Manțog. Dacă-l analizăm pe Manțog, omul cu cel mai rafinat instinct personal al profitului, pe care l-au cunoscut gorjenii, a făcut numai rău: rău familiei, rău politicienilor (nu numai democraților), rău gorjenilor, rău minerilor din toată țara, rău sistemului energetic național, rău țării (prin nenumăratele contacte avute cu partenerii externi care l-au mirosit). El este un jurist de întreprindere de stat, pentru care nu a câștigat niciun proces. Tot timpul s-a orientat spre locurile de unde se putea profita fără urme (cum au făcut mulți din cei cercetați și care urmează): n-a ocolit fotbalul, n-a ocolit partea comercială, n-a ocolit partea economică, n-a ocolit politicia... Vedeți ce CV bogat are Manțog? Cine se pricepe la oameni nu are cum să nu-l miroase că este o pușlama și-un ticălos. Toate raportările de fapte bune ale lui Manțog maschează mizeria interesului personal. Manțog nu stă de vorbă cu nimeni dacă nu are de câștigat. Aceștia sunt cei doi lideri cu care ne pierdem timpul fără să ne dăm seama că lor nu le pasă. Cei doi nu au cum să se ridice la nivelul unui scandal care ar presupune soluționarea problemelor mari ale Gorjului, ei se ceartă, nu ca doi intelectuali ci la nivelul educației și instrucției lor. De ce să ne mai mirăm? Ce se-ntâmplă la Gorj se-ntâmplă, de doi ani, și la case mai mari, încât mi-e rușine să spun că sunt român, gorjean cu atât mai mult. Cum nu vii tu Țepeș Doamne ?..., Anonim, Târgu Jiu.
În sfârșit, mai atacă și PSD Gorj actuala putere... Nu înțeleg de ce a fost tolerată aceasta struțo-cămilă numită Alianța. În curând, mulți pd-iști și pnl-iști o să răspundă în fața organelor de anchetă penală pentru jaful pe care l-au făcut. E doar o chestiune de timp, Răzvan Popete, Rovinari.
Ionel Manțog este un orgolios, un cameleon politic făcând turism politic, un om pus pe îmbogățire fără limite, pentru care se află sub incidența legii penale. Președinte C.J., Ion Călinoiu, nu este nici el «ușă de biserică» dar este mai cinstit decât anteriorul pentru că Ion Călinoiu a avut curajul să-i spună, și, ce face Manțog, l-a făcut copil tâmpit
Să-i fie rușine și s-o lase mai ușor cu aprecierile până când justiția își va spune cuvântul în dosarele sale penale pentru că s-ar putea să fie valabile și reciproca la copil tâmpit. Grigore Stepa, Târgu Jiu.