Nr. 1048, Vineri , 12 Ianuarie 2007                                                                                                                          Cotidian editat de GNC Press Impact în Gorj

Curs valutar
Prima pagină
Impact întreabă

Credeți că sancțiunile aplicate angajatorilor pentru munca la negru sunt suficient de mari ?
.:: raspunde ::.

Tiraj auditat de BRAT
 
 
 
 

Șeful Spitalului de la Dobrița, acuzat de atitudine dictatorială

Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, de la Dobrița, comuna Runcu, Cristian Tudose este incriminat de medicii șefi de secție de atitudine abuzivă. Astfel, doctorii spun că actualul director al acestei unități medicale și-a permis să pună în discuție schimbarea șefilor de secții după bunul său plac. Ignorând orice prevedere legală, managerul Tudose a susținut că face schimbările pe care le vrea în virtutea „puterilor ce mi-au fost oferite”, după cum îl citează medicul, încă șef al uneia dintre secții, Marian Olaru. „Dacă este necesară schimbarea unui șef de secție, aceasta se face scoțându-se postul la concurs și nu se numește de director”, afirmă același doctor. [...]

 

Deputatul Romanescu, ambasadorul gorjenilor la Milano [...]

 

Titlurile zilei:

În ultimele trei luni ale anului 2006,

Șapte NUP-uri pentru tot atâția primari gorjeni

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu au soluționat, în ultimele trei luni ale anului 2006, șapte dosare cu plângeri îndreptate împotriva a tot atâția primari gorjeni, toate soluțiile fiind de neîncepere a urmăririi penale. [...]


Marcel Țundrea, transportat de urgență cu ambulanța

Gorjeanul Marcel Țundrea a fost transportat ieri de urgență la Spitalul Județean Târgu-Jiu. Din cauza stării de sănătate precare, acesta a fost externat de la Spitalul din Târgu-Cărbunești și transportat la Centrul TBC al Spitalului Județean Târgu-Jiu pentru a i se efectua investigații medicale. [...]


Gorjul colcăie de muncă la negru

Munca la negru continuă să fie folosită de foarte mulți angajatori gorjeni. Acest lucru i-a determinat pe inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj să aplice în cursul anului trecut amenzi care depășesc 6,5 miliarde de lei vechi. Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al ITM Gorj, Gheorghiță Cusma, salariații Compartimentului Relații de Muncă au sancționat 561 de angajatori gorjeni, valoarea amenzilor fiind de aproximativ 16 miliarde de lei vechi pentru toate contravențiile legate de relația angajat și angajator. În urma verificărilor, afirmă inspectorul Cusma s-a constatat că se lucrează fără forme legale, că patronii nu depun documentele de plată a salariilor, că tot patronii sunt cei care nu achită drepturile stipulate de lege în cazul sarcinii sau pentru îngrijirea copiilor. [...]


Încercând să tragă în piept Finanțele,

Edilii gorjeni au raportat date false

Șefii administraților locale din trei comune gorjene au încercat să înșele Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj. Cei trei primari ai localităților Borăscu, Bălănești și Bengești-Ciocadia au raportat la instituția financiară întinderi mult mai mici decât cele existente în realitate atunci când le-a fost solicitată suprafața de teren pe care o dețin. [...]


Astăzi se strigă adunarea la Pandurii

Gata cu vacanța, începe chinul !

În această dimineață, jucătorii de la Pandurii își vor încheia vacanța. Mai bine de o lună, elevii lui Eugen Neagoe au avut liber, așa că a venit timpul ca și gorjenii să se reunească în vederea reluării antrenamentelor. Mai exact, Pandurii s-au adunat ultimii dintre echipele de primul eșalon, restul prim-divizionarelor având deja câteva zile de pregătire. [...]



SNP Petrom, amendată pentru bomboane expirate

Societatea Națională a Petrolului (SNP) Petrom din Târgu-Jiu a fost sancționată de către inspectorii Oficiului pentru Protecția Consumatorilor (OPC) Gorj. Motivul aplicării amenzii l-a reprezentat faptul că la punctul alimentar situat în zona Lido a cartierului 9 Mai din municipiul Târgu-Jiu au fost depistate la comercializare bomboane, dropsuri și bere cu termen de valabilitate expirat, după cum afirmă directorul OPC, Dan Radu. [...]


Bursa - și pentru gorjeni

Evoluția Bursei de Valori București

Scăderea de la Bursa de Valori din ultimele zile, evidențiată și în cazul cotațiilor prezentate în cotidianul nostru, s-a încheiat. Ieri majoritatea titlurilor cotate au înregistrat creșteri, indicele BET apreciindu-se cu 1,15%, iar indicele BET-FI chiar cu 2,24%. Pe piața RASDAQ s-a înregistrat aceeași tendință, indicele RAQ-I crescând cu 5,74%. [...]

 

Revista Presei

Ascultati posturile radio romanesti cu player-ul Gazete.ro

Informații utile
Link-uri utile
 
 
 



 

 
 

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 22.03.2004. Last update: 06.12.2006