Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
SPORT

Hizo spune:

„Mălăele are fițe de cartier!”

Mălăele mai are trei meciuri în care să-și demonstreze valoarea Lucian Mălăele este de o săptămână la Pandurii, timp în care Viorel Hizo l-a observat atent pe mijlocașul de care nu s-a arătat prea încântat. „Am așteptat mai multe de la el”, recunoaște „Dulăul”, care totuși vrea să-l mai testeze pe fotbalist în următoarele trei meciuri. „O să mai vedem, mai avem câteva meciuri în țară și voi vedea cum se mișcă”, a mai declarat tehnicianul, referindu-se la jucătorul pentru care a insistat să-l aibă în pregătiri.

Va merge în Cipru?
„Mălăele a venit aici cu fițe de cartier în cap, dar mie nu-mi plac jucătorii de acest fel. De regulă nu permit unui jucător faultat să execute tot el penaltiul dar am vrut să îi testez caracterul. S-a îndreptat către minge, s-a oprit și apoi a șutat foarte slab iar portarul a respins”, a spus Viorel Hizo referindu-se la fotbalistul adus la echipă pentru a acoperi postul de coordonator. „Nu prea avem soluții acolo la mijlocul terenului, însă asta nu înseamnă că vom transfera pe oricine numai pentru a avea un jucător pe acel post”, a spus recent Viorel Hizo. După ce în această pauză competițională gorjenii nu au transferat nici un jucător care să preia prerogativele unui play-maker, Hizo este dispus să meargă pe mâna mijlocașului. „Trebuie să-mi demonstreze în cele trei meciuri amicale că ne va fi util”, a mai spus Hizo, apunând că ar fi posibil să nu-l ia pe jucător în cantonamentul din străinătate.
Totuși, gorjenii se află într-o postură destul de delicată pentru acoperirea respectivului post de mijlocaș, mai ales după ce mai întâi a picat transferul lui Schumacher, apoi cel al lui Paleacu, iar Sava întârzie să dea un răspuns.

COSMIN BRUJAN

Vin banii de la Mititelu

O dată cu împăcarea dintre conducerea pandurilor și cea a Universității Craiova și organizarea unui joc amical între cele două echipe, gorjenii sunt pe cale de a primi și niște bani de la fosta divizionară A. „Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, are o datorie mai veche către Pandurii Târgu Jiu de 15.000 de euro, bani care ni se cuveneau în urma turneelor de fotbal în sală denumite Cupa ESO de mai bine de doi ani. Domnul Mititelu ne-a promis că în viitorul apropiat ne va da banii și sunt sigur că așa va fi”, a spus directorul general al pandurilor, Viorel Temelescu. Acesta a mai mărturisit că speră ca, la anul, din regiunea Olteniei trei echipe să fie în Divizia A. „De ce nu am fi trei echipe în A? Noi, Vâlcea și Craiova! De ce numai din Moldova să fie mai multe echipe? Vă spun eu că aici sunt fotbaliști mai buni decât din partea aceea a țării, iar Oltenia merită să fie reprezentată puternic pe prima scenă a țării”, a mai spus Temelescu.

Vrem să fim «nașii» lui Dinamo

Pandurii vor să dreseze „câinii roșii” Din nou programul meciurilor amicale din turneul cipriot al pandurilor a fost dat peste cap. „Știam că vom întâlni Valerenga, însă vom întâlni un alt adversar tot din Norvegia”, a spus directorul general al gorjenilor, Viorel Temelescu. Tot ieri, târgujienii au aflat și numele celei de-a patra echipe pe care o vor întâlni în Cipru. În total, Pandurii vor juca cinci meciuri amicale în cele 15 zile în Insula Afroditei.

Noi adversari pentru Pandurii
În cele cinci meciuri din Cipru, Pandurii vor întâlni campioana Georgiei, Dinamo Tbilisi, apoi vor juca cu Sandefjord din Norvegia, după care cu Dubnica din Slovacia, Jalgiris Vilnius (Lituania) și Dinamo Kiev. „Avem un program de meciuri foarte puternic”, a spus ofițerul de presă al pandurilor, Bogdan Tudor, care a completat declarând că toți adversarii sunt de calibru. „Am aflat și numele ultimilor adversari. Sandefjord este o echipă nou promovată din Norvegia. Jalgiris Vilnius a terminat locul 8 din 10, au un nou antrenor și un nou sponsor, iar din câte au spus vor să tragă la titlu în Lituania”, a mai spus Bogdan Tudor.

De trei ori Dinamo
În următoarele cinci săptămâni, Pandurii vor întâlni trei echipe care se numesc Dinamo. Mai întâi, pe data de 8 februarie, gorjenii vor întâlni Dinamo Tbilisi pentru ca 11 zile mai târziu echipa lui Hizo să întâlnească Dinamo Kiev, toate fiind jocuri amicale. În etapa a doua a returului, târgujienii vor întâlni pe teren propriu pe Dinamo București.
Fiind un dinamovist convins, Temelescu spune că de la promovarea pandurilor în Divizia A simpatia pentru „câinii roșii” a dispărut, Pandurii fiind acum echipa îndrăgită. „Îmi doresc să batem toate echipele cu numele Dinamo. Mai întâi îi luăm pe cei din Est… Dinamo Tbilisi și Dinamo Kiev, și apoi pe cei de la Dinamo București. De fapt, acest ultim meci contează, și vă spun că nu au nici o șansă la Târgu Jiu”, spune foarte optimist Temelescu.

Programul meciurilor amicale din turneul cipriot

8 februarie: Dinamo Tbilisi (Georgia)
11 februarie: Sandefjord (Norvegia)
13 februarie: FK ZTS Dubnica (Slovacia)
16 februarie: Jalgiris Vilnius (Lituania)
19 februarie: Dinamo Kiev (Ucraina)

COSMIN BRUJAN

Recurs amânat

Recursul în cauza privind instituirea de către Fisc a sechestrului asupra averii lui Gigi Becali va fi luat în discuție de instanța Tribunalului București peste o lună, avocații finanțatorului Stelei cerând, azi, amânarea cauzei, pentru studierea unor acte noi depuse la dosar. Instanța Judecătoriei sectorului 3 București a admis, în noiembrie, contestația lui Gigi Becali față de măsura dispusă de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) privind instituirea sechestrului asigurator asupra averii sale. Totodată, instanța a dispus anularea deciziei de sechestru și ridicarea acestuia. ANAF a făcut recurs la această măsură. ANAF a instituit, la jumătatea lunii octombrie, sechestru asigurator asupra averii lui Gigi Becali, ca acționar al FC Steaua, și a solicitat răspunderea în solidar a acestuia pentru datoriile clubului către stat, în valoare de circa 11 milioane de euro.

Boris Keca recunoaște:

Viorel Hizo este un antrenor dur !

Bosniacul a fost unul dintre cei mai buni panduri în finalul turului Cantonamentul de la Rânca a trecut, iar fotbaliștii de la Pandurii se uită în urmă și zâmbesc. „Bine că a trecut”, spune bosniacul Boris Keca. Acesta spune că până acum a avut parte iarna doar de două cantonamente montane. „Am mai trecut o dată printr-un cantonament când am venit în România cu domnul Stoichiță, la Predeal. Am urcat și pârtia Clăbucet. Asta e pregătirea de iarnă pe care trebuie să o treacă fiecare jucător și după aia o să fie mai ușor pentru noi”, spune Keca referindu-se la cea mai grea perioadă din viața unui fotbalist: cantonamentul montan.
Boris vorbește și de stagiul de la Rânca. „Problema a fost cu terenul. Mai trebuia un antrenament după-amiaza cu mingea, dar asta e, o să recuperăm în Cipru”, spune Keca. Când vine vorba să-l caracterizeze pe antrenor, Boris spune c㠄din câți antrenori am avut mi s-a părut că Hizo a avut cele mai tari antrenamente”. Apoi, bosniacul încearcă să o dreagă. „Dar asta e bine pentru că o să ne fie mult mai ușor în campionat”, mai completează Boris Keca.
Despre debutul de campionat, bosniacul este optimist. „Primele etape nu se știe niciodată, echipele sunt în căutarea echipei de bază și orice e posibil. Chiar în prima etapă la Constanța e posibil să luăm chiar și trei puncte”, spune Keca.
Referindu-se la campania de achiziții, jucătorul adus de la Steaua spune că echipei îi lipsește un atacant. „Venirea lui Dragomir, cu o mare experiență, și a lui Karamian, care e un jucător bun, ne-a întărit. A venit și Mălăele care eu zic că este un fotbalist foarte bun. Poate ne mai trebuie un vârf”, a spus în încheiere Boris Keca.

COSMIN BRUJAN

Thwaite convocat la naționala Australiei

Președintele Consiliului de Administrație al FC Național, Constantin Iacov, a declarat, luni, că jucătorul Michael Thwaite a fost convocat la naționala Australiei pentru meciul cu reprezentativa Bahrainului, din 22 februarie. „ Thwaite o să stea doar zece zile alături de colegii de la FC Național pentru că, pe 19 februarie, va trebui să se prezinte la o convocare a naționalei pentru meciul cu Bahrain” , a spus Iacov.
Michael Thwaite, al cărui contract cu FC Național va expira în vară, a semnat o înțelegere pe cinci sezoane cu Wisla Cracovia, echipă pregătită de Dan Petrescu, înțelegere valabilă de la 1 iulie 2006.
Deoarece nu a dorit să își prelungească acordul cu gruparea bancară, Thwaite nu a fost luat în cantonamentul din Italia și a fost trimis să se antreneze alături de divizionara C, AFC Clinceni, satelitul bancarilor. Între timp, Thwaite a fost reprimit la echipa antrenată de Cristiano Bergodi, dar nu se va alătura coechipierilor săi decât atunci când aceștia vor reveni în țară, pe 4 februarie. Fundașul va pleca spre Australia pe 15 februarie.
Meciul dintre naționalele Bahrainului și Australiei va conta pentru grupa D de calificare la Cupa Asiei ce se va desfășura în 2007. Turneul final va fi organizat pentru prima oară de patru țări: Indonezia, Malaysia, Thailanda și Vietnam.
Constantin Iacov a precizat că nu a mai fost contactat de nici un oficial al clubului Wisla pentru transferul jucătorului australian, deși antrenorul grupării poloneze, Dan Petrescu, se află în România și a declarat că va negocia trecerea din această iarnă a fundașului bancar la echipa din Cracovia.

 

Clasamentul Diviziei A, la finalul turului

1. Dinamo
2. Steaua
3. FC Național
4. Poli Timișoara
5. CFR Cluj
6-7. Rapid
6-7. FC Argeș
8. Farul
9. Sportul Stud.
10. Poli Iași
11. Gloria
12. PANDURII
13. Jiul
14. FCM Bacău
15. Oțelul
16. FC Vaslui

15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15

1
9
8
7
7
7
7
7
6
6
5
3
2
3
1
0

2
4
3
5
5
4
4
2
4
2
4
4
6
3
6
6

3
2
4
3
3
4
4
6
5
7
6
8
7
9
8
9

36 – 13
27 – 10
17 – 17
19 – 9
19 – 12
19 – 14
19 – 14
21 – 20
20 – 17
12 – 16
13 – 19
11 – 20
10 – 20
10 – 22
9 – 25
7 – 21

32p
31p
27p
26p
26p
25p
25p
23p
22p
20p
19p
13p
12p
12p
9p
6p

(+8)
(+10)
(+3)
(+2)
(+5)
(+4)
(+4)
(-1)
(+1)
(-4)
(-2)
(-11)
(-9)
(-12)
(-15)
(-15)

 

Clasamentul Diviziei D la finalul turului

1. Petrolul Țicleni
2. Dinamo Stănești
3. Parângul Sadu
4. Vulturii Fărcășești
5. Dumbrava Câlnic
6. Universitatea Tg-Jiu
7. Rostramo Târgu Jiu
8. AS Drăguțești
9. Energetica Tismana
10. Viitorul Negomir
11. Știința Peștișani
12. AS Stejari
13. Știința Turburea
14. U nirea Dragotești
15. Viitorul Cătunele
16. Recolta Bălești

15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15

12
12
11
10
9
8
7
7
7
5
5
5
3
3
1
0

2
1
3
2
1
3
3
2
1
3
2
3
1
3
1
1

1
2
1
3
5
4
5
6
7
7
8
7
11
9
13
14

81-7
46-23
63-15
48-19
46-20
42-26
54-28
41-37
39-38
32-34
32-62
31-35
20-67
25-55
18-67
16-102

38p
37p
36p
32p
28p
27p
24p
23p
22p
18p
17p
15p
13p
12p
4p
1p

(+15)
(+16)
(+12)
(+8)
(+4)
(+3)
(+3)
(+2)
(-2)
(-3)
(-4)
(-9)
(-8)
(-10)
(-20)
(-20)

 

Clasament la finalul turului, Divizia B2

1. „U” Craiova* 
2. CSM Rm. Vâlcea 
3. U. Urziceni 
4. Petrolul 
5. D. Mioveni 
6. P. Câmpina 
7. M. Motru 
8. FC Caracal  
9. CS Otopeni 
10. D. Giurgiu 
11. Astra 
12. Rapid II 
13. Dinamo II 
14. Inter Gaz 

15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15

1






































19-5 
25-10 
26-9 
24-15 
17-10 
20-16 
13-8 
16-20
13-13 
14-20 
22-27 
15-30 
16-21 
12-21 

33p
31p
30p
26p
25p
23p
21p
21p
20p
18p
17p
16p
15p
14p

 

 

Clasament la finalul turului, Divizia B2

1. „U” Craiova* 
2. CSM Rm. Vâlcea 
3. U. Urziceni 
4. Petrolul 
5. D. Mioveni 
6. P. Câmpina 
7. M. Motru 
8. FC Caracal  
9. CS Otopeni 
10. D. Giurgiu 
11. Astra 
12. Rapid II 
13. Dinamo II 
14. Inter Gaz 
15. Juventus 
16. FC Sibiu

15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15

1













3
2















4
2















8
11

19-5 
25-10 
26-9 
24-15 
17-10 
20-16 
13-8 
16-20
13-13 
14-20 
22-27 
15-30 
16-21 
12-21
13-19
6-27 

33p
31p
30p
26p
25p
23p
21p
21p
20p
18p
17p
16p
15p
14p
13p
8p

 

 

Clasament la finalul turului, Divizia C6

1. Oltchim Rm. Vâlcea
2. Sparta Mediaș
3. CSM Sebeș
4. Inter Blaj
5. EMC Rovinari
6. CS Vulcan
7. Minerul Uricani
8. Soda Ocna Mureș
9. Gilortul Tg. Cărbunești
10.Minerul Mătăsari
11.Inter Petrila
12.Metalul Aiud
13.FC II Sibiu
14.Lotru Brezoi

13
13
13
13
13
13
13
13
13
13
13
13
13
13

11
8
7
8
8
7
7
6
4
3
3
3
1
0

1
2
5
2
1
1
1
3
1
3
3
2
2
4

1
3
1
3
4
5
5
4
8
7
7
8
10
9

37-6
38-17
26-12
15-9
15-14
21-12
23-18
16-13
13-32
11-13
14-25
7-23
10-38
12-26

34p
26p
26p
26p
25p
22p
22p
21p
13p
12p
12p
9p
5p
4p

 

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 



Imnul Pandurii (.mp3)

 

 

 

 

 

  
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.