Minerii din Gorj devin din nou importanți pentru țară după ce atunci când au dorit să-și facă publice doleanțele la București nu au fost doriți. În cazul exploziei de la Anina s-a văzut din nou prin ce trec ortacii și cât de puțin sunt plătiți pentru munca și riscurile pe care și le asumă. O muncă pe care puțini ar face-o și ar îndura-o mai ales în condițiile care se oferă la unele exploatări miniere.
Cei din Gorj au fost, însă, de fiecare dată supapa care a asigurat surplusul de energie pentru sistemul național, un surplus ce se obține prin eforturi mari ale acestora, fără zile libere sau concedii. Păcatul este că de fiecare dată se întoarce fața către mineri doar când este nevoie de ei, în rest fiind puși în rând cu acei mineri din Vale care l-au însoțit pe Miron Cozma în București sau la Costești și Stoenești.
Cu alte cuvinte se ajunge la aceleași cuvinte că în Gorj este scăparea în momente de restriște, energeticienii și minerii din acest județ fiind cei ce duc greul atunci când nu există alte alternative. Și am spus bine alte alternative pentru că Gorjul a pierdut când s-a impus ca Mintia să producă și Rovinari și Turceni să intre în repaus. Un repaus care a adus bani puțini societăților energetice, miniere și prestatorilor de servicii. Ca să nu mai vorbim și de faptul că în Gorj se produce cea mai ieftină energie pe cărbune și există cea mai mare capacitate de producere a energiei pe combustibil solid din țară.
În aceste condiții, în care nici prețul cărbunelui nu a crescut, cum s-a întâmplat la orice alți combustibili, se dovedește că energia pe lignit este cea mai sigură, rentabilă și în cantități suficiente. Cei din Gorj sunt singurii care pot produce, de asemenea, în foc continuu. Cu toate acestea din munca energeticienilor și minerilor gorjeni își umflă buzunarele firme din afara județului, care nu pot oferi variante de locuri de muncă pentru disponibilizați sau pentru membrii familiilor celor angrenați în această activitate.
În aceste zile se pare că și Marin Condescu a întărit rândurile Centralei Naționale Miniere, absorbind mare parte dintre minerii din Valea Jiului. O mișcare pe cât de abilă pe atât de riscantă, fiind greu de stăpânit niște sindicate învățate să fie conduse în maniera Cozma și a locotenenților acestuia. Cei din USMO au reușit de fiecare dată să-și negocieze amiabil condițiile de lucru, doar cu câteva mitinguri pașnice de-a lungul existenței uniunii, ceea ce i-a făcut un partener credibil la negocieri. De fapt cel mai credibil este, totuși, Condescu, acesta nefiind adeptul acțiunilor în forță, mai ales că majoritatea populației consideră, încă, niște brute care își bat concetățenii cu ranga. Este păcat că nu a fost acceptat mitingul din toamnă la București pentru a arăta unei țări întregi că minerii din Gorj nu sunt recalcitranți și sunt capabili să-și solicite drepturile într-un mod civilizat.
Urmează o perioadă de o lună în care termocentralele vor pufăi din greu pentru a produce energie, urmată, desigur, de o pauză impusă de repornirea hidrocentralelor mișcate de zăpezile și ghețurile ce se topesc în primăvară. Dacă va fi secetă în acest an se va mai uita lumea spre noi, altfel urmând să fim in nou uitați de guvernanții de la București, mai ales că afacerile lor cu Gorjul merg strună în orice condiții.
