Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
NAŢIONALE

Șeful statului susține:

Diplomații români trebuie să renunțe la atitudinea rezervată

Traian BăsescuPreședintele Traian Băsescu le-a cerut diplomaților români, vineri, să renunțe la atitudinea rezervată de a gândi de două ori pentru a nu spune nimic, considerând necesar ca diplomatul român să gândească repede și să spună tot ce are de spus în favoarea țării sale. La ceremonia inaugurării Institutului Diplomatic Român, șeful statului și-a exprimat speranța că România are potențialul să creeze „acel diplomat de tip nou, care are comportamentul unui antemergător”.  În opinia lui Băsescu, acesta trebuie să fie „deschizătorul de drumuri, diplomatul cu curaj, diplomatul care nu are nici o reținere să apere valorile țării lui”.
Traian Băsescu a apreciat că, în ultimul an, politica externă a României s-a dinamizat. El a precizat c㠄plusul de dinamism” a fost dat de reluarea legăturilor tradiționale cu țările din spațiul arab și din Asia-Pacific. Șeful statului a mai afirmat că marea contribuție a diplomației românești va fi înspre est, precizând că o țară puternic ancorată în sistemul de securitate și realitățile lumii civilizate își va crește valoarea pe măsură ce va fi capabilă să dezvolte democrație la est de frontierele NATO și UE. Președintele a adăugat că trebuie format un grup de diplomați capabili să dezvolte bune relații cu vecinii României din est și cu țările riverane Mării Negre. El a mai spus că, pentru aceasta, este nevoie de tenacitate, de răbdare, de forță, de capacitatea de a găsi soluții împreună cu statele din estul României.
Însă, Traian Băsescu a atras atenția că diplomația românească are datoria să promoveze nu doar interesul național, ci și interesele structurilor euro-atlantice din care face parte România.

(M.F.)

Urmărire penală privind lipsa documentelor legate de averea lui Năstase

Adrian Năstase Parchetul instanței supreme a început o urmărire penală în cazul dispariției documentelor referitoare la contul Danei Năstase de la Oficiul de Prevenire a Spălării Banilor. Dosarul întocmit de oficiu în legătură cu acest caz a dispărut în anul 2001. Din acest motiv, procurorii au început urmărirea penală pentru infracțiunea de sustragere de documente, urmând ca investigațiile să scoată la iveală și persoana vinovată de această fapta.
Săptămâna trecută, Parchetul General a fost sesizat cu privire la faptul că din arhiva Oficiului de Prevenire a Spălării Banilor a dispărut o sesizare venită din partea băncii Creditanstalt care anunța oficiul că în 1999 în contul Danei Năstase s-a depus suma de 400.000 de dolari. Conform legislației, banca avea datoria să anunțe această tranzacție - pentru că era una mai mare de 10.000 de euro - iar oficiul ar fi trebuit să verifice legalitatea provenienței banilor.
Angajații Oficiului de Prevenire a Spălării Banilor au făcut la acea vreme câteva investigații în legătură cu acest caz, iar întreaga documentație a fost depusă la arhiva instituției. După ce Adrian Năstase a fost numit prim ministru al României, dosarul a dispărut.

HotNews.ro

 

Românii cu restricții vor putea
ieși din nou din țară

50 de mii de români, care aveau restricție de a pleca din țară, vor putea călători din nou. Peste 7 mii dintre aceștia au pașapoartele reținute de la vamă, pentru că au depășit termenul legal de ședere în străinătate. Noua lege va intra în vigoare pe 29 ianuarie, la ora 0 și prevede mai multe modificări ale condițiilor în care se poate ieși din țară.
Condițiile privind documentele de călătorie, vaucherele, alte asigurări și sumele de bani cerute rămân aceleași. În schimb, se relaxează tratamentul aplicat celor care au greșit, pe ideea că sunt mai mulți români cinstiți care ies din țară, decât cei care încalcă legea. Cei care au pașaportul suspendat pentru că au depășit cele trei luni legale de stat în spațiul Schengen vor fi iertați. Pentru cei returnați sau aduși în țară pe baza unor acorduri de readmisie, ca și pentru cei care au comis infracțiuni în alte state, se mențin unele restricții, dar numai magistrații pot decide aceste măsuri. Măsurile se mențin și pentru cei pentru care au interdicție de a părăsi localitatea sau țara, pentru cei care au de executat pedepse cu închisoarea mai mari de 2 ani și pentru cei despre care există informații că folosesc pașaportul pentru a se sustrage unor cercetări. Cei care au săvârșit infracțiuni într-o anumită țară pot călători oriunde în spațiul Schengen, cu excepția statului pentru care au primit interdicția.

(R.T.)

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ
 
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.