O plângere penală depusă împotriva conducerii GRIMEX în care erau arătate toate ilegalitățile săvârșite în societate a fost soluționată cu neînceperea urmăririi penale de către polițiști. Propunerea a fost confirmată, ulterior, și de procurori, ce-i drept pe vremea când Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj era condus de Gheorghe Roibu. [...]
Ziua de vineri a fost una în care președintele Consiliului Județean a avut parte de cele mai multe critici pe care le-a adunat de când este în funcția respectivă. Reprezentanții Alianței DA au fost cei care l-au mitraliat pe cel [...]
Perioada de liniște în care părea să fi intrat prim-vicepreședintele PD Gorj Liviu Andrei a fost doar una aparentă, pusă pe seama sărbătorilor de iarnă, după cum a menționat chiar acesta ieri, într-o primă ieșire la rampă în acest an. Și, primul discurs, primele declarații de dragoste pentru [...]
Direcția Sanitar-Veterinară (DSV) Gorj continuă acțiunea de monitorizare și control a unităților de panificație din județ. În această săptămână au fost aplicate brutăriilor două sancțiuni în valoare de 20 de milioane de lei pentru nerespectarea condițiilor igienico-sanitare. [...]
Edilul-șef al orașului Bumbești-Jiu a ieșit, zilele trecute, pe postul local pentru a atrage atenția foștilor și viitorilor contracandidații că nu se dă bătut. Timp de o jumătate de oră, Ion Stănculete a vorbit despre problemele existente la nivelul comunității dar și despre adversarii săi [...]
La câteva ore după revenirea din cantonamentul de la Rânca, jucătorii de la Pandurii au jucat un amical în compania echipei satelit din Divizia C, EMC Rovinari. Elevii lui Hizo s-au impus la pas cu 3-0, dar antrenorul nu și-a putut face o idee despre jocul fotbaliștilor [...]
Comisia Județeană în domeniul Egalității de șanse între Femei și Bărbați (COJES) s-a întrunit pentru prima dată ieri, la Sala Maură a Prefecturii Gorj, fiind prezentă la ședință și Maria Moța, șeful Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). [...]
Numărul persoanelor vârstnice gorjene care doresc să primească un loc la unul dintre căminele de îngrijire al bătrânilor din județ crește în fiecare săptămână, a precizat Constantin Preoteasa, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj. De cele mai multe ori solicitările sunt prin intermediul telefonului și vin din partea [...]