Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament pe legile sănătății Executivul a aprobat, în ședința de joi, pachetul de legi privind reforma sistemului sanitar și a decis să-și asume răspunderea în fața Parlamentului pentru aceste acte normative, a anunțat primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu. Pachetul cuprinde 17 legi. Premierul a precizat că nu s-a stabilit încă data la care Executivul se va prezenta în Legislativ pentru a-și asuma răspunderea pe legile sănătății.
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat că în centrul atenției reformei din sănătate se află cetățeanul. El a precizat că proiectul legislativ conține 11 puncte ce reprezintă noutăți absolute în ceea ce privește legislația în domeniu. Pachetul legislativ reglementează activități din punct de vedere al modului în care se vrea definită sănătatea publică, asistența medicală primară, programele naționale de sănătate, sistemul național de urgență, asistența medicală comunitară, transplantul de organe, asigurările voluntare de sănătate, răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorilor de servicii medicale. Pentru prima oară în România veți găsi reglementări privind legătura dintre medicul de familie și cetățean, dar și prevederi privind faptul că asistenții comunitari vor face îngrijiri medicale la domiciliu. Am alocat 400 miliarde lei vechi pe 2006 pentru astfel de îngrijiri, a spus Nicolăescu. El a adăugat că pachetul legislativ prevede și asimilarea în legislația românească a normelor europene în ceea ce privește transplantul. Vom repune în funcție, la alți parametri, Agenția Națională de Transplant și i-am asigurat deja finanțare. Vrem să facem mai multe transplanturi în România și credem că vom salva de 10 ori mai multe vieți efectuând transplante în țară, a explicat ministrul Sănătății. Nicolăescu a spus că pachetul legislativ va reglementa și activitatea organizațiilor profesionale din sănătate, în sensul ca acestea să se transforme din asociații cu tentă sindicală și patronală în unele care să elaboreze standarde profesionale. Totodată, conform noilor reglementări, casele paralele de asigurări sociale de sănătate se vor privatiza Nicolăescu a precizat că în cadrul ședinței de guvern a fost aprobat un amendament care stipulează că, în termen de 12 luni (de la promulgarea pachetului de legi privind reforma în sănătate - n.r.), casele paralele se reorganizează în vederea privatizării. Taxa pe viciu În urmă cu două săptămâni, premierul Călin Popescu-Tăriceanu anunțase că Executivul urmărește ca serviciile din sănătate să ajungă la un nivel de calitate superior, iar existența altor case de asigurări de sănătate decât Casa Națională face ca sistemul să funcționeze cu două viteze. Fonduri suplimentare pentru finanțarea sistemului sanitar - infrastructură, finanțarea programelor naționale de sănătate - vor fi obținute prin aplicarea taxei pe viciu. Fumătorii ar putea plăti cu 20 eurocenți (aproximativ 0,7 lei noi) mai mult pe un pachet de țigări din luna martie, taxa pe viciu fiind reglementată în pachetul de legi privind reforma în sănătate. Nicolăescu a declarat că această taxă nu trebuie confundată cu o acciză, ea fiind o taxă pe consumul produselor care dăunează grav sănătății. Taxa pe viciu este de 10 euro/1.000 de țigări, adică 20 eurocenți/pachetul de țigări, și 200 euro/hectolitrul de alcool rafinat. Sperăm că taxa va intra în exercițiu de la 1 martie a.c., a spus Nicolăescu. Ministrul Sănătății a precizat că, din estimările făcute, în 2006 se vor aduna în bugetul ministerului din taxa pe viciu 150 milioane euro, iar în 2007 suma ar putea crește la 200 milioane euro. Nicolăescu a anunțat că din 2007 se va introduce și un impozit suplimentar pe reclamele care fac publicitate la țigări și băuturi alcoolice. După cum a declarat Eugen Nicolăescu în repetate rânduri, reforma sănătății pe care o preconizează are în vedere schimbarea modului de administrare a spitalelor, descentralizarea sistemului prin parteneriate cu autoritățile locale, precum și introducerea în sistem a managementului financiar bazat pe stabilirea unei corelații stricte între banii cheltuiți și serviciile medicale oferite de spitale. În momentul de față, în România, nu se știe cât costă cu adevărat un act medical, lucru inadmisibil, sublinia în intervențiile sale Eugen Nicolăescu. Este pentru a doua oară când Guvernul Tăriceanu își asumă răspunderea pe un pachet legislativ. În vara anului 2005 Executivul și-a asumat răspunderea în Parlament pe pachetul de legi privind proprietatea și reforma justiției. Partidul Social Democrat (PSD) a anunțat că va depune o moțiune de cenzură în cazul în care Guvernul va decide să-și asume răspunderea pentru pachetul de legi privind reforma în sistemul sanitar. (R.P.) Peste o mie de apartamente avariate în urma exploziilor de la Craiova Peste o mie de apartamente au fost avariate, iar zeci de mașini au fost distruse în urma celor două explozii produse, joi dimineață, într-un cartier din Craiova și soldate cu un mort și doi răniți grav.
În urma primei deflagrații, ce avut loc la ora 5.30 la un punct termic din cartierul Lăpuș - Argeș din municipiul Craiova, o angajată a punctului termic și-a pierdut viața, iar un bărbat care trecea prin zonă a fost grav rănit, fiind internat în secția de terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență. Potrivit medicilor, bărbatul este în comă de gradul patru, medicii fiiind rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire. În urma celei de-a doua explozii, produse în jurul orei 6.30 într-un apartament dintr-un bloc aflat lângă punctul termic, un bărbat a fost grav rănit, fiind dus și el tot la Spitalul Județean din Craiova, la Terapie Intensivă. De asemenea, în urma celor două deflagrații au fost afectate peste o mie de apartamente din blocurile aflate în zonă și au fost distruse zeci de mașini parcate în apropierea punctului termic. Potrivit viceprimarului Craiovei, Sorin Iordache, șapte echipe din care fac parte reprezentanți ai Primăriei, ai Distrigaz Sud și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență merg din apartament în apartament pentru a evalua pagubele produse. Viceprimarul Craiovei a declarat că locatarii care au avut de suferit de pe urma exploziei vor fi mutați, pentru câteva zile, în căminele unor școli și licee din municipiu, până când locuințele lor vor fi reparate. O mie de apartamente au rămas în frig din cauza geamurilor sparte și a tocăriei distruse. Am vorbit cu cei de la Inspectoratul Școlar și am identificat câteva locuri de cazare pentru locatarii afectați de explozie. Este vorba de Căminul Școlii Traian Demetrescu și Căminul Liceului Matei Basarab, a declarat viceprimarul Sorin Iordache. Potrivit acestuia, au fost deja contactate firmele ce urmează să remedieze problemele din apartamentele afectate de explozii. Punctul termic din cartierul Lăpuș-Argeș, unde s-a produs prima explozie, a fost inițial centrală de gaze, potrivit directorului Distrigaz Sud, Petre Ciocănescu. Acesta a spus că, cel mai probabil, exploziile s-au produs din cauza unor acumulări de gaze din canalele termice. (M.F.) |