Și-a căutat nevastă și s-a ales cu deținuții pe cap Un bărbat din Târgu Jiu are de doi ani, fără să-și dorească, o nouă ocupație. Omul este chemat la judecătorie chiar și de două ori pe săptămână. Deține calitatea de inculpat, deși n-a încălcat niciodată legea. El este obligat să vină în fața judecătorilor și abia atunci îi cunoaște și pe cei care-l acuză de diverse infracțiuni. Daniel Bogdan a fost adus în fața instanței, în ultimii doi ani, de aproape 60 de ori. Cei care-l reclamă, pentru fapte imaginare, sunt deținuții din mai toate penitenciarele din țară. Tot ceea ce își doresc cei aflați în pușcărie este, ca prin aceste cereri, să ia contact cu lumea exterioară, deși în plângeri solicită condamnarea pentru fapte penale. Când văd că gluma se îngroașă, deținuții renunță la proces. Daniel Bogdan se trezește cu citațiile și de două ori pe săptămână și dacă la început l-au șocat, acum au devenit o obișnuință. Totul a început de la un anunț la rubrica matrimoniale, când Daniel Bogdan își căuta nevastă. A avut succes, și-a găsit soție, tocmai din București, dar s-a ales cu o problemă pe cap. De când am dat anunțul au început să curgă și procesele. Și am strâns aproape 60 de procese, din care doar două s-au terminat până acum. Am zis că n-o să mai merg, este pierdere de vreme. Am și eu altceva de făcut decât să-mi pierd timpul prin sălile de judecată, dar acum a intervenit și curiozitatea. Vreau să văd ce am mai făcut. Am fost acuzat că am furat soția altuia, că am furat bunurile dintr-o locuință, că am insultat și calomniat. Asta în procesele penale. Am și în civil, m-am făcut frate cu deținuții că unul mă cheamă pentru partaj de bunuri succesorale sau pentru acțiuni imobiliare și eu săracul de mine stau într-o cameră de doi pe doi, a declarat Daniel Bogdan care, conform proceselor pe care le are, înseamnă că a încălcat la greu legea.
Adresele inculpaților, luate din cartea de telefon La început omul s-a speriat, la fel și vecinii care s-au uitat cu suspiciune la Daniel Bogdan, deși au trăit multă vreme lângă el. Toate plângerile sunt formulate de pușcăriași din toată țara, care prin aceste practici își doresc să iasă, măcar pentru câteva ore, din detenție. Avocata Laura Dragotescu spune că aceste practici sunt des folosite de deținuți care numai așa își pot vedea familia sau se pot transfera în alte penitenciare mai aproape de casă sau mai bune, din punct de vedere al condițiilor. Și conducerea penitenciarelor cunoaște isprăvile deținuților, dar nu pot face nimic. Eugen Simescu, directorul Penitenciarului de Maximă Siguranță din Târgu Jiu, spune că numai anul trecut au existat 717 deținuți din 900, transferați din alte penitenciare pentru acte judiciare. Se dau în judecată între ei sau se folosesc și de alte nume din afară. Fac rost de adrese din cartea de telefon sau reviste și îi acționează în judecată. Tot ce vor ei este să ia contact cu lumea exterioară, a declarat Simescu. Legea permite ca cel considerat prejudiciat prin astfel de practici să se îndrepte împotriva celor care le fac, însă nimeni nu mai cere acest lucru fiindcă înseamnă să o ia de la capăt cu alte procese. GABRIELA MLADIN |