Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
Zic si eu, nu dau cu paru' !Editorial de Cosmin Pigui

Cum se fac banii…

În plin proces de controlare a averii lui Dan Ioan Popescu, la doar o aruncătură de băț de noi există un izvor de milioane de euro care crește și mai mult conturile fostului ministru. Când discutăm despre corupție și hoție în această țară majoritatea constată că tatăl dracilor este Dan Ioan Popescu. Pe mâinile acestuia au fost banii Industriilor pe care i-a împărțit diferiților prieteni de partid sau familie, exemplele fiind foarte multe. Izvorul de bogăție pentru familia Popescu se regăsește chiar în Defileul Jiului unde s-au demarat lucrările de amenajare hidrotehnică pentru două centrale în munți și finalizarea barajului de la Sadu.
Executantul pe care l-a stabilit Hidroelectrica este chiar SC Romelectro SA, firmă de casă a fostului ministru. De fapt orice cauți pe la Ministerul Economiei și Comerțului are o legătură cu Romelectro, Grivco, Energy Holding sau Luxten. Ce-i cu aceste firme? Sunt ale fostului ministru și ale actualului. Adevărul este că Dan Voiculescu, prin ministrul Șereș, face afaceri doar cu Grivco, dar face afaceri din greu. Poate se simte puțin umilit că DIP-ul învârte mai mulți bani ca el, dar Grivco și Energy Holding fac bani la greu de pe urma energiei din Gorj, ca să nu mai vorbim de contractele exclusive semnate până în 2015 pentru energia hidro.
De parcă nu ajungea că achiziționează energie pe doi bani, mai nou aceste firme se ocupă de retehnologizări ale hidrocentralelor, ca să nu mai vorbim de sutele de milioane de euro încasați pe o așa-zisă retehnologizare a hidrocentralei de la Porțile de Fier.
Târgujienii trebuie să știe că prin firma lui Popescu vor trece 92 milioane de euro care sunt tot ai poporului, de la Hidroelectrica, dar, cel mai grav, tot Romelectro va asigura decolmatarea lacului de acumulare de pe Jiu. Este foarte bine că se decolmatează ar spune mulți și ar avea dreptate. Numai că aș da și eu la lopată un an de zile fără oprire dacă aș ști că încasez 265 miliarde lei. Atât va scoate Hidroelectrica din conturi pentru această decolmatare. Interesant este că Romelectro se ocupă doar de rețele de energie, de construcția și retehnologizarea de hidrocentrale, de vânzarea energiei electrice, dar acum s-au profilat și pe decolmatări.
Și cine nu s-ar fi reprofilat dacă ar încasa așa bani. Dar cum să aibă Codruț Șereș interes să zică nu, dacă Dan Ioan Popescu l-a lăsat să facă afaceri pentru Dan Voiculescu pe vremea PSD. O mână spală pe alta și toți fac bani cu duiumul. Poate nu este prea devreme să se verifice averea lui Șereș pentru că în cazul DIP știm că nu va fi capabil să dovedească veniturile, de altfel ca și Adrian Năstase.
Păcat că am scăpat de niște hoți și am dat de alții. Noi scriem aici de hoți de buzunare, de faptul că s-a găsit un miliard pentru un drum în vreun sat, despre alunecări de terenuri pentru care nu se găsesc fonduri și de multe alte nenorociri. Banii se fac, însă, pe spinarea noastră, la București. Acolo se împart sutele de milioane de euro care se fac în Gorj. Tocmai de aceea trebuie să avem o conducere vânoasă care să militeze pentru interesul local, ca banii să rămână aici pentru crearea de locuri de muncă. Poate cineva se va sesiza și va verifica unde se duc atâția bani pe nămoalele din Jiu.

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 

 

 

 

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.