Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
ACTUALITATE

În cea de-a doua jumătate a anului trecut,

Parchetul Târgu Jiu a primit 25 de
plângeri împotriva primarilor

Primarii din Bumbești-Jiu și Runcu, campioni la plângeri penale Edilii comunelor, orașelor și municipiilor gorjene au parte de numeroase reclamații, în fiecare an, de la persoane nemulțumite în special în ceea ce privește proprietatea. Astfel, în numai o jumătate de an, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu au fost depuse împotriva primarilor gorjeni 25 de reclamații. Dintre acestea, au fost soluționate până în prezent, șase plângeri.
Cele mai multe reclamații le-au „primit” primarul orașului Bumbești-Jiu, Ion Stănculete (una în luna septembrie și două în octombrie 2005), primarul comunei Runcu, Nicolae Caramete (una în august și două în decembrie 2005) și primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru (una în septembrie, una în noiembrie și una în decembrie 2005). Primii doi au primit numai câte un NUP din partea procurorilor, pentru fals intelectual și uz de fals - Nicolae Caramete și pentru abuz în serviciu - Ion Stănculete, restul plângerilor pe numele celor doi fiind încă nesoluționate. Florin Cârciumaru a primit însă două NUP-uri, pentru fapte de abuz în serviciu.
Ion Stănculete mai are două plângeri pe numele lui, una pentru fals intelectual și uz de fals și una pentru abuz în serviciu, iar Nicolae Caramete mai are două plângeri pentru abuz în serviciu nesoluționate. Restul plângerilor penale au fost depuse împotriva a 13 primari gorjeni din Tismana, Turceni, Stănești, Plopșoru, Bîlteni, Peștișani, Urdari, Negomir, Fărcășești, Mușetești și Turcinești.

NUP pentru abuz
Petre Grigorie, primarul comunei Plopșoru, a fost reclamat de către Eugenia Golumbeanu, prin procurator Alexandra Braia, pentru abuz în serviciu, deoarece primarul refuza să îi elibereze titlul de proprietate pe toate suprafețele de teren moștenite de la Emanoil Dănciuloiu. Procurorii spun însă că titlul de proprietate a fost eliberat corect, tuturor moștenitorilor. Audiată, Alexandra Braia a spus că nemulțumirea reală este faptul că punerea în posesie nu s-a făcut pe vechiul amplasament și că un alt cetățean din comună, Gheorghe Tulbă, folosește o bucată de teren ce aparținea moștenitorilor. Anchetatorii au stabilit însă că moștenitorii sunt mulțumiți și de punerea în posesie și tot ei au fost cei care au vândut bucata de teren respectivă lui Gheorghe Tulbă, vânzarea fiind legală. Astfel, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva primarului Petre Grigorie, deoarece fapta nu există.
Primarul orașului Bumbești-Jiu, Ion Stănculete, a fost reclamat de către Adela Aurelia Puiu, consilier juridic la aceeași primărie, care s-a plâns că acesta nu a semnat ștatul de plată pentru a-și primi salariul pe luna august 2005. Procurorii au stabilit că salariul se primește în baza ștatelor de plată întocmite conform foilor colective de prezență lunare, iar întârzierea plății salariului Adelei Puiu a fost cauzată de existența unor neconcordanțe între mențiunile înscrise în foaia colectivă de prezență și condica de prezență, fapt ce a dus la semnarea cu întârziere a ștatului de plată. Așadar, plângerea împotriva primarului Ion Stănculete a fost soluționată cu neînceperea urmăririi penale.

Primar reclamat pentru înșelăciune
Nicolae Ilinca, din Turceni, a sesizat procurorii că primarul Ion Dumitrașcu, în această calitate, a încasat bani pentru animalele ce au pășunat pe izlazul orășenesc, sume ce nu au fost depuse la casieria primăriei ci au fost folosite în interes personal, precum și faptul că, în mod abuziv, acesta a procedat la achitarea facturilor în paușal a consumului de energie electrică în Piața orașului Turceni. Procurorii au stabilit că primarul nu a încasat banii în mod abuziv, de la cetățenii care au pășunat animale pe izlazul din satul Murgești, în suprafață de 90,8 hectare, deoarece sumele respective au fost stabilite prin hotărâre de Consiliu Local.
„În anul 2003 sumele de bani ce au fost plătite pentru pășunatul animalelor pe izlaz nu au fost încasate de primar, ci au fost predate primăriei fără a se constata că primarul și-a însușit acești bani în calitate de gestionar de fapt al Primăriei Turceni. Cât privește consumul de energie electrică în paușal, achitat de Primăria Turceni, aceste aspecte au mai făcut obiectul dosarului nr.840/2004, dosar în care s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de Ion Dumitrașcu”, au precizat procurorii Parchetului Târgu Jiu.

Primarul din Stănești, acuzat de distrugere și furt
Dumitru Ilie Măruță, din comuna Stănești, sat Curpen, a depus o plângere împotriva primarului Vasile Pârvulescu și a unui alt consătean, Constantin Fâcea, pe care îi reclama de tulburarea folosirii locuinței, distrugere și furt. De fapt, Dumitru Măruță îi acuza pe cei doi, primarul și administratorul unui SRL din Stănești, că au tăiat de pe proprietatea sa șase arbori salcâm de pe terenul situat în punctul „Lunca Peșterii”, de pe raza comunei Stănești. Procurorii au concluzionat însă că acest teren nu îi aparține persoanei care a depus plângerea, Dumitru Măruță, acesta neputând prezenta nici un act sau martori cu care să dovedească proprietatea sa asupra terenului. Mai mult, acest teren se pare că nu a avut niciodată proprietari și nici nu a fost muncit sau folosit de vreo persoană, deoarece a fost folosit ca izlaz pentru animale de cetățenii din Curpen și Vaidei.
Constantin Fâcea a concesionat în 2004 de la Consiliul Local Stănești o suprafață de 5000 metri pătrați în acel punct, iar în calitate de administrator a solicitat Ocolului Silvic Runcu marcarea a șase arbori salcâm de pe terenul concesionat. Astfel, procurorii spun că tăierea arborilor a fost legală și s-a stabilit că cei doi nu se fac vinovați de cele reclamate de Dumitru Măruță.

ANA-MARIA ILINCA

 

Din cauza chiulului,

13 elevi au pierdut „banii de liceu”

13 adolescenți din județul Gorj au pierdut bursele pentru liceenii săraci, din cauza absențelor acumulate de la începutul anului școlar. Bursa este oferită de stat, în funcție de sârguința cu care elevii frecventează școala. Potrivit legii, în momentul în care un elev acumulează 20 de absențe nemotivate este exclus automat din program.
Hermina Frunzaru, responsabilul de programul „Bani de liceu” din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, a precizat c㠄în afara de cei 13 care nu mai beneficiază de această bursă, mai sunt și alții, pe care nu-i știm din cauza faptului că nu am primit încă situațiile de la toate școlile, însă cert este că lunar avem elevi care pierd banii datorită faptului că nu frecventează cursurile”. Anul trecut, aproximativ 300 de elevi gorjeni au fost eliminați din program.
Bursa lunară în valoare de 1.800.000 lei se acordă pe toată perioada anului școlar liceenilor care au venitul lunar pe membru de familie de 305.000 lei. În Gorj, 1451 de liceeni beneficiază de ajutorul financiar oferit de stat.

CORINA POPA

 

75 de ocupații recunoscute oficial

Codul ocupațiilor din România are, începând din această lună, 75 de noi meserii. Printre acestea - analist bancar, manager în turism, liftier, sau antrenor de fitness. Sunt ocupații vechi și cunoscute, dar care acum au primit și recunoașterea oficială. Sunt însă și meserii pe care nu le mai practică nimeni, și care vor trebui șterse de pe listă. România are în prezent aproape trei mii de meserii recunoscute oficial, cu mult mai mult față de Uniunea Europeană, care numără doar opt sute. Recunoașterea oficială a celor 75 de meserii îi ajută și pe angajatori să intre în legalitate, și le aduce celor care le practică mai mulți bani. Exista si ocupații care au fost, însă, uitate. De exemplu, în Clasificare Ocupațiilor din România nu se regăsește cea de sportiv. Recunoașterea oficială a meseriilor va fi de folos mai ales după integrarea României în Uniunea Europeană, când țara noastră va trebui să se alinieze la cerințele comunitare. Potrivit legislației europene o persoană poate exercita numai meseria pentru care s-a specializat. Dar aceasta trebuie mai întâi recunoscută oficial și înscrisă în clasificarea ocupațiilor.

(R.T.)

 
PAMFLET

Marea sfidare (autoportret)

Eu sunt marele Caragea, demolatoru', penalu'…
Eu decid când încalc legea, când dărâm, sau când sar calu'!
Când „vrea” mușchii mei oriunde intru, sparg, te dau afar'
Mă doare-n cot de lege, sunt tare și n-am habar!
Cu scara de la „Romarta” s-a lămurit orișicine
Că nimeni nu-ndrăznește să facă fițe cu mine.
Chiar și săptămâna asta am ceva de pus la cale,
Sunt Ovidiu fără fric㠖 șase dosare penale…
Să îmi dea în cap cu legea, nici unu nu îndrăznește,
Știu că am tupeu la greu, mai bine mă ocolește!
Iată cum îmi fac de cap, vreau să fiu mai pe-nțeles:
Prima dată dau o raită la imobilul ales,
După aia cu o gașcă, cu brațele, cu spinarea,
Intru peste tine-n casă și încep evacuarea…
Demolez ce nu-mi convine, nu contează că n-am acte,
Gașca schimbă și ea rolul și trece la alte fapte;
Haidamaci de la „Penalco” schimbă fața la clădire,
Fără autorizații, fără nici o legiuire…
Potera de vine-acolo, tremură când mă răstesc!
Își cer scuze, mă imploră, mă salută, se roiesc…
Tot la fel și procurorii tremură în fața mea,
Dacă nu s-ar da la mine, s-ar autosesiza.
S-ar putea așa deodată să îmi vină pe chelie,
Să iau gașca din „Penalco” și să intru-n primărie…
Ocup acolo un spațiu cu deschidere la stradă
După aceea-n Prefectură, tăbărâm cu toți grămadă;
Îmi pun uși și termopane – chestiune de efect.
Iarăși îmi strâng haidamacii și năvălim la Parchet!
Iau la rând și bănci și școală, Poștă, Casa de Cultură,
Până învârtesc orașul, ca propria bătătură!
Cu poliția deodată, o las totuși ușurel,
Că oricare-a fost la mine s-a dovedit a fi miel…

S-ar putea să merg ș-acolo să ocup un dormitor,
Nu la parter sau etaje, la răcoare, la subsol…

NELU POCHEA

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.