Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
AGENDĂ PUBLICĂ

Amenzile de circulație vor
putea fi plătite de acasă

Șoferii contravenienți vor putea plăti amenzile prin intermediul Internetului sau al unui card bancar obișnuit, a declarat ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației, Zsolt Nagy. Potrivit acestuia, a fost adoptată ordonanța care modifică actul normativ referitor la regimul juridic al contravențiilor pe linie de circulație, ca modalitate de achitare a sancțiunilor contravenționale introducându-se plata electronică. Noul sistem va fi funcțional din momentul publicării ordonanței în Monitorul Oficial și se va aplica pentru început doar în București.
”Sistemul se va extinde în toată țara, în funcție de cum instituțiile administrative vor adera la acest proiect”, a precizat ministrul comunicațiilor. Zsolt Nagy a spus că se intenționează ca, pe viitor, prin această modalitate electronică, românii să poată face și alte plăți, cum ar fi cele privind taxele și impozitele.

(R.T.)

 

Și 2006 va fi ploios

Conform unor prognoze ale Administrației Naționale Apele Române, la primăvară vom avea parte, din nou, de inundații. Doar locuitorii din extremitatea estică a țării vor scăpa de șuvoaie. Cei mai încercați de ape vor fi locuitorii acelorași zone lovite și anul trecut de precipitații abundente. Primăvara va începe cu ploi abundente. În luna martie cantitatea de precipitații va fi peste media anuală, mai ales în vestul, sudul și centrul țării. La ploi, se va adăuga și topirea stratului de zăpadă fapt care va duce la depășirea cotelor de atenție și chiar de inundație. Aprilie este cea mai neagră lună din acest punct de vedere. În toată țara va ploua mult. În mai, cele mai expuse inundațiilor sunt zonele de nord-vest ale țării. Și vara va fi foarte ploioasă. Debitele râurilor vor fi peste mediile anuale, mai ales în estul și sud-estul țării. În luna iunie, aici vor fi creșteri semnificative de debite cu depășirea cotelor de atenție.

(R.T.)

 

Satele se modernizează

Guvernul intenționează să investească în infrastructura rurală 300 de milioane de euro. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat că una din prioritățile Executivului din acest an va fi reducerea diferențelor între mediul urban și cel rural. Banii vor fi folosiți, printre altele, la finanțarea construcției și reabilitării de drumuri și la extinderea rețelei de alimentare cu apă potabilă în localitățile mici. Șeful Guvernului a anunțat că în 2006 vor avea loc două reforme importante: în sănătate și în administrație, unde se urmărește în principal descentralizarea administrației locale. Tăriceanu a subliniat că o reformă reală în acest domeniu nu poate avea loc, atâta vreme cât infrastructura din mediul rural este net inferioară celei din orașe.

(R.T.)

Privatizarea CEC ar putea fi amânată

Privatizarea Casei de Economii și Consemnațiuni ar putea fi amânată până când ofertele vor reflecta valoarea băncii, a anunțat premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Premierul a dat exemplul BCR, unde amânarea privatizării a adus, în cele din urmă, la îmbunătățirea semnificativă a ofertelor de cumpărare. Șeful Guvernul a atras atenția că varianta privatizării imediate nu a căzut și că nu s-a luat încă o decizie finală legată de privatizarea CEC-ului.

(R.T.)

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.