Ieri angajații au dus tronul Grimex în fața Prefecturii Gorj. Acolo cei 200 de manifestanți au trecut la un adevărat miting anti-PSD, partidul aflat acum în opoziție fiind considerat principalul vinovat pentru dezastrul din fosta uzină fruntașă a Gorjului.
Directorul cel mai hulit de către sindicaliști a fost Sulea, deoarece sub conducerea sa firmele căpușe au înregistrat o creștere fantastică, pierderile luând amploare și drumul devenind ireversibil. Prostul management a dus la falimentarea Grimex, uzina târgujiană neavând motive, dacă era condusă responsabil, să ajungă în această situație. O situație care a lăsat sute de oameni fără locuri de muncă și mii de guri fără pâinea cea de toate zilele.
Mișcarea sindicală de ieri este, totuși, cam târzie, nemaiexistând alte variante decât închiderea și vinderea societății unui investitor privat sau SNLO-ului. Astfel de mișcări ar fi trebuit organizate încă din primul moment în care s-a dovedit că directorii își fac afacerile pe banii uzinei, pe vremea când abia înfloreau societățile căpușe plătite preferențial. Eu sunt curios cine va plăti pentru țeapa dată de Constantin Dâlgoci, patronul Opiniei Olteniei, cei 5,5 miliarde lei vechi fiind pierduți definitiv. Asta fără a mai calcula cei aproape doi ani de când acesta trebuia să-i achite. Este clar că directorul Sulea a știut de acest jaf premeditat, fiind chiar complice. Este imposibil să plătești în avans ceva ce nu vei primi și să accepți, ca garanții, bilete la ordin scadente peste abia un an și jumătate.
În astfel de condiții, repetate și cu alte firme, nici nu avea cum să meargă bine societatea, mai ales că plățile se făceau preferențial. Nu trebuie uitat nici că protestatarii l-au huiduit pe primarul Cârciumaru, considerat primul vinovat pentru situația în care a ajuns Grimex. În mod sigur primarul nu a dormit azi-noapte, fiind o lovitură pentru imaginea sa ca om politic. De altfel lichidatorul BNP Consult a depus plângeri penale pentru toți cei care au ocupat funcția de director la Grimex, urmând ca polițiștii și procurorii să efectueze cercetări și să constate cine sunt adevărații acestui dezastru economic.
Solicitările sindicaliștilor, dacă ar fi făcute într-un stat cu economie de piață funcțională, nu ar trebui să fie onorate, nefiind posibil să se aloce plăți compensatorii în cazul falimentului unei societăți private. Tocmai de aceea atrag atenția asupra întârzierii cu care se fac aceste demersuri sindicale. În acest moment statul român are obligația să afle cum a fost posibil să se acumuleze datorii atât de mari la o societate comercială privată ce nu beneficiază de susținere de la buget. Situația Grimex și înrăutățirea permanentă a cuantumului datoriilor au fost cunoscute în permanență, dar nimeni nu s-a implicat pentru a vedea ce se întâmplă. Din contră, s-a dat în continuare apă la moară pentru continuarea politicii manageriale defectuoase.
Simplele asocieri cu firmele plătite preferențial și în avans pot scoate la iveală interesele ce au stat în jurul Grimex. Dar cineva cu acces la documente trebuie s-o facă. Și nu poate fi vorba decât de anchetatori. Oricum nu pare ca această criză de la Grimex să fie detensionată prea curând.