| ACTUALITATE
|
Protestatarului Gheorghe Popescu
i s-a admis plângerea
Bărbatului care a protestat două zile la poarta Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu i-a fost admisă plângerea de către prim-procurorul acestui parchet, Adrian Baican.
Acesta a declarat că a ajuns la concluzia că se impune o cercetare la fața locului, pentru a se vedea dacă ceea ce reclamă Gheorghe Popescu este adevărat sau nu. Dosarul va fi trimis din nou la poliție, pentru reluarea cercetărilor, în care am dispus și o deplasare pentru măsurători la fața locului, a precizat Adrian Baican. Gheorghe Popescu, din comuna Dănești, sat Bucureasa, a protestat împotriva justiției, în general, dar și a polițiștilor și procurorilor gorjeni care, spune el, nu au vrut să se deplaseze la fața locului să vadă că nu a intrat pe terenul vecinului său, medicul Grigore Șerbănescu. Aceștia s-au luat după expertizele mincinoase, făcute doar pe hârtie, de experții pe care i-a cumpărat doctorul și nu au vrut să vadă că ceea ce le spun eu este adevărat și nu am intrat pe terenul vecinului, pentru că nici nu aveam cum. Eu mi-am făcut casa și gardul în 1997, când proprietar al terenului era altcineva, iar doctorul a cumpărat în anul 2001, când gardul meu era deja făcut și nu îl mutasem nici un centimetru. Alți vecini au intrat și i-au luat din teren și a dat vina pe mine, declara Gheorghe Popescu în ziua în care a protestat în fața Parchetului Târgu Jiu.
ANA-MARIA ILINCA |
| |
Inspecția Muncii a finalizat dosarul exploziei de la UM SaduProcurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu au primit dosarul anchetei efectuate de Inspecția Muncii Gorj, după ce a stat câteva luni la Inspecția Muncii București. Rezultatele anchetei vor fi făcute publice abia după ce vom finaliza întreaga anchetă, cu ce mai avem noi, cu ce vom primi de la Serviciul de Medicină Legală Gorj, a declarat prim-procurorul Parchetului Târgu Jiu, Adrian Baican. Acesta a mai precizat că va studia dosarul în zilele care urmează și, după ce SML Gorj va transmite actele medicale cu numărul de îngrijiri necesare celor patru femei rănite, se va finaliza dosarul. În 28 septembrie 2005, o banală operațiune de manevrare a unor capse pirotehnice s-a transformat în coșmar pentru patru angajate ale UM Sadu. O explozie a zguduit Atelierul 31, rănindu-le serios pe cele patru femei, una dintre ele pierzându-și un ochi în urma accidentului. De la Spitalul din Sadu, unde au primit primele îngrijiri, Elena Paliță, Vochița Cilibiu, Marcela Tatomirescu și Veronica Lupulescu au fost aduse la Spitalul Județean Târgu Jiu, după care au fost transportate la București, rănile de pe corp și fețe fiind destul de grave. ANA-MARIA ILINCA | | | Deficit de cadre didactice titulare la Drept Facultatea de Științe Juridice și Administrative din cadrul Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu nu are suficiente cadre didactice titulare. În ștatele de funcții există 80 de posturi din care numai 40 sunt ocupate de profesori titulari. Din acest motiv, posturile vor fi scoase la concurs în anul universitar 2006-2007. Nicolae Brânzan, decanul Facultății de Științe Juridice și Administrative, a precizat că situația profesorilor titulari a fost mai bună, dar ca urmare a înființării de noi specializări, o parte din ei a optat pentru acestea. De asemenea, magistrații ce predau la Facultatea de Drept nu mai sunt considerați cadre didactice titulare în învățământ. Clarificarea acestei situații se încearcă acum la nivel central, a mai precizat Brânzan. Acoperirea deficitului de personal titular la toate facultățile din cadrul Universității Constantin Brâncuși este una din măsurile impuse de noua echipă de conducere.
CORINA POPA | | | Studenții au un nou liderValentin Copotoiu este noul președinte al Societății Studenților Gorjeni. Acesta a preluat ștafeta de la Răzvan Crețan, actual director în cadrul Casei de Cultură studențești din București. Prezentarea noului președinte a avut loc în cadrul unei acțiuni menită să facă transferul între generații, seara studențească fiind organizată împreună și cu cei doi vicepreședinți, Tiberiu Popescu și Daniel Dădălău. Au participat peste 250 de studenți și cea mai bună echipă de DJ, aceasta activând la cea mai mare discotecă din România. (C.P.) | | | Localnicii din Crușeț vor fi educați despre UE Locuitorii comunei Crușeț vor primi educație în ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană (UE). Administrația locală de aici va ține cursuri în fiecare sat astfel încât fiecare localnic să afle care sunt avantajele integrării în marea familie europeană. Primarul Viorel Drăgușin spune că în cadrul adunărilor sătești va fi prezentat un ABC al integrării în UE. Edilul mai afirmă că în acest fel, fiecare sătean din Crușeț va afla care sunt obiectivele Europei, cât de mult standardul de viață al fiecăruia va fi afectat de această aderare dar mai ales ce schimbări vor interveni pentru satul românesc după data ralierii la normativele celorlalte țări europene. Totodată, un capitol important ce va fi prezentat locuitorilor este cel referitor la noile cerințe în domeniul agriculturii.
IRINEL CEURANU | | | Manțog, huiduit la AninaIonel Manțog a fost huiduit de minerii din Anina pentru o intervenție televizată. Secretarul de stat a reușit să îi supere pe minerii și așa necăjiți de moartea celor șapte colegi ai lor prin confirmarea unei prime de 300 de milioane de lei vechi pe care și-a acordat-o directorul exploatării miniere. Ortacii s-au declarat profund nemulțumiți și l-au invitat pe secretarul de stat în mijlocul lor. Minerii nu au fost de acord cu prima respectivă, amintind că ei au salarii mult mai mici decât volumul de muncă pe care îl prestează. Secretarul de stat a menționat însă că suma era prevăzută în contractul colectiv de muncă a fi acordată în cazul îndeplinirii sarcinilor de serviciu. Minerii s-au plâns de condițiile proaste de lucru și de salariile mici, confirmarea primei de 300 de milioane de către Manțog supărându-i și mai mult. (G.C.) | | | Blocuri ANL și la RovinariUn număr de peste 150 de apartamente vor fi date în folosință în orașul Rovinari. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Rovinari, Geo Cranta, spune că, în această săptămână, va merge la București pentru a finaliza demersurile în vederea construirii a patru blocuri ANL în această localitate. De asemenea, conducerea administrației speră să obțină aprobarea dar și banii necesari ridicării unei Săli Polivalente în orașul Rovinari. Totodată, Cranta spune că blocurile vor avea în alcătuirea lor doar apartamente, garsonierele nefiind prevăzute în proiect. Dacă lucrările vor fi demarate în luna mai a acestui an, cel puțin două blocuri ar putea fi finalizate până în această toamnă astfel încât minim 80 de apartamente vor fi puse la dispoziția rovinărenilor ce îndeplinesc criteriile ANL. (I.C.) | | | PAMFLET
| Mașina de ridicat -Face ordine pe străzi Să se circule ușor? -Nu! Le face loc la granzi Să parcheze unde vor! Auto-spălătorie
medicală Pot să aibă bube-o mie Doar n-au dat în cap cu sapa. Îi scoate doamna Mischie, Mai catolici decât Papa
Revanșa lui Disney -Ce ți-ai dori Armel, imediat Când scapi de ger, din muntele de groază? -Pe nea Viorel să-l iau la alergat, La mine-n Congo, ziua în amiază! Călinoiu-motivul limitării -Cine credeți că-i de vină C-ați ieșit la fix cu arii? -Am măsurat c-o prăjină, Și mi-au rupt din ea șmenarii
NELU POCHEA | | |
| |