Dosarul în care Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj, a fost cercetat ca strămutat de lux a fost finalizat cu NUP de către anchetatorii gorjeni. Acesta a scăpat de brațul legii, după ce a cumpărat în 2000 un teren în cartierul Primăverii, în 2003 două case sărăcăcioase în Slivilești cu puțin peste 80 [...]
Actele de violență din unitățile de învățământ de la nivel național au cuprins și județul nostru astfel că un minor aflat în clasa a VIII-a la Școala din Dănești a fost bătut chiar în curtea școlii. Bătăușii au fost alți patru elevi care învață la unul dintre liceele din municipiul Târgu Jiu. [...]
Propunere de trimitere în judecată a fost făcută și pentru doi angajați ai Agenției de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia care l-au ajutat pe Nicolae Mischie să obțină certificat de investitor în zona defavorizată Mătăsari, fără să aibă dreptul [...]
Într-una din casele cartierului târgujian Preajba, cinci copii cu handicap, abandonați de părinți, învață ce înseamnă viață de familie. Casa nu se deosebește prea mult de cele existente în zonă, însă în spatele porților mari se ascunde o familie [...]
Trecerea în neființă a unuia dintre mohicanii filialei județene s-a dovedit pentru colegii acestuia, rămași pe baricadele luptei politice încă destui ani de acum încolo, un bun prilej pentru a se gândi la ceea ce rămâne în urma lor. Așa a apărut ideea înființării unei fundații care să ofere burse celor mai [...]
Ieri, directorul general al pandurilor, Viorel Temelescu s-a întâlnit la Craiova cu Jerry Gane, acesta efectuând ieri după-amiază și vizita medicală. Ne-a promis că va veni la Pandurii în cazul în care va pica oferta din Coreea și s-a ținut de cuvânt, a spus Temelescu. Acesta a negociat mai bine [...]
Luminița de la capătul tunelului ar putea să se vadă anul acesta măcar pentru autoritățile din cel de-al doilea municipiu al județului, dacă nu și pentru minerii disponibilizați din zonă. Vestea bună pentru edili vine dinspre Ministerul Economiei, care se va împrumuta în prima parte a anului de peste o jumătate de miliard de euro pentru a finanța [...]
Ajutoarele sociale oferite diferitor categorii de persoane s-au mărit începând cu 1 ianuarie 2006, acestea fiind: prestațiile de asistență socială, alocațiile, venitul lunar acordat persoanelor cu handicap și ajutoarele pentru cei care se încălzesc cu gaze naturale. [...]