Dacă ploile și alunecările de teren continuă, Biserica din Alimpești este la un pas de prăbușire Dumnezeu a închis ochii și în același timp pare că și-a luat mâna de pe localnicii satului Alimpești din comuna cu același nume. Din cauza alunecărilor, zidurile bisericii Adormirea Maicii Domnului au crăpat, din altar văzându-se prin peretele lăcașului de cult chiar casele învecinate. Preotul recunoaște pericolul care-i paște pe localnici dar și riscul pe care aceștia și-l asumă. La rândul lor, oamenii își exprimă teama de o nenorocire dar, cu toate acestea, credința îi aduce pe mai departe în biserică.
Ferească Dumnezeu de un cutremur în timpul slujbei ! Aproape o sută de ani au trecut de când, în satul Alimpești, s-a pus piatra de temelie a acestei case a Domnului. Zidurile bisericii au rezistat de-a lungul anilor, rămânând intacte chiar și după dramaticul cutremur din anul 1977. Așa istorisește în câteva vorbe preotul Barbu Gheorghe. De-o o viață, părintele a ținut aici slujbele de botez, cununie sau înmormântare. Numai că, în timp, spiritualitatea a fost afectată de mișcarea materiei, pământul infiltrat de ape ducându-se, încet, dar sigur, la vale. Urmarea a constat în crăparea tot mai accentuată a pereților bisericii astfel încât din altar, prin zid, poți zări cu ușurință cerul și una dintre casele care înconjoară sălașul Domnului. La fel s-a întâmplat și cu locuințele din vecinătatea bisericii, localnicii fiind nevoiți a-și propti zidurile caselor în pari pentru ca locuințele să nu o ia la vale. Din anul 1984 au început aceste necazuri, după cum afirmă preotul Barbu. De atunci, odată cu trecerea vremii, s-au adâncit crăpăturile, părintele considerând că doar protecția Maicii Domnului a făcut ca biserica să nu se prăbușească. Numai că niciodată e niciodată astfel că, tot preotul satului spune: Ferească Dumnezeu de un cutremur în timpul slujbei!
Ochiul dracului salvează Casa Domnului Administrația locală nu dispune de suma necesară astfel că singura soluție o reprezintă donațiile unor oameni cu suflet mare. Până atunci însă fiecare credincios ce se va afla în biserică se va ruga lui Dumnezeu să nu îi cadă vreun bolovan în cap. În situația dată, rugăciunile nu sunt îndeajuns, banul, supranumit ochiul dracului fiind, de această dată, cel care va face posibilă realizarea noii biserici. O nouă Casă a Domnului a fost și recomandarea specialiștilor, care susține părintele, au propus această soluție deoarece actuala biserică nu mai prezintă siguranță. Până la crearea acesteia frica este sentimentul pe care-l trăiesc cei care pășesc pragul bisericii pentru a primi binecuvântarea divină. Ion Surcel se numără printre localnicii care recunosc că mă tem să stau în biserică. Asemenea acestuia sunt mulți alți săteni ce sfidează însă crăpăturile și vin să se-nchine în fața lui Dumnezeu. Numai că executarea unei alte biserici presupune bani mulți astfel că, de patru ani, construcția a fost începută dar nefinalizată. Deși preotul susține că primăria a susținut financiar acest proiect, date fiind resursele locale, sprijinul s-a dovedit insuficient. Așa se face că pentru a se continua strădania, inclusiv construcția acoperișului, mai sunt necesari cel puțin 1,5 miliarde de lei. Prezent la fața locului, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului în Construcții Gorj, Cornel Cimpoieru, susține că situația este îngrijorătoare iar luarea măsurilor în consecință este absolut necesară. În ciuda fricii, a recunoașterii pericolului și a declarațiilor, starea lucrurilor rămâne, momentan, aceeași. Biserica stă să o ia la vale și o dată cu ea casele din împrejurimi. În aceste condiții, reacția și intervenția administrației locale se lasă așteptată, viețile oamenilor atârnând de modul în care vor acționa edilii comunei Alimpești. IRINEL CEURANU |
În cursul anului 2005, Opt bătrâni au fost internați în centrele din GorjOpt bătrâni au primit, în 2005, avizul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj pentru a fi internați în centrele de îngrijire a persoanelor din județ, a precizat Constantin Preoteasa, directorul instituției. Cererile venite pentru internări au fost în jur de 20, însă locuri disponibile în centre nu există, fapt pentru care nu se rezolvă decât cazurile deosebite. Astfel, au fost internați veteranii de război ce locuiau în condiții inumane în Colonia ACH din Târgu Jiu și bătrâni ce conviețuiau pe stradă. În Gorj funcționează trei centre de îngrijire a bătrânilor, Suseni, Dobrița și Bâlteni, acestea fiind ocupate la capacitate maximă. (L.E.) |